live score Franța - Senegal, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Vicecampioana mondială intră în scenă!
Galerie foto (1 fotografii): Franța - Senegal, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Vicecampioana mondială intră în scenă!
Redactia | Publicat: 16.06.2026 19:29 | Actualizat: 16.06.2026 19:31
Franța - Senegal se joacă marți, de la 22:00, în prima etapă a grupei I de la Campionatul Mondial 2026. Partida poate fi urmărită în format LIVE SCORE pe iAMsport.ro, iar la TV pe Antena 1.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Vicecampioana nu a avut emoții în privința calificării la Mondial, terminând pe primul loc, neînvinsă, o grupă din care au mai făcut parte Ucraina, Islanda și Azerbaijan.
Finalistă la ultima ediție de Cupa Africii, Senegal s-a luptat pentru calificarea directă la turneul găzduit de SUA, Canada și Mexic cu Republica Democrată Congo, dar a avut câștig de cauză, fiind de asemenea neînvinsă într-o grupă unde au mai evoluat Sudan, Togo, Mauritania și Sudanul de Sud.
Franța - Senegal, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Ce a declarat Didier Deschamps
La conferința de presă premergătoare partidei, Didier Descahmps, selecționerul Franței, a lăudat naționala condusă din teren de Sadio Mane.
”Acest prim meci este foarte important, dar nu este decisiv, deoarece vor mai urma două meciuri (împotriva Irakului şi Norvegiei). Este ideal să începi cu o victorie într-o grupă de patru echipe, este întotdeauna obiectivul atunci când intri în acest prim meci. Dar aspectul emoţional este cel pe care nu îl putem măsura sau cuantifica. Jucătorii pot deveni tensionaţi din cauza atmosferei meciului şi a mediului. Idealul este să fii concentrat şi relaxat.
Senegalul este un adversar de foarte, foarte înalt nivel. Există aceleaşi aşteptări şi acelaşi respect ca pentru orice alt adversar, dar cunosc potenţialul Senegalului. Sunt printre cele mai bune echipe africane şi mondiale şi ştim la ce să ne aşteptăm în acest prim meci”, a spus Deschamps.
Franța - Senegal, ECHIPE PROBABILE
Franța (4-2-3-1): Maignan - Kounde, Upamecano, Saliba, T. Hernandez - Tchuoameni, Rabiot - Olise, Dembele, Doue - Mbappe
Selecționer: Didier Deschamps
Senegal (4-2-3-1): E. Mendy - Diatta, Koulibaly, Niakhate, Diouf - P. Gueye, L. Camara - Sarr, Ndiaye, Mane - N. Jackson
Selecționer: Pape Thiaw
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite







