AGDE solicită aplicarea imediată a prevederilor legale privind remunerația compensatorie pentru copia privată în beneficiul editorilor de presă

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): AGDE solicită aplicarea imediată a prevederilor legale privind remunerația compensatorie pentru copia privată în beneficiul editorilor de presă

Redactia   |   Publicat: 27.08.2025 13:14

Asociația pentru Drepturile Editorilor (AGDE), organism de gestiune colectivă înființat potrivit Legii nr. 8/1996, atrage atenția publicului asupra faptului că editorii de publicații de presă sunt în prezent privați de un drept patrimonial recunoscut expres prin lege.

În urma pronunțării Deciziei nr. 709/06.08.2024 a Curții de Apel București în dosarul nr. 36722/3/2019, AGDE consideră că nu mai există niciun impediment legal pentru aplicarea directă și integrală a prevederilor art. 116 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, care stabilește dreptul editorilor de presă la 25% din remunerația compensatorie pentru copia privată audio și video.

Cu toate acestea, colectorul unic desemnat – Uniunea Producatorilor de Fonograme din Romania (UPFR) – refuză să distribuie aceste sume editorilor, invocând poziții contrare legii și încercând să impună o împărțire arbitrară a remunerației între organismele beneficiare. O asemenea abordare încalcă legislația în vigoare si creează prejudicii directe editorilor de presă, privați de venituri esențiale pentru susținerea activității lor economice și editoriale.

Refuzul aplicării prevederilor legale pentru o categorie de titulari de drepturi nu doar că reprezintă o încălcare flagrantă a legii, dar constituie și un semnal grav privind modul în care colectorul unic înțelege să își exercite atribuțiile. Această situație este incompatibilă cu rolul pe care legea i-l confera si expune întreaga industrie la litigii și daune rezultate din neaplicarea sau aplicarea întârziată a legii.

AGDE reamintește că editorii de publicații de presă sunt deja recunoscuți ca beneficiari ai remunerației compensatorii pentru copia privată în alte forme (exemplu: copia privată pe hârtie), unde aplicarea aceleiași legislații s-a făcut fără dispute sau întârzieri. Singura opoziție provine în cazul copiei private audio și video, unde UPFR și o parte dintre organismele beneficiare contestă dreptul prevăzut expres de legiuitor.

În contextul transformărilor tehnologice și al creșterii consumului de conținut in mediu online, editorii de publicații de presă joacă un rol esențial în furnizarea de conținut protejat prin drepturi de autor. Lipsa accesului la remunerațiile legale pune sub presiune sustenabilitatea economică a redacțiilor și capacitatea acestora de a-și continua activitatea în interesul public.

AGDE formulează două solicitări ferme:

- aplicarea imediată a legii, prin repartizarea procentului legal de 25% din remunerația pentru copia privată audio și video către editorii de presă, cu recalcularea și plata sumelor restante;

- revizuirea calității de colector unic a UPFR, în condițiile în care acesta refuză să respecte cadrul legal.

Editorii de publicații de presă nu pot fi tratați ca beneficiari de rang secundar. Drepturile lor sunt recunoscute prin lege și trebuie respectate întocmai. AGDE va folosi toate instrumentele legale și instituționale pentru apărarea intereselor legitime ale editorilor și pentru a obține despăgubiri pentru întârzierile deja produse.

AGDE solicită organismelor de gestiune colectivă invitate la întâlnirea convocată de UPFR pe data de 28 august 2025 să includă pe agenda discuțiilor respectarea strictă a prevederilor legale și să pună capăt practicilor care prejudiciază editorii de publicații de presă.

Drepturile editorilor publicațiilor de presă vor contribui la crearea unui peisaj media sustenabil și pluralist, în care întreaga industrie va beneficia de mecanismele economice necesare pentru a susţine obiectivul său central, acela de a informa cetățenii și de a contribui la o democrație sănătoasă.

Asociația pentru Drepturile Editorilor este organismul de gestiune colectivă care reprezintă drepturile patrimoniale ale editorilor de publicații de presă din România, înființat conform Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe. Constituit în anul 2023 prin asocierea urmatorilor editori de presă: Ringier Romania S.R.L.; Antena TV Group S.A.; PRO TV S.R.L.; Antena 3 S.A.; Campus Media (editorul Digi24), Media Bit Software S.R.L. (editorul Hotnews); Adevarul Holding S.R.L.; Dogan Media International S.A.; eAd.ro Interactive S.R.L.; Ringier Sportal S.R.L.; Bihor Media S.R.L.; Fanatik Online S.R.L.; Desprecopii.com Shop S.R.L.; Inform Media Press S.R.L.; Comparty S.R.L.; Independent SRL., Zi de Zi Mures, ODS SRL, în prezent A.G.D.E. colectează și repartizează remunerații pentru toți editorii de publicații de presă din țară.

Mai multe informații despre AGDE sunt disponibile pe site-ul web www.agde.ro .

Contact media: [email protected], 0722755220.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Ce înseamnă să tranzacționezi Long sau Short pe piața Forex (P)

COMUNICAT APS: Acreditarea nu trebuie să devină un instrument de presiune asupra jurnaliștilor

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat

Pauza competițională de vară din fotbal e momentul perfect să îți pui acoperișul în ordine. Bilka îți explică de ce contează materialul ales (P)

Cele mai citite

Protocolul de la Sepsi - Dinamo. Ce a găsit Andrei Nicolescu pe masă. A ieșit cu scandal. Prunea: ”Am primit niște poze”

SuperLiga  |  10 Octombrie 2026, 11:08
1.
Protocolul de la Sepsi - Dinamo. Ce a găsit Andrei Nicolescu pe masă. A ieșit cu scandal. Prunea: ”Am primit niște poze”
Încă două cluburi în SuperLiga cu grave probleme financiare: ”Trebuie să ne căutăm de lucru”

SuperLiga  |  09 Octombrie 2026, 13:38
2.
Încă două cluburi în SuperLiga cu grave probleme financiare: ”Trebuie să ne căutăm de lucru”
Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”

SuperLiga  |  09 Octombrie 2026, 23:30
3.
Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”
Știri de ultimă oră din sport
FCSB - Oțelul Galați 1-0! Laurențiu Reghecampf, victorie la revenirea pe banca roș-albaștrilor

SuperLiga   |  10 Octombrie 2026, 23:30
FCSB - Oțelul Galați 1-0! Laurențiu Reghecampf, victorie la revenirea pe banca roș-albaștrilor
Adrian Mihalcea și-a mustrat jucătorii după eșecul cu Botoșani: ”Am fost ceva rău de tot. Azi ar trebui să plângem!”

SuperLiga   |  10 Octombrie 2026, 21:45
Adrian Mihalcea și-a mustrat jucătorii după eșecul cu Botoșani: ”Am fost ceva rău de tot. Azi ar trebui să plângem!”
Inter - Parma 3-0! Cristi Chivu, succes facil în fața fostei formații

Serie A   |  10 Octombrie 2026, 20:53
Inter - Parma 3-0! Cristi Chivu, succes facil în fața fostei formații
Nu l-au iertat! Cristiano Ronaldo, suspendat de la naționala Portugaliei

Starurile fotbalului   |  10 Octombrie 2026, 20:41
Nu l-au iertat! Cristiano Ronaldo, suspendat de la naționala Portugaliei
FC Botoșani - UTA Arad, decis încă din prima repriză

SuperLiga   |  10 Octombrie 2026, 19:29
FC Botoșani - UTA Arad, decis încă din prima repriză
Radu Drăgușin, integralist în eșecul Fiorentinei cu Genoa lui Șucu! ”Grifonii” au spart gheața în campionat

Serie A   |  10 Octombrie 2026, 18:25
Radu Drăgușin, integralist în eșecul Fiorentinei cu Genoa lui Șucu! ”Grifonii” au spart gheața în campionat
AS.RO Premieră pentru Teodora Stoica după pierderea imensă suferită. Ce a convins-o tatăl ei, Mihai Stoica, să facă
Premieră pentru Teodora Stoica după pierderea imensă suferită. Ce a convins-o tatăl ei, Mihai Stoica, să facă
RTV Ora de iarnă NU se mai schimbă în 2026. Gata, s-a decis, o singură oră tot anul!
Ora de iarnă NU se mai schimbă în 2026. Gata, s-a decis, o singură oră tot anul!
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
exclusiv ”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
Special   |  09 Octombrie 2026, 10:19
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei
Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

Ce l-a nemulțumit pe Reghecampf după victoria cu Oțelul: ”O să discut cu băieții”
SuperLiga   |  00:28
Ce l-a nemulțumit pe Reghecampf după victoria cu Oțelul: ”O să discut cu băieții”
Gigi Becali promite transferuri importante la FCSB după primul succes al lui Reghecampf: ”Ne trebuie jucători!”
SuperLiga   |  23:51
Gigi Becali promite transferuri importante la FCSB după primul succes al lui Reghecampf: ”Ne trebuie jucători!”
FCSB - Oțelul Galați 1-0! Laurențiu Reghecampf, victorie la revenirea pe banca roș-albaștrilor
SuperLiga   |  23:30
FCSB - Oțelul Galați 1-0! Laurențiu Reghecampf, victorie la revenirea pe banca roș-albaștrilor
Meci nebun în Europa! 11 goluri și un final dramatic, decis în minutul 90+9
Internațional   |  22:41
Meci nebun în Europa! 11 goluri și un final dramatic, decis în minutul 90+9
Apariție surprinzătoare la FCSB - Oțelul! Gigi Becali a venit pe Arena Națională
SuperLiga   |  22:01
Apariție surprinzătoare la FCSB - Oțelul! Gigi Becali a venit pe Arena Națională
Adrian Mihalcea și-a mustrat jucătorii după eșecul cu Botoșani: ”Am fost ceva rău de tot. Azi ar trebui să plângem!”
SuperLiga   |  21:45
Adrian Mihalcea și-a mustrat jucătorii după eșecul cu Botoșani: ”Am fost ceva rău de tot. Azi ar trebui să plângem!”
exclusiv Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
Fotbal   |  21:07
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
Inter - Parma 3-0! Cristi Chivu, succes facil în fața fostei formații
Serie A   |  20:53