”'Câini' în două picioare”. Dan Capatos, impresionat de Dinamo în startul sezonului: ”După mult timp, echipa chiar oferă speranță!”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): ”'Câini' în două picioare”. Dan Capatos, impresionat de Dinamo în startul sezonului: ”După mult timp, echipa chiar oferă speranță!”
Foto: Sportpictures  |  

Dan Capatos   |   Publicat: 29.07.2024 17:53   |  Actualizat: 29.07.2024 17:53

Pentru Dinamo s-a consumat și cel de-al treilea act din “piesa” acestui campionat și, în continuare, suporterii au dreptul să viseze.

După mult timp, echipa chiar oferă speranță. Prin joc, prin atitudine, prin felul în care a înțeles (și aici mă refer mai ales la Kopic) să gestioneze finalurile de meci. Pentru că o vorbă veche ne învăță că “dacă păcălești fotbalul, el te va pedepsi”. Cam asta s-a întâmplat în acea serie de Cartea Recordurilor în care Dinamo a pierdut o grămadă de puncte în ultimele sau chiar ultimul minut al prelungirilor.

Am încercat să găsesc un echivalent al acestei “performanțe” oriunde pe această planetă și nu am reușit. Ce-i drept, nu sunt un expert al “dark net-ului”, însă sunt sigur că nici pe acolo nu pot găsi așa ceva. Scriam săptămâna trecută următorul pasaj: “Un lucru e clar: după aceste două etape, Dinamo arată bine, cu toată calicenia patronilor ei și amânarea la nesfârșit a aducerii unor jucători experimentați.

Pentru că este nevoie de ei. Echipa are nevoie de mulți jucători pe care să se bazeze pe termen lung. Este început de campionat. Vor apărea accidentări, suspendări. La cum arată lotul acum, cam ce vedem în teren la începutul meciului e singura formulă cât de cât legată”. În proporție de 90 la sută, aceste umile păreri se mențin: Dinamo arată în continuare bine, “Păcălicii” au rămas “Calici”, daaaar… formula de început este și singura pe care te poți baza? Ei bine, etapa a 3-a m-a contrazis: marcatorul golului egalizator a fost un jucător venit de pe banca de rezerve, la foarte puțin timp după ce Kopic luase hotărârea de a-l arunca în luptă: Neagu.

Apoi, eternul final de meci, din cauza căruia mulți suporteri stăteau cu nitroglicerină sub limbă, iar vânzările de televizoare din săptămâna următoare creșteau simțitor după “distrugerile” din week-end, a arătat altfel. Pe sistemul, de altfel sănătos, “cea mai bună apărare e atacul”, Dinamo a fost surprinsă în ultimele secunde ale meciului în jumătatea adversarilor. Un fel de minune a lui Dumnezeu în sezonul trecut!

Încrederea acordată lui Kopic a dat rezultate în aceste 3 etape. Bunul simț al lui îi face însă pe Păcălicii Naționali să se culce pe o ureche, să spere că tot campionatul va curge lapte și miere și, eventual, să ne mai invite să cumpărăm câteva acțiuni la firma lor de doi bani.

Sper, și din reacțiile “câinilor” mă bucur că nu mai sunt singurul, că procesul de îndepărtare a celor doi de către adevărații investitori, cei de la Renovatio, să accelereze preluarea pachetului majoritar și Dinamo să pornească în sfârșit pe drumul renașterii. Sper ca acest sezon să imortalizeze pe peliculă ridicarea “câinilor” în două picioare. Prea mult au stat în poziția “culcat” și prea mulți stăpâni au încercat să le pună lesa, iar unii chiar să-i eutanasieze!

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Editorial Marius Mitran: ”Hagi înainte de toate”

Noul obiectiv al FCSB: Gigi Becali să demonstreze cât de nepriceput e MM Stoica

”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru

Rapid București nu este un aprozar în care vinde Andrei fiindcă așa vrea Diana Șucu!

Cele mai citite

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae

Auto   |  15 Noiembrie 2026, 11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 08:35
Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 00:24
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 00:13
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
Ce l-a dezamăgit pe Florinel Coman, în ciuda victoriei cu Polonia: ”A căzut cerul pe mine”

Echipa Națională   |  14 Noiembrie 2026, 23:53
Ce l-a dezamăgit pe Florinel Coman, în ciuda victoriei cu Polonia: ”A căzut cerul pe mine”
România - Polonia 2-1! Tricolorii și-au luat revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie a lui Gică Hagi într-un meci oficial

Echipa Națională   |  14 Noiembrie 2026, 23:42
România - Polonia 2-1! Tricolorii și-au luat revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie a lui Gică Hagi într-un meci oficial
AS.RO David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Auto   |  11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
Echipa Națională   |  11:16
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”
Echipa Națională   |  10:57
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”
Fiica lui Ilie Bolojan s-a căsătorit. Cine este Daniel Bota, fostul fotbalist care a devenit ginerele fostului premier
Diverse   |  10:44
Fiica lui Ilie Bolojan s-a căsătorit. Cine este Daniel Bota, fostul fotbalist care a devenit ginerele fostului premier
exclusiv Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”
SuperLiga   |  10:04
Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
Formula 1   |  09:27
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”
Echipa Națională   |  08:57
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”
Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”
Echipa Națională   |  08:35