“Becali, finanțatorul nătâng”. Costin Ștucan, despre cum să îți bați joc de munca echipei tale, divulgându-le adversarilor o informație pe care alții o caută cu prețul condamnărilor și suspendărilor
Costin Ștucan | Publicat: 14.08.2024 12:39 | Actualizat: 15.08.2024 15:32
FCSB a pierdut aseară cu Sparta Praga în turul 3 preliminar din Liga Campionilor și va merge în play-off-ul Europa League. Dacă e eliminată și acolo de LASK Linz, campioana României va intra în grupele Conference League. Nu e puțin, dar e departe de zecile de milioane visate de finanțatorul George Becali. Care, apropo, și-a sabotat în mod voit echipa, ieri, înainte de meciul pierdut cu cehii.
Mirajul banilor din Champions League e Sfântul Graal al fotbalului mondial. În noul sezon, UEFA va pune la bătaie 2,4 miliarde de euro, de aproape 5 ori mai mult decât suma totală oferită echipelor din Europa League (565 de milioane) și de aproape 9 ori mai mult decât banii disponibili în Conference League.
Deși accesul în grupele Ligii e la fel de facil pentru cluburile din estul Europei cum era înainte de 1989 mersul în occident pentru cetățenii țărilor socialiste de dincoace de Cortina de Fier, George Becali a visat cu ochii deschiși la buzunare pline, la conturi doldora de euro, la miros de fotbal de lux în seri răcoroase de toamnă, cu imnul competiției răsunând aproape aristocratic din boxele de pe Ghencea.
Nu e nimic rău să visezi la bani în fotbalul modern. Gloria se obține acum cu tone de euro și dolari - mecanismele cluburilor se lubrifiază parcă și mai bine cu petrodolari - , așa că ambițiile unui milionar excentric sunt perfect justificate.
Problemele încep când finanțatorul e atât de orgolios și de nătâng încât începe să-și taie singur firul visului de și mai mare glorie și îmbogățire.
Contextul e simplu.
Pentru a câștiga un meci de fotbal ai nevoie de jucători talentați, pregătiți de un antrenor priceput să-i motiveze și să-i așeze în teren, uneori ai nevoie de un gazon bun - sau rău dacă ești o echipă musculoasă, iar adversarii sunt niște mingicari mignoni -, și de un pic de atenție de la arbitri sau de la Dumnezeu. Apoi trebuie să te bați 90 de minute pentru a introduce o sferă în poartă, sperând că adversarii vor greși mai mult decât tine.
Pe parcursul istoriei de 150 de ani, antrenorii și-au dat seama că în ecuația unui meci de fotbal mai apare un factor important: anticiparea planurilor echipei adverse. Ușor, ușor, cluburile au început să-și trimită specialiști la partidele rivalilor. Notițele lor de mână îndosariate puteau fi accesate și analizate de antrenori.
Apoi, tehnologia a avansat. Urmărirea adversarului s-a mutat pe casete VHS - selecționerul Mircea Lucescu avea la Donețk o cameră uriașă cu casete - , DVD-uri, stickuri de memorie și, mai nou, pe site-urile de statistică unde poți găsi orice mișcare a oricărui jucător.
Toată puzderia de date te ajută sau, spun unii antrenori, te încurcă mai tare.
Oricât de bine pregătit ai fi nu poți anticipa exact planul de bătaie al adversarilor. Mai e nevoie de ceva.
Și atunci mulți au trecut linia roșie.
Spionaj cu drona la JO
Fotbalul mileniului trecut e plin de cazuri când indivizi în parpalace își găseau câte un loc ferit pe la marginea bazelor de antrenament pentru a vedea schemele celorlalți. Înainte de 1989, dinamovistul Mircea Lucescu acuza că oficialii Stelei aveau o gaură în peretele vestiarului echipei oaspete pentru a-i asculta secretele.
În 2003, federația daneză depunea un memoriu la UEFA după ce jucătorii și stafful naționalei au observat o cameră de filmat în gaura din imensa tabelă de marcaj de pe vechiul stadion Lia Manoliu. Anghel Iordănescu își trimisese un spion video pentru a înregistra antrenamentul tactic al lui Morten Olsen. Nu i-a fost de prea mare ajutor pentru că România a pierdut a doua zi cu 5-2.
Mai recent, în 2019, managerul lui Leeds United, Marcelo Bielsa - un tactician obsedat de detaliu care i-a influențat gândirea și lui Pep Guardiola - a recunoscut că a spionat antrenamentele tuturor adversarilor din Championship, liga a doua engleză. Scandalul a pornit după ce poliția a reținut un individ suspect lângă baza de antrenament a lui Derby. Ulterior, el a fost identificat drept un membru al staffului lui Bielsa.
“Toate informațiile necesare pentru a-mi cristaliza tactica le adun fără să urmăresc antrenamentele adversarilor…dar apoi ne simțim vinovați dacă nu muncim îndeajuns. Urmărirea antrenamentelor adversarilor ne permite să avem o teamă în minus și, în cazul meu, am fost suficient de idiot încât să permit să avem un astfel de comportament”, a declarat Bielsa, încercând în același timp să se justifice și să își pună cenușă în cap.
Leeds a fost amendată cu 200.000 de lire sterline și povestea spionajului în fotbal a fost uitată până acum câteva săptămâni.
Pe 22 iulie, poliția franceză l-a reținut pe Joseph Lombardi, analist tactic al federației canadiene, după ce delegația Noii Zeelande a alertat autoritățile în privința unei drone care survola terenul pe care se antrena naționala feminină. Lombardi a fost reținut 72 de ore și a primit o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare după ce a pledat vinovat.
Analistul condamnat făcea parte din stafful englezoaicei Brev Priestman, selecționerul care a adus Canadei un titlu olimpic absolut neașteptat la Tokyo 2021. În urma procesului deschis de FIFA, Priestman, un secund și Lombardi au fost suspendați câte un an, iar Canada a fost depunctată la Jocurile Olimpice cu 6 puncte.
“Această metodă a fost folosită mereu de echipa feminină a Canadei și reprezintă diferența dintre un meci câștigat și unul pierdut”, a scris judecătorul FIFA, Neil Eggleston, în motivarea de 26 de pagini a verdictului.
Cadou de la Becali: echipa de start
Și acum să ajungem la după-amiaza de marți, 13 august, pe la ora 17:30.
După un 1-1 încurajator la Praga, FCSB își punea mari speranțe într-o calificare în play-off-ul Champions League, un pas mai aproape de mirajul El Doradoului din fotbal. Pentru asta, stafful lui Elias Haralambous a lucrat zeci de ore studiind adversara, încercând să anticipeze ce ar putea schimba Lars Friis după prima manșă în care campioana României a părut superioară.
Ajunsă la un nivel când cel mai mic detaliu contează, FCSB trepida în așteptarea ciocnirii din Ghencea. Cu 4 ore înainte de meci, când cele două echipe erau încă la hotel într-o stare de anxietate cu gândul la ce le așteaptă, George Becali a intrat în direct la DigiSport:
“Târnovanu - Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic - Șut, Lixandru - Ștefănescu, Olaru, Băluță - Miculescu. Așa arată echipa de start. Va fi calvar în Ghencea, în această seară. Frică nu mai avem”.
Într-o lume în care o informație poate face diferența între învingătoare și învinsă, între zeci de milioane de euro sau sute de mii, un finanțator de club vine și pune pe tavă adversarilor echipa sa de start.
În acest univers în care informația circulă în câteva secunde și câteva clickuri, stafful unui club bine pus la punct poate desface rapid o echipă de start în bucăți mici, într-o analiză comprimată pe care un antrenor inteligent o poate folosi pentru a-și consolida convingerile sau pentru a regla mici amănunte tactice.
Asta în timp ce un finanțator anacronic continuă să se umfle public în pene pentru a arăta că el știe tot, el e stăpăn, el e antrenorul mesianic cu care FCSB va merge cândva în grupele Champions League.
Cu toată simpatia, acest lucru nu se va întâmpla câtă vreme clubul lui va rămâne înțepenit într-o organizare feudală în care internetul e un păcat, iar divulgarea propriilor intenții tactice o formă de virtute.
La finalul unui meci în care Sparta Praga a arătat o repriză că știe exact cum să blocheze jocul adversarilor, Becali a ieșit iarăși la televizor:
“Nu mai are rost să vorbim, am greșit eu echipa, m-am luat după ei (n.r. - antrenorii din staff) și apoi a venit arbitrul. Uite, dacă mergeam pe mâna mea, aia era, nu eram supărat. Dar așa.....Am văzut acum argumentele lor, dar nu funcționează. Cu ei am ajuns până aici, cu ei merg mai departe, dar fac cum vreau eu”.
Fani FCSB, nu fiți supărați!
Știați ce v-ați ales atunci când ați decis să urmați clubul lui Becali așa că nu vă rămâne decât să sperați la un miracol pentru a vă mai vedea vreodată favoriții în Liga Campionilor.
În rest, Doamne ajută!
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.