Vedeta Petrolului are o ofertă importantă din Arabia Saudită! Salariul cu care este ademenit

Jucătorii Petrolului Galerie foto (1 fotografii): Vedeta Petrolului are o ofertă importantă din Arabia Saudită! Salariul cu care este ademenit
Foto: Sport Pictures  |   Jucătorii Petrolului

Redactia   |   Publicat: 01.05.2024 23:16   |  Actualizat: 02.05.2024 09:58

Unul dintre fotbaliștii cei mai apreciați de la Petrolul, mijlocașul central Jair Tavares (29 de ani), ar putea pleca de la gruparea "lupilor" la finalul sezonului.

Sud-americanul mai are contract cu formația ploieșteană doar până în vară și poate negocia în acest moment cu orice club.

În trecut s-a vorbit de interesul celor de la Univeristatea Craiova pentru semnătura lui Jair, însă momentan se pare că oltenii nu mai forțează această pistă.

Jair, ofertă din Arabia Saudită! Salariu uriaș: 30.000 de euro

Totuși, brazilianul nu duce lipsă de oferte și ar putea da o lovitură financiară importantă. Cei de la Petrolul i-au propus prelungirea contractului și un salariu mărit, de la 8000 de euro lunar la 10.000 de euro.

Oferta pe care Jair o are din străinătate vine din Arabia Saudită, din Liga 3, de la Al-Ula, care i-au promis un venit lunar de 30.000 de euro, anunță sportpesurse.

Al-Ula tocmai a promovat în Liga 3 și dispune de o finanțare nelimitată datorită faptului că prințul Mohammed bin Salman, cel care este implicat și la Newcastle, conduce din umbră clubul.

Jair ar putea fi coleg în Arabia Saudită cu un actual coechipier de la Petrolul

Un eventual transfer al lui Jair în Arabia Saudită, la Al-Ula, ar însemna că brazilianul va fi coleg cu un actual coechipier de la Petrolul.

Concret, Christian Irobiso, împrumutat de saudiți la Petrolul, trebuie să revină în vară la formația din saudită, care l-a luat din Liga 1 în vara trecută.

Atacantul a fost însă împrumutat în iarnă la "găzari" și, conform contractului, va reveni în Arabia Saudită.

Jair ar avea și ofertă din Cipru

Conform sursei citate, pe numele lui Jair există o propunere și din Cipru. Șansele ca acesta să mai continue la Petrolul par în acest moment infime în contextul interesului pentru semnătura sa.

”Vom lua decizia potrivită după ce se termină sezonul în România. E prea devreme acum să discutăm despre viitorul lui Jair. Totul e posibil. Dar momentan perioada de transferuri nu e deschisă”, a spus Alessandro Pezzoli, agentul lui Jair.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Coman a auzit că Tavi Popescu a fost numit ”cel mai talentat” jucător de la FCSB și a intervenit: ”Aș spune că eu sunt!” Verdictul lui Târnovanu

Andrea Compagno, despre retrogradarea lui FCU Craiova: ”Este un moment foarte urât”

Cristi Balaj, propunere-surpriză la o formație de tradiție. Marian Iancu nu a ezitat: "A mai făcut ceva în viața lui"

FCSB, exclusă! Basarab Panduru a numit antrenorul și jucătorul care l-au impresionat în sezonul 2023-2024

Dorin Rotariu se antrenează cu o echipă din România. Ce planuri are fostul jucător al FCSB-ului

Alex Chipciu, dorit de o echipă de tradiție din România. Antrenorul a recunoscut totul: "Am vrut să-l aduc"

Cele mai citite

Cum a aflat Răducioiu că e înșelat: "M-a bulversat total!" Detectivul angajat de Giovanni Becali și evenimentele "de film" care au urmat | FOTO

Diverse  |  14 Mai 2024, 09:26
1.
Cum a aflat Răducioiu că e înșelat: "M-a bulversat total!" Detectivul angajat de Giovanni Becali și evenimentele "de film" care au urmat | FOTO
Cornel Dinu, acuzații grave: ”Au vândut meciul pentru 50.000 de lei”. Răspunsul venit după afirmațiile lui ”Mister”: ”Să justifice”/ ”Întrebați-l de meciul cu FC Argeș”

SuperLiga  |  14 Mai 2024, 14:50
2.
Cornel Dinu, acuzații grave: ”Au vândut meciul pentru 50.000 de lei”. Răspunsul venit după afirmațiile lui ”Mister”: ”Să justifice”/ ”Întrebați-l de meciul cu FC Argeș”
EXCLUSIV | Simona Halep, decizie radicală după ce a "ratat" prezența la Roland Garros! Surse: renunță la omul care i-a fost alături după verdictul TAS. Își pregătește sportiva retragerea?

Tenis  |  15 Mai 2024, 12:17
3.
EXCLUSIV | Simona Halep, decizie radicală după ce a "ratat" prezența la Roland Garros! Surse: renunță la omul care i-a fost alături după verdictul TAS. Își pregătește sportiva retragerea?
Știri de ultimă oră din sport
Andrea Compagno, despre retrogradarea lui FCU Craiova: ”Este un moment foarte urât”
Andrea Compagno, despre retrogradarea lui FCU Craiova: ”Este un moment foarte urât”
SuperLiga   |  16 Mai 2024, 23:10
Andrea Compagno, despre retrogradarea lui FCU Craiova: ”Este un moment foarte urât”
Cristi Balaj, propunere-surpriză la o formație de tradiție. Marian Iancu nu a ezitat: "A mai făcut ceva în viața lui"
Cristi Balaj, propunere-surpriză la o formație de tradiție. Marian Iancu nu a ezitat: "A mai făcut ceva în viața lui"
SuperLiga   |  16 Mai 2024, 22:47
Cristi Balaj, propunere-surpriză la o formație de tradiție. Marian Iancu nu a ezitat: "A mai făcut ceva în viața lui"
FCSB, exclusă! Basarab Panduru a numit antrenorul și jucătorul care l-au impresionat în sezonul 2023-2024
FCSB, exclusă! Basarab Panduru a numit antrenorul și jucătorul care l-au impresionat în sezonul 2023-2024
SuperLiga   |  16 Mai 2024, 22:38
FCSB, exclusă! Basarab Panduru a numit antrenorul și jucătorul care l-au impresionat în sezonul 2023-2024
Dorin Rotariu se antrenează cu o echipă din România. Ce planuri are fostul jucător al FCSB-ului
exclusiv Dorin Rotariu se antrenează cu o echipă din România. Ce planuri are fostul jucător al FCSB-ului
SuperLiga   |  16 Mai 2024, 22:26
Dorin Rotariu se antrenează cu o echipă din România. Ce planuri are fostul jucător al FCSB-ului
Alex Chipciu, dorit de o echipă de tradiție din România. Antrenorul a recunoscut totul: "Am vrut să-l aduc"
Alex Chipciu, dorit de o echipă de tradiție din România. Antrenorul a recunoscut totul: "Am vrut să-l aduc"
SuperLiga   |  16 Mai 2024, 22:10
Alex Chipciu, dorit de o echipă de tradiție din România. Antrenorul a recunoscut totul: "Am vrut să-l aduc"
Vești proaste pentru FCSB în privința jucătorului care va reveni la echipă: ”Îi lipsesc multe”

SuperLiga   |  16 Mai 2024, 22:04
Vești proaste pentru FCSB în privința jucătorului care va reveni la echipă: ”Îi lipsesc multe”
Gigi Corsicanu, prima reacție despre eliberarea lui ”Bocciu”: ”Acum suntem aici,  așteptăm să iasă!”
exclusiv Gigi Corsicanu, prima reacție despre eliberarea lui ”Bocciu”: ”Acum suntem aici, așteptăm să iasă!”
SuperLiga   |  16 Mai 2024, 21:40
Gigi Corsicanu, prima reacție despre eliberarea lui ”Bocciu”: ”Acum suntem aici, așteptăm să iasă!”
Adrian Mititelu schimbă strategia: 5 jucători, chemați să semneze!

SuperLiga   |  16 Mai 2024, 21:22
Adrian Mititelu schimbă strategia: 5 jucători, chemați să semneze!
RCA se schimbă din nou. Românii, nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar

Pensia infimă pe care o primeşte Florin Piersic de la statul român, după 60 de ani de muncă

Candidatura lui Marian Vanghelie la S5 este `arma secretă` a Gabrielei Firea pentru a-i forța mâna lui Cristian Popescu Piedone să renunțe la Capitală

Coman a auzit că Tavi Popescu a fost numit ”cel mai talentat” jucător de la FCSB și a intervenit: ”Aș spune că eu sunt!”...
SuperLiga   |  23:30
Coman a auzit că Tavi Popescu a fost numit ”cel mai talentat” jucător de la FCSB și a intervenit: ”Aș spune că eu sunt!” Verdictul lui Târnovanu
exclusiv O echipă de mare tradiție poate rămâne încă un an în anonimat: "Nu înțeleg cum orașul acceptă așa ceva"
Fotbal   |  23:19
O echipă de mare tradiție poate rămâne încă un an în anonimat: "Nu înțeleg cum orașul acceptă așa ceva"
Andrea Compagno, despre retrogradarea lui FCU Craiova: ”Este un moment foarte urât”
SuperLiga   |  23:10
Andrea Compagno, despre retrogradarea lui FCU Craiova: ”Este un moment foarte urât”
Cristi Balaj, propunere-surpriză la o formație de tradiție. Marian Iancu nu a ezitat: "A mai făcut ceva în viața lui"
SuperLiga   |  22:47
Cristi Balaj, propunere-surpriză la o formație de tradiție. Marian Iancu nu a ezitat: "A mai făcut ceva în viața lui"
exclusiv ”Exod” la Steaua! Un singur jucător mai are contract din vară: ”E incertitudinea cu dreptul de promovare, nu poți să le faci...
Liga 2   |  22:42
”Exod” la Steaua! Un singur jucător mai are contract din vară: ”E incertitudinea cu dreptul de promovare, nu poți să le faci pe mai mulți ani”
FCSB, exclusă! Basarab Panduru a numit antrenorul și jucătorul care l-au impresionat în sezonul 2023-2024
SuperLiga   |  22:38
FCSB, exclusă! Basarab Panduru a numit antrenorul și jucătorul care l-au impresionat în sezonul 2023-2024
exclusiv Dorin Rotariu se antrenează cu o echipă din România. Ce planuri are fostul jucător al FCSB-ului
SuperLiga   |  22:26
Dorin Rotariu se antrenează cu o echipă din România. Ce planuri are fostul jucător al FCSB-ului
Alex Chipciu, dorit de o echipă de tradiție din România. Antrenorul a recunoscut totul: "Am vrut să-l aduc"
SuperLiga   |  22:10
Alex Chipciu, dorit de o echipă de tradiție din România. Antrenorul a recunoscut totul: "Am vrut să-l aduc"
Rezultate / Clasamente