Soarele gol al Craiovei. Marius Mitran nu îi iartă pe olteni după egalul cu U Cluj

Atunci te poți lămuri cu adevărat. Atunci vei pricepe și declarațiile pe care le-ai răsucit în minte toată noaptea, citindu-le, ori ascultând totul de zece ori. Și tot atunci, dacă, totuși, nu vei înțelege prea multe, vei avea măcar siguranța că nici nu aveai cum.

Craiova acestui sezon e prea departe de orice: de tine, de mine, de ea însăși, dar mai ales de logică. E ciudată și aducătoare de semne de întrebare care nu se mai sfârșesc. E un film prost care ține prea mult.

Ce joacă, ce sistem adică? De ce joacă așa, de ce în dreapta încă mai e Vlădoiu și de ce e Căpățână în atac? Și ce se întâmplă cu Markovici? De ce se joacă mereu cu el vârf? Dar cu cine!?

Ce vină are Petev? Nu are nici una?

De ce intră Koljic? Cu ce scop, adică? Dar Zajkov? Ai vrea să-l înțelegi pe Baiaram? Dar pe Andrei Ivan? Ți-ar plăcea să fii Petev? Ce vină are bulgarul? Nu are nici una? La primul gol al Universității Cluj, Vlădoiu ține mingea la picior, apoi o pierde.

La golul doi, Vali Gheorghe trece pe lângă Bancu, titularul de ani buni al echipei naționale, ca pe lângă un junior U15. Ce e de antrenat aici?

Craiova e un centru universal și universitar de atenție și încordare, o echipă care suferă și, ciudat paradox, zâmbește.
Universitatea Craiova nu pare a fi conștientă de ceea ce trăiește. Mă refer, bineînțeles, la cei care intră pe teren cu tricoul alb-albastru pe ei.

Stop cadru. Ați observat ce încântați sunt băieții la prim-planuri, după câte un șut pe lângă, ori după câte o respingere reușită în corner? Ce bucuroși sunt că au dat la poartă? Daaa! Reușite azi, cum zice mereu Nety Sandu! Reușite!

Cerul înstelat deasupra noastră și legea morală în noi, vorba filosofului. Te poți chiar specializa în psihologie, filosofie și analiză gestico-facială văzând jocul băieților Științei.

Doar tristețe

Iar la sfârșit, sfârșitul însuși! Declarații fără vlagă, fără zâmbet, fără suflet. Doar tristețe.

Seria de meciuri fără “reușite” se lungește tot mai mult, acasă, la adresa gloriei eterne, pe bulevardul Ilie Balaci și pe stadionul Ion Oblemenco. Unde chiar acolo, azi, nu mai există orgoliul și puterea obținerii unei victorii.

Craiova a ajuns acum un cu totul alt oraș. E, mai degrabă, al celor care îl vizitează, și pare că umbra uriașilor și a geniilor stinge orice ambiție de a le urma pașii de altădată. Craiova seducătoare a lor a rămas soarele oltenilor, dar, aproape pe nesimțite, soarele acesta s-a răcit. Emblema, “el escudo”, cum spun cei de la Betis Sevilla, eliminată de Știința acum exact 40 de ani, a rămas aceeași.

Sufletul, “el animo”, i s-a preschimbat într-o mimică aproape amuzantă, dacă n-ar fi amară. O echipă de fotbal care poate enorm, de fapt nu reușește mai nimic. Asta îți vine în minte în noaptea de după meci, revăzând ceea ce e atât de chinuitor de văzut. Mai aproape de a rata play-off-ul decât de a lupta pentru prezența în cupele europene, Craiova rătăcește.

Iar labirintul acesta infinit paralizează orice speranță: data viitoare va fi la fel! Indiferent de adversar, de condiții, de joc și de viață. 2-0? Nu, 2-2. 3-0? Nu, 3-3.

O reporteriță frenetică, probabil încurcată și ea de ce a văzut, l-a abordat astfel pe acest antrenor care își vede date, mereu și mereu, peste cap, toate planurile: “Domnule Petev, e DEJA un DEJA VU ceea e vedem la Craiova!”. Savoare, numele tău e scris adânc.

Zâmbește, mâine va fi la fel!

Echipa solară de pe vremuri nu avea nici zece procente din condițiile și banii trupei de azi, care, la rândul ei, nu are nici zece la sută din ambițiile celei de atunci. Pentru că asta e singura și uriașa problemă a băieților din zilele noastre: ambiția. Dăruirea. Inima.

Pentru că, dacă ar înțelege unde sunt, ar ști cine sunt.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!