exclusiv Schema Nordis a lovit și fotbaliștii: “Eu, Gardoș și Bărbuț am plătit apartamentele. Nu am recuperat banii. Am apelat la avocați” + Cum a scăpat Țucudean de “țeapă”

Foto 5/6 Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): Schema Nordis a lovit și fotbaliștii: “Eu, Gardoș și Bărbuț am plătit apartamentele. Nu am recuperat banii. Am apelat la avocați” + Cum a scăpat Țucudean de “țeapă”

Costin Ștucan , Andrei Mazurchievici, Victor Vrînceanu   |   Publicat: 08.10.2024 15:44   |  Actualizat: 09.10.2024 20:15

Mai mulți foști și actuali jucători importanți din România au fost afectați în urma investițiilor imobiliare făcute în proiectele firmei Nordis. O investigație Recorder a scos la iveală o presupusă schemă frauduloasă prin care sute de români au cumpărat apartamente care nu au ajuns niciodată în posesia lor. A doua zi după publicarea investigației, deputata Laura Vicol - soția patronului Nordis, Vladimir Ciorbă - și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților.

O investigație video Recorder cu durata de 58 de minute scoate la iveală ceea ce jurnaliștii au numit “Schema Nordis. Mașinăria de făcut bani a celui mai puternic clan politico-imobiliar”.

Potrivit Recorder și clienților Nordis care au acceptat să vorbească deschis sau sub protecția anonimatului, firma și-a înșelat cumpărătorii, încasând sume de ordinul milioanelor de euro pentru apartamente în diverse proiecte imobiliare. În cele din urmă, sute de români au rămas și cu banii luați, și fără apartamente.

20.000 de €
trebuie să plătească clienții Nordis dacă dezvăluie detalii din contractele semnate cu dezvoltatorul

Pentru a-și credibiliza business-ul, proprietarii Nordis au încheiat inclusiv un contract de imagine cu FRF. Parteneriatul pe 4 ani încheiat în 2020 și prelungit recent cu încă un an prevedea ca numele firmei să apară pe tricourile arbitrilor din SuperLiga. De asemenea, compania imobiliară a devenit sponsor al naționalei U21 pentru trei ani, în perioada 2023-2026.

Nordis avea un parteneriat semnat cu FRF până la finalul lui 2025

A doua zi după investigația Recorder, FRF a anunțat, prin intermediul iAMsport.ro, că va încheia mai devreme relația contractuală cu Nordis, începând cu 31 decembrie 2024.

Ropotan și Caparco, investiție cu întârzieri

Dincolo de contractul cu federația, Nordis a reușit, însă, să atragă printre clienți și foști fotbaliști. Surse iAMsport.ro susțin că unul dintre jucătorii care au plătit apartamente în blocurile firmei controversate este Adrian Ropotan (39 de ani), fost mijlocaș la Dinamo și actual antrenor. El a cumpărat mai multe proprietăți, achitând o mare parte din sumă în avans.

Ropotan și Caparco au avut ceva probleme. Vreo doi ani nu au luat niciun ban din chirie. Plus că aveau probleme cu bucătăria. Mie mi s-a părut ciudat proiectul. Cei de la Nordis te luau cu șampanie, te învârteau prin recepția aia să-ți ia ochii. Le erai dator de cum intrai”, a povestit un fost fotbalist de Liga 1 sub protecția anonimatului.

Contactat de iAMsport.ro pentru a confirma dacă a intrat în posesia apartamentelor, Ropotan a oferit un răspuns pozitiv, singura problemă fiind cu termenul de livrare.

Sunt proprietar în ansamblul Nordis și consider ca am făcut o investiție foarte bună. În momentul de față mă bucur de această investiție și sunt mulțumit. Singura problemă pe care am avut-o a fost legată de termenul întârziat”, a spus Ropotan.

Alessandro Caparco, unul dintre clienții mulțumiți

Împreună cu Ropotan, la Nordis a investit și amicul său Alessandro Caparco (41 de ani), antrenor cu portarii la Dinamo și fost goalkeeper la CSMS Iași, Chiajna sau Grosseto. Spre deosebire de sute de alți clienți, italianul spune că nu a avut probleme cu firma:

Eu am avut o experiență pozitivă cu Nordis. Până la urmă mi-au dat apartamentul și primesc și banii din chirie. Ok, a fost o întârziere de câteva luni, dar nu am ce să le reproșez. Eu am acolo, la Mamaia, probabil cel mai mare apartament. L-am primit, însă nu am acces la el deocamdată. E închiriat de firmă în regim hotelier conform înțelegerii, dar eu primesc chiria de la Nordis. Știu că au mai fost fotbaliști care au cumpărat acolo. Ropotan, Gardoș…”.

Gardoș a cumpărat două apartamente. Nu le-a primit

Fost internațional român, Florin Gardoș (35 de ani) investește după retragerea din fotbal în diverse proiecte imobiliare. La Nordis, el a cumpărat două apartamente, a primit o promisiune de vânzare-cumpărare, dar nu a intrat în posesia proprietăților. A dat firma Nordis în judecată.

Contactat de iAMsport.ro, Gardoș a refuzat să comenteze: “O să mă consult și eu cu avocatul dacă e oportun sau nu să vorbesc”.

La sfatul lui Gardoș, în complexul Nordis din Mamaia a investit și Cristian Bărbuț (29 de ani), actualul jucător de la Unirea Slobozia. Conform unor surse din piața imobiliară, fostul fotbalist de la ACS Timișoara, CSU Craiova, Sepsi, Hermannstadt și Poli Timișoara a plătit aproximativ 60.000 de euro pentru o garsonieră în clădirea 1 a hotelului Nordis din Mamaia. Suma reprezenta 95 la sută din valoarea proprietății, restul urmând a fi plătit în momentul predării cheilor.

Reprezenanți ai Nordis, alături de Gică Hagi, Miodrag Belodedici și Răzvan Burleanu

După ce firma a întârziat predarea apartamentului, Bărbuț a intentat o acțiune în instanță și a obținut un ordin executoriu judecătoresc. În acel moment, Nordis i-a promis două apartamente în blocul 3, însă nici acestea nu au ajuns la fotbalist.

Nu vreau să fac niciun comentariu”, a spus Bărbuț atunci când iAMsport.ro l-a contactat.

Un alt client nemulțumit al Nordis este preparatorul fizic de la CSU Craiova, Cătălin Tudor. Contactat, acesta a povestit: “Am plătit în jur de 60.000 de euro pentru 95 la sută dintr-un studio. Am luat eu, Florin (n.r. Gardoș) și Bărbuț, dar sunt sute de persoane. Restul de 5 la sută din sumă era o clauză ca să te păcălească. E o sumă modică pusă intenționat ca să nu ai ce să faci cu contractul după aceea.

Era o chichiță făcută de ei, o șmecherie de-a lor. Nu am recuperat banii. Am apelat la niște avocați care se ocupă cu un executor judecătoresc. Au început să pună popriri pe ce au găsit. Bunuri din firmele lor, din alte firme. Acele bunuri sunt scoase apoi la licitație și apoi trebuie să-mi plătească din bani. Mi s-a plătit până acum o sumă, dar foarte mică. Nici 10 la sută din valoarea studioului”.

Emanuel Poștoacă, fondator Nordis

Un alt nume vehiculat pe lista prezumtivilor investitori în apartamentele Nordis a fost cel al lui George Țucudean (33 de ani), fost atacant la Dinamo, CFR și FCSB. Contactat de iAMsport.ro, acesta a negat însă că a cumpărat proprietăți în complexul companiei controversate:

Nu am investit la ei. Am fost deștept. Am intrat la ei și am întrebat cine construiește lângă mare. Au zis De Silva și Euro Vial. M-am dus la ăia și am cumpărat direct lângă mare. Nu am vrut să cumpăr de la Nordis pentru că nu vreau să îmi scot banii după 7 ani din chirie. Vreau să fiu direct proprietar. Am luat mai multe apartamente de la alte firme”.

Reporterii iAMsport.ro au încercat fără succes să vorbească cu patronul Nordis, Vladimir Ciorbă, dar și cu deputatul PSD Laura Vicol, soția afaceristului. Până la ora publicării articoulului, cei doi nu au răspuns nici la apelurile, nici la mesajele jurnaliștilor.

UPDATE 16:26

La cererea reporterilor iAMsport.ro, grupul Nordis a trimis dreptul la replică pe mail-ul redacției.

NORDIS GROUP SPUNE NU ABUZURILOR

În ultimele zile, Nordis Group a fost ținta unor atacuri media care au adus în discuție atât activitatea companiei, cât și integritatea acesteia. În fața acestor acuzații, Nordis Group a decis să ia o poziție fermă și să povestească deschis despre abuzurile și atacurile venite din partea unor entități care au încercat să-și construiască o imagine publică folosindu-se de renumele unui brand aflat în ascensiune.

În acest moment dorim să facem două mari precizări.

1. Nordis Group nu a vândut unitățile de două ori, așa cum se speculează. Este imposibil acest lucru. La baza oricărui contract de vânzare-cumpărare stă un extras de carte funciară. Acest extras este întotdeauna liber de sarcini, altfel vânzarea nu poate avea loc.

2. Până la acest moment, Nordis Group a plătit rezilieri și despăgubiri în valoare de 115.000.000 de lei și a restituit astfel sume semnificative de bani clienților sau partenerilor care, deși inițial păreau de bună credință, au apelat ulterior la presiuni și șantaj pentru a obține beneficii suplimentare. În ciuda acestui efort considerabil și a reparațiilor financiare oferite, aceste persoane au continuat să atace imaginea companiei în mass-media, prezentând versiuni trunchiate sau false ale situațiilor.

În ultimii patru ani, Nordis Group s-a văzut nevoit să își apere imaginea publică cu costuri enorme. Sumele cheltuite pentru a combate aceste atacuri și pentru a-și proteja reputația au fost uriașe. Nordis subliniază că toate aceste acțiuni denigratoare au avut drept scop compromiterea unui brand care, în loc să fie recunoscut pentru realizările și proiectele sale inovatoare, a fost tras în bătălii de imagine de către cei care nu au avut niciodată intenția de a respecta parteneriatul încheiat.

Din păcate, încercările repetate de rezolvare pe cale amiabilă a tuturor dosarelor de deschidere a procedurii insolvenței au generat o reacție total contrară; respectiv, nu s-a înțeles efortul Nordis de a se redresa și de a duce la capăt proiectele și de a livra unitățile promise, ci s-a înțeles că formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței reprezintă cel mai bun mijloc de presiune pentru a obține sume de bani de la Nordis.

Deși Nordis Group a finalizat cu succes numeroase proiecte rezidențiale și hoteliere de-a lungul timpului, problemele și controversele au apărut în special în legătură cu dezvoltarea complexului Nordis Mamaia. Acesta reprezintă un concept unic în România, un proiect cu un potențial extraordinar, care a atras atenția nu doar a investitorilor, dar și a unor

persoane cu intenții mai puțin oneste. Aceste persoane, deși au achiziționat proprietăți în cadrul complexului respectând termenii și condițiile convenite, au început ulterior să caute avantaje de imagine, exploatând notorietatea în creștere a brandului Nordis.

Profitând de succesul brandului, acești investitori au început adevărate campanii de denigrare și războaie publice pentru a-și face cunoscut numele, folosindu-se de imaginea Nordis pentru a câștiga capital de imagine. Astfel, ceea ce ar fi trebuit să fie un parteneriat bazat pe încredere și respect reciproc s-a transformat într-o încercare de a șantaja compania și de a obține mai mult decât ceea ce era stabilit inițial. Nordis Group subliniază că acești investitori au beneficiat de unități locative mai mari decât cele pentru care au plătit inițial și, în plus, au primit despăgubiri considerabile. Cu toate acestea, în ciuda acestor fapte, au continuat să facă declarații publice denigratoare.

Nordis Group dorește să precizeze că, în ciuda acestor atacuri și obstacole, compania și-a menținut integritatea și respectarea legilor în vigoare. Toate proiectele dezvoltate de Nordis, inclusiv complexul Nordis Mamaia, au fost realizate conform standardelor și normelor legale. În plus, orice problemă apărută pe parcursul dezvoltării a fost tratată cu transparență și corectitudine față de toți partenerii și investitorii implicați. Nordis Group se dezice categoric de afirmațiile care au circulat recent în presă și care încearcă să prezinte compania într-o lumină nefavorabilă. Nordis susține că toate aceste afirmații sunt nefondate și calomnioase, menite doar să compromită un brand care a reușit să se dezvolte și să se impună pe piața imobiliară din România, fără sprijinul băncilor și fără datorii, cu excepția unui mic capital de lucru.

Cu toate aceste provocări, Nordis Group își continuă activitatea și se angajează să ducă la bun sfârșit toate proiectele aflate în derulare, respectând toate angajamentele luate față de clienți și investitori. Compania este fermă în decizia de a combate orice tentativă de abuz și de a proteja imaginea și integritatea unui brand construit cu efort și dedicație pe parcursul multor ani.

Pentru o claritate asupra traseului companiei, redam urmaotarele elemente importante:

- Nordis a fost înființat în anul 2008 și de atunci a funcționat fără întrerupere.

- După mai multe imobile finalizate în Nordul Bucureștiului, am început dezvoltarea de imobile cu hoteliere și apartamente de vacanță.

- Avem în lucru astăzi ansambluri imobiliare în Mamaia, Sinaia, Poiana Brașov, Primăverii – București și Fabrica de Glucoză - București.

- Toți cumpărătorii noștri sunt investitori, ei achiziționând apartamente de vacanță (pentru a le închiria singuri) sau camere de hotel cu randament anual de 7% la Euro, un randament foarte bun.

- În complexul din Mamaia avem în dezvoltare, faza I și faza II, peste 2.000 de apartamente. Primele 4 blocuri, cu o suprafață construită de peste 110.000 mp, sunt ridicate, 60% din apartamente sunt întabulate.

- La 1 Mai 2024 am deschis Nordis Hotel Mamaia, iar primul sezon s-a încheiat cu rezultate bune.

- Complexul din Mamaia, faza I, are în componență 1.380 de apartamente, iar astăzi sunt semnate mai puțin de 1.200 de contracte de vânzare sau promisiuni de vânzare.

- Este fizic imposibil ca un apartament să fie vândut de 2 ori; documentele cadastrale și de carte funciară nu permit acest lucru sub nicio formă.

- Considerăm aceste afirmații calomnioase, fără nicio legătură cu realitatea, și ne dezicem ferm de orice idei asemănătoare.

- Nordis respectă toate legile în vigoare și reglementările în vigoare.

- Am semnat până acum 641 contracte de vânzare-cumpărare, iar celelalte urmează să se întâmple.

- În ultimii 2 ani am plătit către clienții noștri, cu titlul de rezilieri de promisiuni de vânzare, către cei care nu au mai vrut să mai rămână în proiectele noastre suma de 115 milioane lei.

- Cifra de afaceri la 31.12.2023 este de 165 milioane lei.

- Activele societății în august 2024 erau de peste 367 milioane lei.

- În ultimii 4 ani am plătit, pe grup, la bugetul de stat taxe și impozite în sumă totală de peste 17,3 milioane lei.

- Sume rămase de încasat din proiectele noastre aflate în construcție: Mamaia: 59 milioane Euro, Sinaia: 34 milioane Euro, Brașov: 29,2 milioane Euro.

- Nu avem credite bancare, cu excepția sumei de 1,1 milioane Euro, capital de lucru, fiind printre singurii dezvoltatori imobiliari din România, la acest nivel, neîndatorați la bănci.

- Este absolut de neînțeles cum un reportaj realizat de Recorder în iulie-august 2024 a fost publicat fix în ziua în care Tribunalul urma să se pronunțe pe decizia de intrare în insolvență.

- Nu există promitent cumpărător sau furnizor care, într-adevăr, cu o anumită întârziere, în special în ultimele 6 luni, să nu își fi recuperat, dacă acesta a dorit, integral, toate sumele plătite la Nordis, plus penalizări, onorarii de executor judecătoresc, onorarii de avocat, etc.

- Este absolut imoral ca un număr de sub 10 titulari de creanțe să decidă soarta a peste 800 de promitenți cumpărători sau furnizori, pentru că în cadrul dosarului de insolvență exact acest lucru s-a întâmplat.

- În ultimii ani am avut controale de la aproape toate instituțiile statului și, cu excepția unor mici amnezi, toate activitățile controlate sunt conforme și respectă toate normativele în vigoare.

Dacă s-au făcut și greșeli? Da, foarte multe. Nordis are astăzi proiecte uriașe, megalomanice, spun unii. Dar lumea e mișcată de cei care îndrăznesc să viseze la mai mult de 4 etaje și nu se complac în a spune că în România nu există hoteluri, servicii, design, standard de 5 stele. Pentru că da, se poate și în România. Și Nordis chiar aduce o altă lume acasă. Și alături de Nordis și toți ceilalți dezvoltatori care au prins curaj să dezvolte proiecte premium în România.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Imagini rarisime cu Gigi Becali în Catedrala Patriarhală din București. Patronul FCSB a izbucnit în lacrimi în timpul slujbei

Cum l-a pus la punct Gică Hagi pe Ianis de față cu toți colegii de la Viitorul: ”Aveam 16 ani...”. Care este visul fotbalistului lui Rangers

Fake news-uri grosolane pe grupurile de suporteri de pe Facebook! iAMsport.ro trage un semnal de alarmă

Oficialul LPF, ironizat de Adrian Mititelu după ce a scris despre anularea alegerilor prezidențiale: ”Măcar să faci ceva bun pentru salariul ăla baban!”

Imagini incredibile cu Gigi Nețoiu, la un șpriț oltenesc, pe ritmurile imnului scris de Adrian Păunescu! Cum arată acum fostul acționar de la Craiova și Dinamo

Un star din Premier League și-a făcut bolidul praf într-un accident înfiorător. Care este starea fotbalistului

Cele mai citite

Ion Țiriac, cu 300 km/h pe autostradă, în timp ce vorbea la telefon: ”S-a terminat”
Ion Țiriac, cu 300 km/h pe autostradă, în timp ce vorbea la telefon: ”S-a terminat”
Ion Țiriac  |  07 Decembrie 2024, 12:02
1.
Ion Țiriac, cu 300 km/h pe autostradă, în timp ce vorbea la telefon: ”S-a terminat”
Ionuț Chirilă, dezvăluiri fabuloase despre fratele său celebru, Tudor Chirilă: ”L-a scăpat mama în cap pe grătarul din fața blocului”
Ionuț Chirilă, dezvăluiri fabuloase despre fratele său celebru, Tudor Chirilă: ”L-a scăpat mama în cap pe grătarul din fața blocului”
Diverse  |  05 Decembrie 2024, 19:00
2.
Ionuț Chirilă, dezvăluiri fabuloase despre fratele său celebru, Tudor Chirilă: ”L-a scăpat mama în cap pe grătarul din fața blocului”
Cum arată acum Nicolae Badea. Fostul acționar al lui Dinamo, împreună cu soția și Mircea Lucescu, la lansarea cărții selecționerului României
Cum arată acum Nicolae Badea. Fostul acționar al lui Dinamo, împreună cu soția și Mircea Lucescu, la lansarea cărții selecționerului României
Diverse  |  06 Decembrie 2024, 19:53
3.
Cum arată acum Nicolae Badea. Fostul acționar al lui Dinamo, împreună cu soția și Mircea Lucescu, la lansarea cărții selecționerului României
Știri de ultimă oră din sport
Adrian Mihalcea, fericit după victoria de la Arad: ”La ce arătăm noi, avem prea multe puncte”
Adrian Mihalcea, fericit după victoria de la Arad: ”La ce arătăm noi, avem prea multe puncte”
Fotbal   |  08 Decembrie 2024, 16:49
Adrian Mihalcea, fericit după victoria de la Arad: ”La ce arătăm noi, avem prea multe puncte”
OFICIAL | O nouă despărțire la Manchester United! S-au plătit milioane pe el, dar părăsește clubul la doar 5 luni de când semnase
OFICIAL | O nouă despărțire la Manchester United! S-au plătit milioane pe el, dar părăsește clubul la doar 5 luni de când semnase
Fotbal Internațional   |  08 Decembrie 2024, 15:53
OFICIAL | O nouă despărțire la Manchester United! S-au plătit milioane pe el, dar părăsește clubul la doar 5 luni de când semnase
România, locul 4 la Cupa Mondială de tenis de masă, la echipe mixte. Tricolorii au fost eliminați în semifinale, de către China
România, locul 4 la Cupa Mondială de tenis de masă, la echipe mixte. Tricolorii au fost eliminați în semifinale, de către China
Alte sporturi   |  08 Decembrie 2024, 15:38
România, locul 4 la Cupa Mondială de tenis de masă, la echipe mixte. Tricolorii au fost eliminați în semifinale, de către China
UTA - Unirea Slobozia 3-4. Ialomițenii pleacă de la Arad cu toate punctele, în urma unui adevărat ”thriller”!
UTA - Unirea Slobozia 3-4. Ialomițenii pleacă de la Arad cu toate punctele, în urma unui adevărat ”thriller”!
SuperLiga   |  08 Decembrie 2024, 15:29
UTA - Unirea Slobozia 3-4. Ialomițenii pleacă de la Arad cu toate punctele, în urma unui adevărat ”thriller”!
Imagini rarisime cu Gigi Becali în Catedrala Patriarhală din București. Patronul FCSB a izbucnit în lacrimi în timpul slujbei
foto Imagini rarisime cu Gigi Becali în Catedrala Patriarhală din București. Patronul FCSB a izbucnit în lacrimi în timpul slujbei
Diverse   |  08 Decembrie 2024, 15:12
Imagini rarisime cu Gigi Becali în Catedrala Patriarhală din București. Patronul FCSB a izbucnit în lacrimi în timpul slujbei
Jucătoarea Ungariei prevede o victorie facilă în fața României: ”Știm că vor ceda în fața noastră!”. Avertismentul presei maghiare
Jucătoarea Ungariei prevede o victorie facilă în fața României: ”Știm că vor ceda în fața noastră!”. Avertismentul presei maghiare
SuperLiga   |  08 Decembrie 2024, 14:51
Jucătoarea Ungariei prevede o victorie facilă în fața României: ”Știm că vor ceda în fața noastră!”. Avertismentul presei maghiare
EXCLUSIV George Simion promite case la 35.000€. Lulea, premierul propus de AUR, le vinde cu 200.000€

Câte mii de lei costă adeverințele ce trebuie depuse pentru o pensie mare la recalculare?
Câte mii de lei costă adeverințele ce trebuie depuse pentru o pensie mare la recalculare?
Câte mii de lei costă adeverințele ce trebuie depuse pentru o pensie mare la recalculare?
Cine e sportiva ce a luat primul aur olimpic la floretă pentru România. Inspirată de Alexandre Dumas

AS.RO Moment incredibil cu Ion Ţiriac la volan. Ce a putut face în timp ce avea 300 km/h
Moment incredibil cu Ion Ţiriac la volan. Ce a putut face în timp ce avea 300 km/h
Afacerea de milioane ratată de George Copos pentru doar 200 de euro: ”Asta este cultura patronilor de fotbal. De aceea a intrat Rapid în faliment”
exclusiv Afacerea de milioane ratată de George Copos pentru doar 200 de euro: ”Asta este cultura patronilor de fotbal. De aceea a intrat Rapid în faliment”
Special   |  07 Decembrie 2024, 11:03
Afacerea de milioane ratată de George Copos pentru doar 200 de euro: ”Asta este cultura patronilor de fotbal. De aceea a intrat Rapid în faliment”
”A fost peste Zidane și Rivaldo”. Ilie Dumitrescu, despre cel mai bun fotbalist român din toate timpurile: ”Se distra la orice echipă din lumea asta”
exclusiv ”A fost peste Zidane și Rivaldo”. Ilie Dumitrescu, despre cel mai bun fotbalist român din toate timpurile: ”Se distra la orice echipă din lumea asta”
Special   |  07 Decembrie 2024, 09:40
”A fost peste Zidane și Rivaldo”. Ilie Dumitrescu, despre cel mai bun fotbalist român din toate timpurile: ”Se distra la orice echipă din lumea asta”
Podcastul I AM MEDIA, cu Victor Vrînceanu, apare în fiecare vineri, de la ora 19:00, pe canalul de Youtube iAMnews. Primul invitat este Ilie Dumitrescu și va avea premiera pe 6 decembrie

Radu Banciu a comentat reacția Elenei Lasconi, după decizia CCR. Cum vede jurnalistul revolta candidatei USR la alegerile prezidențiale 2024

Radu Banciu, comparație neașteptată între Dan Diaconescu și Călin Georgescu. Cum l-a caracterizat jurnalistul I AM MEDIA pe fostul patron OTV

live score Poli Iași - Farul Constanța, ACUM, pe iAMsport.ro. Gol de senzație al lui Alin Roman
SuperLiga   |  18:01
Poli Iași - Farul Constanța, ACUM, pe iAMsport.ro. Gol de senzație al lui Alin Roman
Craiova europeană, Craiova în ploaie. Marius Mitran, nostalgic după egalul cu Petrolul: "Am crezut că pot face orice în...
Editorialisti   |  17:39
Craiova europeană, Craiova în ploaie. Marius Mitran, nostalgic după egalul cu Petrolul: "Am crezut că pot face orice în următorii 42 de ani"
Final de sezon în Formula 1! McLaren, campioană mondială după 26 de ani
Formula 1   |  17:22
Final de sezon în Formula 1! McLaren, campioană mondială după 26 de ani
Mircea Rednic, tot mai contestat la Arad. Fanii i-au cerut demisia + Reacția antrenorului: ”Nu înțeleg”
SuperLiga   |  17:14
Mircea Rednic, tot mai contestat la Arad. Fanii i-au cerut demisia + Reacția antrenorului: ”Nu înțeleg”
Adrian Mihalcea, fericit după victoria de la Arad: ”La ce arătăm noi, avem prea multe puncte”
Fotbal   |  16:49
Adrian Mihalcea, fericit după victoria de la Arad: ”La ce arătăm noi, avem prea multe puncte”
OFICIAL | O nouă despărțire la Manchester United! S-au plătit milioane pe el, dar părăsește clubul la doar 5 luni de când...
Fotbal Internațional   |  15:53
OFICIAL | O nouă despărțire la Manchester United! S-au plătit milioane pe el, dar părăsește clubul la doar 5 luni de când semnase
România, locul 4 la Cupa Mondială de tenis de masă, la echipe mixte. Tricolorii au fost eliminați în semifinale, de către China
Alte sporturi   |  15:38
România, locul 4 la Cupa Mondială de tenis de masă, la echipe mixte. Tricolorii au fost eliminați în semifinale, de către China
UTA - Unirea Slobozia 3-4. Ialomițenii pleacă de la Arad cu toate punctele, în urma unui adevărat ”thriller”!
SuperLiga   |  15:29
UTA - Unirea Slobozia 3-4. Ialomițenii pleacă de la Arad cu toate punctele, în urma unui adevărat ”thriller”!
Rezultate / Clasamente