Mutare spectaculoasă pentru Șahtior Donețk! Unde își va disputa meciurile de acasă din Champions League
Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Mutare spectaculoasă pentru Șahtior Donețk! Unde își va disputa meciurile de acasă din Champions League
Redactia | Publicat: 22.08.2026 10:45 | Actualizat: 22.08.2026 10:45
Şahtior Doneţk, campioana Ucrainei, s-a pus de acord cu Chelsea pentru a disputa meciurile de acasă din Liga Campionilor pe stadionul Stamford Bridge din Londra, au anunţat, vineri, cele două cluburi, citate de AFP.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Şahtior nu îşi poate folosi stadionul propriu, Donbas Arena, din 2014, de la anexarea acestei regiuni de către Rusia. Fosta echipă pregătită de Mircea Lucescu îşi dispută meciurile de acasă din campionatul Ucrainei în capitala Kiev sau la Lviv, în vestul ţării.
Calificată în mod regulat în Champions League, Şahtior şi-a primit adversarele continentale în ultimii ani în Germania, Polonia sau Slovenia.
''Şahtior a jucat în mai multe ţări ale Europei şi suntem nerăbdători să o primim la Londra pentru campania sa din Liga Campionilor'', a comentat Chelsea, care nu s-a calificat în acest sezon al cupelor europene.

''Să disputăm meciurile noastre din Champions League pe Stamford Bridge constituie o oportunitate rară pentru Şahtior. Suntem recunoscători lui Chelsea Football Club'', a reacţionat, la rândul său, campioana Ucrainei, evocând ''istoria şi atmosfera incredibilă (...) a unuia dintre cele mai celebre stadioane din lume''.
Înaintea acestui acord cu Chelsea, Şahtior a testat şi altă posibilitate la Londra, cu Brentford, potrivit presei engleze. Tragerea la sorţi a fazei principale a Ligii Campionilor va avea loc pe 27 august.
Sursa Agerpres
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






