ARSENAL ÎNCEPE BINE

Dar așa a hotărât, conform regulamentului, The Football Association, fiindcă altfel nu s-ar fi putut disputa Community Shield, competiție înființată încă din 1908, adică cu 115 ani în urmă, City luând după cum se știe ambele trofee în sezonul trecut.

Mărturisesc aici că sunt fan Arsenal de multă vreme, cam de când uriașul Arsene Wenger abia își începea cariera pe Highbury și mă mândresc cu asta. Azi Wenger se pozează alături de statuia care-l reprezintă în fața lui Emirates Stadium, aducând aminte de o vreme în care a fost posibil ca echipa lui Arsenal să devină campioană fără să piardă nici măcar un singur joc într-un întreg campionat.

Dar să revin. Meciul de duminică a pus mai multe întrebări, iar răspunsurile nu sunt complet lămuritoare. Cei mai mulți s-au întrebat cum va arăta Arsenal cu noile sale achiziții, pe care a plătit sume neobișnuite pentru clubul din nordul Londrei. Alții s-au întrebat cum va arăta City fără Gundogan și Mahrez, fiindcă noile achiziții (în special croatul Gvardiol, 90 de milioane pentru un fundaș!) încă nu și-au făcut loc în echipă.

Ce am văzut au fost două echipe asemănătoare, care au încercat să-și asume cât mai puține riscuri în cea mai mare parte din meci. Arsenal a arătat mai mult decât niciodată preocupată de faza defensivă, aducându-i pe ambii mijlocași laterali, Saka și Martinelli, foarte aproape de fundașii de margine, asigurând în permanență dublajul. Nou venitul Declan Rice a luat în schimb o poziție mai avansată decât o avea Xhaka, jucând practic între Odegaard și Havertz, cei mai ofensivi jucători de la Arsenal. Așa a gândit Arteta primul val de apărare, fără vreun presing agresiv, dar extrem de atent la toate mișcările adversarului. Iar City a părut a fi surprinsă de această nouă modalitate de joc.

Probabil că meciul s-ar fi putut desfășura altfel, dacă nou venitul Harvetz ar fi finalizat corect cele două ocazii mari pe care le-a ratat în prima repriză, la care, e adevărat, portarul Ortega a avut reflexe excelente. Mai ales faza din minutul 40 merită a fi menționată, când Havertz a fost foarte aproape de gol, la capătul unei acțiuni colective de toată frumusețea. În ce privește echipa lui Guardiola, meciul de ieri se potrivește foarte bine cu postulatul fotbalistic după care „echipa joacă atât cât o lasă adversarul”. City n-a mai părut invincibilă, Haaland nici n-a existat între Saliba și Magalhaes, iar absența dintre titulari a lui De Bruyne i-a afectat enorm jocul de atac.

Dependența lui Manchester City de Kevin De Bruyne a apărut și mai clar... atunci când excepționalul jucător belgian a intrat totuși pe teren, chiar fiind după o lungă accidentare. Jocul începuse să se încline spre Arsenal, iar Guardiola a simțit primul asta, aducându-l pe Kevin pe teren. Atunci City a devenit periculoasă, marcând un gol superb printr-un tânăr de 21 de ani, Cole Palmer, crescut în academia clubului.

Și părea că din nou „cetățenii” vor fi învingători, prilej pentru Guardiola să aducă al patrulea trofeu la rând pentru clubul din Manchester. Dar soarta a vrut altfel, presiunea cu care Arsenal și-a împins adversarul spre propria poartă având drept rezultat un gol marcat exact în minutul 100, într-o partidă în care nu erau prevăzute prelungiri! A înscris Trossard, sau mai curând a fost un autogol al lui Akanji (care a deviat nefericit balonul în propria poartă).

Loviturile de la 11 metri care au urmat n-au fost decât o formalitate pentru Arsenal, care a marcat tot, în vreme ce de la City au ratat tocmai De Bruyne (șut în bara transversală!) și Rodri. Astfel, Arsenal se încununează pentru a 17-a oară cu trofeul Supercupei Angliei.

Acum urmează campionatul, iar Arsenal și-a pus în gând să-l câștige de data aceasta, după o întrerupere de 20 de ani. Lupta cu City se anunță a fi una extrem de pasionantă.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google