”Am lucrat în construcții înainte”. Ce sumă uriașă de bani a plătit un antrenor român pentru a își obține licențele în Anglia

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): ”Am lucrat în construcții înainte”. Ce sumă uriașă de bani a plătit un antrenor român pentru a își obține licențele în Anglia

Alina Popa   |   Publicat: 01.09.2026 15:00   |  Actualizat: 01.09.2026 15:12

Ciprian Lulciuc, antrenor român la Barnet FC, a dezvăluit cât l-au costat licențele UEFA în Anglia: aproape 10.000 de lire sterline.

Ciprian Lulciuc, antrenor român în vârstă de 35 de ani, a povestit cât l-a costat drumul spre licențele de antrenor din Anglia și cum a ajuns șeful academiei de fotbal a clubului Barnet FC.

În prezent, Lulciuc studiază pentru obținerea licenței UEFA A în cadrul Federației de Fotbal din Țara Galilor, iar planul lui este să continue apoi cu licența PRO. Până acum, românul a cheltuit aproximativ 11.600 de euro pentru licențele de antrenor.

”Acum studiez licența A. Pentru C am plătit cam 800 de lire sterline, pentru B am cheltuit undeva la 3.000 și ceva de lire sterline, bani pe care i-am suportat eu. Pentru UEFA A, jumătate din bani au fost plătiți de club și jumătate de mine, cam 6.500 de lire sterline. Cumulat, sunt cam 10.000 de lire sterline.

Am investit acești bani în mine și viitorul meu. Plus că a fost timpul de care am avut nevoie. Eu am avut și o școală de fotbal aici. Am avut timpul necesar să merg să studiez. Dacă trebuia să merg la muncă, să am un program normal, nu aș fi putut să învăț pentru licențe”, a spus Ciprian Lulciuc, pentru Digi Sport.

De la muncitor în construcții la șeful academiei Barnet FC

Românul a explicat drumul parcurs, de la sosirea în Anglia până la funcția actuală de la Barnet FC, club din nordul Londrei specializat în pregătirea tinerilor fotbaliști.

Foto 2/2

”Cred că sunt 8-9 ani de când antrenez. Am început ca voluntar, cam un an și jumătate. Eu am jucat fotbal până pe la 17 ani în Suceava, la una dintre echipele liceului sportiv. Am venit apoi în Anglia, în 2013, aveam 22 de ani. În primii 4 ani nu am practicat fotbalul, am lucrat așa cum o fac toți românii, în construcții și tot felul de alte joburi. Apoi, am început să cochetez cu fotbalul, m-am înscris la licențele de antrenori. Level 1, așa se începe aici.

Am urmat apoi UEFA C, apoi licențele B și A. Acum studiez A-ul la Federația Țării Galilor atât pentru youth (n.r. tineret), cât și pentru seniori. Urmează apoi licența PRO. Voluntariatul este foarte important aici și țin să specific asta. Eu am lucrat pentru Barnet încă de când am venit aici. În 2024 - 2025, echipa a promovat din liga a cincea în a patra, tot anul acela am făcut voluntariat pentru prima echipă. Am mers și am ajutat cu ce am putut. În momentul de față sunt șeful academiei clubului.

Echipele din primele 4 ligi din Anglia sunt finanțate să-și construiască propriile academii. Acest lucru s-a întâmplat după ce am promovat. Nu sunt obligate, dar primesc un ajutor. Sunt 4 categorii de academii în Anglia. Avem o echipă de U18 și un program hibrid de colegiu cu două echipe, tot de U18, care se pregătesc cumva pentru prima echipă. Cred că avem cea mai bună infrastructură din Anglia, dar mai avem lucruri de pus la punct pentru a trece la următorul nivel.

Planul meu pentru următorii 5 ani ar fi să continui în poziția asta. Este o variantă ca naționala să aibă nevoie de un antrenor la o echipă de under, iar atunci clubul de care aparții te lasă să lucrezi în două locuri. Pentru mine, acesta ar fi planul în următorii ani. Să fac parte și din staff-ul naționalei Angliei de juniori. Sunt mulți români în Anglia și sunt mulți copii care sunt la Tottenham, la Arsenal, la Watford, la QPR”, a mai spus Lulciuc.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gică Hagi, în alertă! Un tricolor s-a accidentat și poate rata meciurile decisive din Liga Națiunilor

Cristi Chivu a anunțat când revine Lautaro Martinez. Atacantul ratează derby-ul cu AC Milan!

Starul lui Real Madrid a semnat prelungirea: contract până în 2031!

O altă vedetă din fotbal îi ia locul lui Mbappe la Nike! Contract de milioane de euro

Record! Câți bani a încasat Federația Franceză de Fotbal în ultimul an fiscal

Ionuț Radu, învins dramatic de Juventus în minutul 90+2! Cum s-au descurcat Darius Olaru, Vlad Dragomir și Marius Corbu. Rezultatele zilei din Europa League și Conference League

Cele mai citite

Sorin Cârțu, conflict direct cu fostul fotbalist al echipei lui Adrian Mititelu: ”I-am dat o palmă și ne-am înjurat! Jandarmii s-au băgat între noi”

Special  |  15 Octombrie 2026, 19:00
1.
Sorin Cârțu, conflict direct cu fostul fotbalist al echipei lui Adrian Mititelu: ”I-am dat o palmă și ne-am înjurat! Jandarmii s-au băgat între noi”
Fotbalistul care a împrumutat bani de la Radu Drăgușin pentru pariuri ilegale nu se ascunde: ”Trebuie să fac lucrurile și mai bine”

Serie A  |  14 Octombrie 2026, 13:14
2.
Fotbalistul care a împrumutat bani de la Radu Drăgușin pentru pariuri ilegale nu se ascunde: ”Trebuie să fac lucrurile și mai bine”
Fostul jucător de la Dinamo, atac dezlănțuit la adresa fostului coleg: ”Cunoscut trântitor de meciuri! A îngropat fotbalul românesc”

SuperLiga  |  15 Octombrie 2026, 11:29
3.
Fostul jucător de la Dinamo, atac dezlănțuit la adresa fostului coleg: ”Cunoscut trântitor de meciuri! A îngropat fotbalul românesc”
Știri de ultimă oră din sport
Gică Hagi, în alertă! Un tricolor s-a accidentat și poate rata meciurile decisive din Liga Națiunilor
Gică Hagi, în alertă! Un tricolor s-a accidentat și poate rata meciurile decisive din Liga Națiunilor
Stranieri   |  16 Octombrie 2026, 22:30
Gică Hagi, în alertă! Un tricolor s-a accidentat și poate rata meciurile decisive din Liga Națiunilor
Oțelul Galați - Csikszereda 1-1. Istvan Kovacs, protagonistul unui final tensionat: două eliminări și un penalty anulat

SuperLiga   |  16 Octombrie 2026, 20:06
Oțelul Galați - Csikszereda 1-1. Istvan Kovacs, protagonistul unui final tensionat: două eliminări și un penalty anulat
Cristi Chivu a anunțat când revine Lautaro Martinez. Atacantul ratează derby-ul cu AC Milan!
Cristi Chivu a anunțat când revine Lautaro Martinez. Atacantul ratează derby-ul cu AC Milan!
Serie A   |  16 Octombrie 2026, 19:21
Cristi Chivu a anunțat când revine Lautaro Martinez. Atacantul ratează derby-ul cu AC Milan!
Alexandra Duckadam a răbufnit după decizia privind indemnizațiile pentru Steaua ’86: ”Helmut a fost lăsat de izbeliște de Armată și de toată lumea!”

Diverse   |  16 Octombrie 2026, 18:29
Alexandra Duckadam a răbufnit după decizia privind indemnizațiile pentru Steaua ’86: ”Helmut a fost lăsat de izbeliște de Armată și de toată lumea!”
Plecare de la Dinamo în iarnă? Impresarul a făcut anunțul: ”Trebuie să căutăm o soluție!”

SuperLiga   |  16 Octombrie 2026, 16:45
Plecare de la Dinamo în iarnă? Impresarul a făcut anunțul: ”Trebuie să căutăm o soluție!”
Stafful naționalei U21, sancționat de FRF după scandalul plecării din cantonament: ”Comportamentul nu poate fi trecut cu vederea!”

U21   |  16 Octombrie 2026, 15:50
Stafful naționalei U21, sancționat de FRF după scandalul plecării din cantonament: ”Comportamentul nu poate fi trecut cu vederea!”
AS.RO Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: Inadmisibil!
Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: Inadmisibil!
RTV Guvernul Luca Niculescu schimbă harta României! DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ
Guvernul Luca Niculescu schimbă harta României! DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ
A fost titular pentru România la Mondial și atacă FRF: ”Ce o să mă regretați când nu o să mai fiu în viață!”

Special   |  16 Octombrie 2026, 08:32
A fost titular pentru România la Mondial și atacă FRF: ”Ce o să mă regretați când nu o să mai fiu în viață!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

Moruțan putea ajunge la o altă echipă înainte de Rapid! Motivul pentru care nu s-a realizat transferul
SuperLiga   |  08:07
Moruțan putea ajunge la o altă echipă înainte de Rapid! Motivul pentru care nu s-a realizat transferul
Secretul din spatele succesului lui Dinamo! Dezvăluirea lui Nuno Campos după 2-0 cu FC Botoșani
SuperLiga   |  00:05
Secretul din spatele succesului lui Dinamo! Dezvăluirea lui Nuno Campos după 2-0 cu FC Botoșani
Marius Croitoru, înjurat de fanii lui Dinamo pentru trecutul la FCSB! Ce a declarat după meci
SuperLiga   |  23:45
Marius Croitoru, înjurat de fanii lui Dinamo pentru trecutul la FCSB! Ce a declarat după meci
Gică Hagi, în alertă! Un tricolor s-a accidentat și poate rata meciurile decisive din Liga Națiunilor
Stranieri   |  22:30
Gică Hagi, în alertă! Un tricolor s-a accidentat și poate rata meciurile decisive din Liga Națiunilor
exclusiv Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
Special   |  21:50
Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
Dinamo - FC Botoșani 2-0. Armstrong și Cîrjan au marcat din penalty, iar ”câinii” își păstrează fotoliul de lider!
SuperLiga   |  20:50
Dinamo - FC Botoșani 2-0. Armstrong și Cîrjan au marcat din penalty, iar ”câinii” își păstrează fotoliul de lider!
Oțelul Galați - Csikszereda 1-1. Istvan Kovacs, protagonistul unui final tensionat: două eliminări și un penalty anulat
SuperLiga   |  20:06
Oțelul Galați - Csikszereda 1-1. Istvan Kovacs, protagonistul unui final tensionat: două eliminări și un penalty anulat
Cristi Chivu a anunțat când revine Lautaro Martinez. Atacantul ratează derby-ul cu AC Milan!
Serie A   |  19:21