"Lecția dură primită de Ziua Națională". Cristian Stan, după eșecul cu Danemarca, de la Mondialul de handbal: "Entuziasmul nu e mereu suficient. Realitatea ne-a lovit acolo unde a durut mai tare: în defensivă"

În prima parte a meciului am fost martori cu toții la o echipă a României capabilă să impună ritm și să joace cu o energie pe care rar am văzut-o în ultimii ani. Un miraj frumos, dar totuși un miraj. Pentru că în spatele unor acțiuni curajoase și al tandemului inspirat Ostase-Grozav, realitatea ne-a lovit acolo unde a durut mai tare: în defensivă.

Elena Șerban a fost lăsată efectiv singură în fața tăvălugului danez. Nu pentru că nordicele ar fi inventat handbalul în seara asta, ci pentru că noi am intrat într-o pasă de lentoare inexplicabilă. Ostergaard, Moller&Co. au simțit miros de sânge și nu au iertat.

Bulevard pe stânga, ce facem cu Ungaria?

Flancul stâng al defensivei s-a transformat într-un bulevard pe care danezele au circulat nestingherite. Criza de soluții nu mai este demult o temă secundară, ci un simptom al unei construcții făcute din prea multe improvizații.

Și, ca un semn nefavorabil, fix la egalitate, în minutul 20, Helle Thomsen, aceeași Thomsen trecută mai mult prin vizită la București, în ultimul mandat, a cerut un time-out care a avut efectul scontat.

Dumanska, intrată în poartă, pe fondul accidentării lui Șerban, ne-a permis pentru câteva clipe să visăm la revanșă, însă Thomsen a simțit din nou momentul dificil al elevelor sale și a cerut time-out, la 23-22 pentru ale noastre (minutul 33).

Vicecampioana europeană și-a arătat clasa, sub privirile descumpănite ale lui Mihăilă, și nu a mai cedat inițiativa. După încă șapte minute cunoșteam deja câștigătoarea partidei.

Ne pregăteam deja de derby-ul cu Ungaria, în ciuda celor nouă reușite ale Sorinei Grozav. Cea care, la acest turneu final, îi face pe români să o mai uite, chiar și pentru scurt timp, pe Cristina Neagu.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.