Cine transmite Campionatul Mondial al Cluburilor. Echipele calificate

Campionatul Mondial al Cluburilor se vede în România. Cine transmite meciurile Galerie foto (1 fotografii): Cine transmite Campionatul Mondial al Cluburilor. Echipele calificate
Foto: profimedia  |   Campionatul Mondial al Cluburilor se vede în România. Cine transmite meciurile

Vlad Stoica   |   Publicat: 23.05.2025 15:40   |  Actualizat: 23.05.2025 19:48

Sezoanele au ajuns la final, în toate competițiile din Europa, dar fanii fotbalului vor avea parte de un regal fotbalistic și în acestă vară. Tot în SUA, acolo unde ăn 2026 va avea loc, alături de Canada și Mexic, Campionatul Mondial. Acum iubitorii fotbalului se vor bucura de un ”aperitiv”, Campionatul Mondial al Cluburilor.

Competiția, care are la start 32 de cluburi din toate cele 6 confederații, se va desfășura între 15 iunie și 13 iulie, pe 12 stadioane din Statele Unite, finala fiind programată pe Metlife Stadium din New Jersey, acolo unde se va disputa şi finala Cupei Mondiale din 2026.

Cine transmite la TV competiția

La fel ca și la Europeanul de anul trecut, fanii din România vor trebui să se aboneze iar la platforma Voyo, dacă vor dori să vadă toate partidele disputate peste Ocean.

Asta pentru că cei de la Pro TV au câștigat licitația și conducerea postului din Pache Protopopescu va dori să încerce creșterea numărului de abonați la platforma de streaming.

Cu toate acestea, meciurile echipelor importante vor fi transmise și pe Pro TV și Pro Arena. Vor fi și emisiuni de analiză care vor analiza cele 63 de partide.

Sistemul este unul similat cu cel al Campionatului Mondial până în 2022, cu grupe, optimi, sferturi, semifinale și finală. Cele 32 de echipe sunt împărțite în 8 grupe a 4 3chipe.

Echipele participante:

Al Hilal (Arabia Saudită)

Urawa Red Diamonds (Japonia)

Al Ain (Emiratele Arabe Unite)

Ulsan HD (Coreea de Sud)

Al Ahly (Egipt)

Wydad AC (Maroc)

Esperance de Tunis (Tunisia)

Mamelodi Sundowns (Africa de Sud)

Monterrey (Mexic)

Seattle Sounders (SUA)

Pachuca (Mexic)

Palmeiras (Brazilia)

Flamengo (Brazilia)

Fluminense (Brazilia)

Botafogo (Brazilia)

River Plate (Argentina)

Boca Juniors (Argentina)

Auckland City (Noua Zeelandă)

Chelsea (Anglia)

Real Madrid (Spania)

Manchester City (Anglia)

Bayern Munchen (Germania)

Paris Saint-Germain (Franța)

Inter Milano (Italia)

FC Porto (Portugalia)

Benfica Lisabona (Portugalia)

Borussia Dortmund (Germania)

Juventus Torino (Italia)

Atletico Madrid (Spania)

Red Bull Salzburg (Austria)

Inter Miami (SUA)

Los Angeles FC (SUA) / Club America (Mexic)

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez s-au căsătorit în secret! Gestul prin care au confirmat totul

Olaru a pasat decisiv, s-a accidentat, iar apoi a fost eliminat dramatic din UCL! Istvan Kovacs i-a arătat cartonașul roșu unui jucător de la Saint-Gilloise

Trump îl apără pe Infantino: ”O greșeală teribilă!”

Alertă pentru Chivu: Barcelona vrea să îl transfere pe starul lui Inter!

Transferul-bombă pregătit de David Beckham: Neymar, din nou alături de Leo Messi și Luis Suarez!

Transferul lui Rodri la Barcelona, în impas? Ce se întâmplă cu negocierile

Cele mai citite

Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”

Sporturi de contact  |  09 August 2026, 13:00
1.
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
”Drumul lui este blocat”. Ce scriu americanii despre David Popovici înaintea Europenelor

Natație  |  10 August 2026, 18:03
2.
”Drumul lui este blocat”. Ce scriu americanii despre David Popovici înaintea Europenelor
Fostul atacant din SuperLiga, aproape de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate

SuperLiga  |  11 August 2026, 23:48
3.
Fostul atacant din SuperLiga, aproape de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
Știri de ultimă oră din sport
Incredibil: au găsit cartonașul evaluat la 5.000.000 de dolari!

Baschet   |  12 August 2026, 08:22
Incredibil: au găsit cartonașul evaluat la 5.000.000 de dolari!
Olaru a pasat decisiv, s-a accidentat, iar apoi a fost eliminat dramatic din UCL! Istvan Kovacs i-a arătat cartonașul roșu unui jucător de la Saint-Gilloise
Olaru a pasat decisiv, s-a accidentat, iar apoi a fost eliminat dramatic din UCL! Istvan Kovacs i-a arătat cartonașul roșu unui jucător de la Saint-Gilloise
Champions League   |  11 August 2026, 23:00
Olaru a pasat decisiv, s-a accidentat, iar apoi a fost eliminat dramatic din UCL! Istvan Kovacs i-a arătat cartonașul roșu unui jucător de la Saint-Gilloise
Șumudică a refuzat-o pe CFR! Clujenii s-au orientat către alt antrenor român

SuperLiga   |  11 August 2026, 22:18
Șumudică a refuzat-o pe CFR! Clujenii s-au orientat către alt antrenor român
A numit cele două echipe care vor promova direct în SuperLiga: ”Dacă e vreun antrenor care să reușească, el e!”
exclusiv A numit cele două echipe care vor promova direct în SuperLiga: ”Dacă e vreun antrenor care să reușească, el e!”
Liga 2   |  11 August 2026, 21:45
A numit cele două echipe care vor promova direct în SuperLiga: ”Dacă e vreun antrenor care să reușească, el e!”
David Popovici, calificat cu cel mai bun timp în finala probei de 100 m liber la Europene!

Natație   |  11 August 2026, 21:15
David Popovici, calificat cu cel mai bun timp în finala probei de 100 m liber la Europene!
Trump îl apără pe Infantino: ”O greșeală teribilă!”
Trump îl apără pe Infantino: ”O greșeală teribilă!”
CM 2026   |  11 August 2026, 21:00
Trump îl apără pe Infantino: ”O greșeală teribilă!”
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
RTV Ea este ANNA, femeia care l-a făcut pe bucureșteanul de 55 de ani, cu soție și copil acasă, să-i scrie numele pe o stâncă. E ucraineancă, instructor de fitness și manichiuristă la un salon
Ea este ANNA, femeia care l-a făcut pe bucureșteanul de 55 de ani, cu soție și copil acasă, să-i scrie numele pe o stâncă. E ucraineancă, instructor de fitness și manichiuristă la un salon
Un cunoscut regizor realizează un film despre Anghel și Edi Iordănescu
exclusiv Un cunoscut regizor realizează un film despre Anghel și Edi Iordănescu
Special   |  08 August 2026, 14:36
Un cunoscut regizor realizează un film despre Anghel și Edi Iordănescu
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 august. Moscova acuză Chișinăul că inventează amenințarea rusă după descoperirea unei drone Geran-2

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, 5 august, de la ora 20. Călin Georgescu atacă planul aderării la euro

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Neluțu Varga a rostit numele antrenorului care o va pregăti pe CFR Cluj în perioada următoare: ”El va fi principal!”
SuperLiga   |  11:17
Neluțu Varga a rostit numele antrenorului care o va pregăti pe CFR Cluj în perioada următoare: ”El va fi principal!”
Arnold Garita s-a înțeles cu FCSB! Salariul pregătit de Gigi Becali îl urcă în topul celor mai bine plătiți jucători
SuperLiga   |  10:30
Arnold Garita s-a înțeles cu FCSB! Salariul pregătit de Gigi Becali îl urcă în topul celor mai bine plătiți jucători
Ion Țiriac demolează vila fiului său pentru un proiect imobiliar de 62.000.000 de euro
Ion Țiriac   |  09:46
Ion Țiriac demolează vila fiului său pentru un proiect imobiliar de 62.000.000 de euro
Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez s-au căsătorit în secret! Gestul prin care au confirmat totul
Starurile fotbalului   |  09:00
Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez s-au căsătorit în secret! Gestul prin care au confirmat totul
Incredibil: au găsit cartonașul evaluat la 5.000.000 de dolari!
Baschet   |  08:22
Incredibil: au găsit cartonașul evaluat la 5.000.000 de dolari!
exclusiv Fostul atacant din SuperLiga, aproape de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
SuperLiga   |  23:48
Fostul atacant din SuperLiga, aproape de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
Olaru a pasat decisiv, s-a accidentat, iar apoi a fost eliminat dramatic din UCL! Istvan Kovacs i-a arătat cartonașul roșu...
Champions League   |  23:00
Olaru a pasat decisiv, s-a accidentat, iar apoi a fost eliminat dramatic din UCL! Istvan Kovacs i-a arătat cartonașul roșu unui jucător de la Saint-Gilloise
Șumudică a refuzat-o pe CFR! Clujenii s-au orientat către alt antrenor român
SuperLiga   |  22:18