Comentatorul turc nu a mai rezistat! Ce a făcut imediat după al treilea gol al Craiovei

Foto 3/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Comentatorul turc nu a mai rezistat! Ce a făcut imediat după al treilea gol al Craiovei

Mihai Cheleș   |   Publicat: 28.08.2025 22:57   |  Actualizat: 29.08.2025 12:35

Universitatea Craiova a reușit să se califice, în premieră, în faza principală din Conference League, joi seară, după ce a reușit să o învingă și-n Bănie pe Bașakșehir, scor 3-1.

Jocul echipei lui Mirel Rădoi a fost unul excelent, în ciuda faptului că turcii au deschis scorul în minutul 7, prin Davie Selke.

Oltenii nu s-au hazardat, iar până la pauză scorul era în favoarea lor, după reușitele lui Alexandru Cicâldău și Ștefan Baiaram, în minutele 9 și 27.

Comentatorul turc a depus armele la 3-1

În repriza secundă, jocul a fost la fel de echilibrat, iar la adăpostul a două goluri distanță la general echipa din Craiova a practicat un joc precaut.

Însă, din cauza lipsei acute de reușite, turcii și-au pierdut răbdarea pe final. În minutul 80, Christopher Operi a primit două cartonașe galbene în doar câteva zeci de secunde și a părăsit terenul înainte de termen.

La doar un minut, Steven Nsimba a marcat golul care a turnat definitiv plumb în ghete jucătorilor de la Bașakșehir. Și nu numai.

Până și comentatorul turc aflat la meci a luat loc pe scaun după reușita francezului, într-un gest clar de capitulare. Craiova conduce cu 5-2 la general, iar șansele de calificare devenise minuscul.

Gestul a fost observat de către comentatorul Prima Sport, Costi Mocanu, aflat la câteva scaune distanță de omologul său turc.

”S-a așezat și comentatorul lor. A stat în picioare până acum, dar și-a pierdut și el orice speranță”, a exclamat Costi Mocanu pe transmisia TV.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Când sunt programate meciurile Universității Craiova în Conference League. Programul complet

Marca minimalizează Universitatea Craiova la tragerea din Conference League

Universitatea Craiova și-a aflat adversarele din Conference League! Echipe din Anglia și Spania, în calea campioanei României

Tromso - CFR Cluj 2-1 (7-1 la general). Ardelenii au fost învinși și în Norvegia și au părăsit Conference League!

Neluțu Varga a plătit o sumă uriașă pentru deplasarea CFR-ului la Tromso, după umilința 0-5

Nu Edi Iordănescu! Nelu Varga a ofertat un alt antrenor român după dezastrul cu Tromso

Cele mai citite

Ioan Andone s-a răstit la Adrian Mutu: ”Ce, mă? Mă dai tu pe mine afară?”

Diverse  |  11 Octombrie 2026, 17:42
1.
Ioan Andone s-a răstit la Adrian Mutu: ”Ce, mă? Mă dai tu pe mine afară?”
Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”

Special  |  12 Octombrie 2026, 13:54
2.
Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”

Echipa Națională  |  11 Octombrie 2026, 13:40
3.
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
Știri de ultimă oră din sport
România a fost umilită de Norvegia și a ratat Campionatul Mondial și la fotbal feminin!

Feminin   |  13 Octombrie 2026, 22:29
România a fost umilită de Norvegia și a ratat Campionatul Mondial și la fotbal feminin!
Gică Popescu a spus ce ”ar fi meritat” Gică Hagi după eșecurile din Nations League

Echipa Națională   |  13 Octombrie 2026, 21:04
Gică Popescu a spus ce ”ar fi meritat” Gică Hagi după eșecurile din Nations League
Real Madrid continuă colaborare cu unul dintre cele mai cunoscute branduri de haine din lume! Colecția nu va fi disponibilă și pentru fani

LaLiga   |  13 Octombrie 2026, 20:32
Real Madrid continuă colaborare cu unul dintre cele mai cunoscute branduri de haine din lume! Colecția nu va fi disponibilă și pentru fani
Max Verstappen și Red Bull pregătesc revenirea în lupta pentru titlu în 2027

Formula 1   |  13 Octombrie 2026, 19:56
Max Verstappen și Red Bull pregătesc revenirea în lupta pentru titlu în 2027
Premieră: Campionatul Mondial din 2030 se va vedea pe Netflix în două țări!

Internațional   |  13 Octombrie 2026, 18:10
Premieră: Campionatul Mondial din 2030 se va vedea pe Netflix în două țări!
Marius Baciu a rupt tăcerea! De ce ar fi fost demis, de fapt, de Gigi Becali de la FCSB: ”M-au dat afară...”

SuperLiga   |  13 Octombrie 2026, 17:25
Marius Baciu a rupt tăcerea! De ce ar fi fost demis, de fapt, de Gigi Becali de la FCSB: ”M-au dat afară...”
AS.RO Fostul jucător român cunoscut, acuzat de o ţeapă imobiliară de tip Nordis: De aproape 8 luni n-a vorbit cu noi
Fostul jucător român cunoscut, acuzat de o ţeapă imobiliară de tip Nordis: De aproape 8 luni n-a vorbit cu noi
RTV E de vis! Imagini FABULOASE din casa Vlăduței Lupău. Are cea mai luxoasă locuință din Cluj. A costat-o 3 milioane de euro, dar a muncit din greu pentru a-și îndeplini acest vis / GALERIE FOTO
E de vis! Imagini FABULOASE din casa Vlăduței Lupău. Are cea mai luxoasă locuință din Cluj. A costat-o 3 milioane de euro, dar a muncit din greu pentru a-și îndeplini acest vis / GALERIE FOTO
Cristiano Ronaldo a numit ”cel mai complet” fotbalist din istorie: ”Dacă cineva îl preferă pe Messi, pe Pele sau pe Maradona...”

Special   |  12 Octombrie 2026, 15:50
Cristiano Ronaldo a numit ”cel mai complet” fotbalist din istorie: ”Dacă cineva îl preferă pe Messi, pe Pele sau pe Maradona...”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

FRF, în negocieri cu Adi Mutu: e favorit să semneze!
U21   |  23:47
FRF, în negocieri cu Adi Mutu: e favorit să semneze!
Nicolae Dică ar putea bifa o revenire-surpriză pe banca tehnică! Echipa care îl dorește insistent pe tehnician
Fotbal   |  23:08
Nicolae Dică ar putea bifa o revenire-surpriză pe banca tehnică! Echipa care îl dorește insistent pe tehnician
România a fost umilită de Norvegia și a ratat Campionatul Mondial și la fotbal feminin!
Feminin   |  22:29
România a fost umilită de Norvegia și a ratat Campionatul Mondial și la fotbal feminin!
Galata - Barcelona 1-4, Inter - Brugge 3-4, Atletico - United 2-0 și Viking - Bayern 3-3, în a doua etapă din UCL. Seară...
Champions League   |  22:00
Galata - Barcelona 1-4, Inter - Brugge 3-4, Atletico - United 2-0 și Viking - Bayern 3-3, în a doua etapă din UCL. Seară plină de surprize: toate rezultatele, AICI!
Gică Popescu a spus ce ”ar fi meritat” Gică Hagi după eșecurile din Nations League
Echipa Națională   |  21:04
Gică Popescu a spus ce ”ar fi meritat” Gică Hagi după eșecurile din Nations League
Real Madrid continuă colaborare cu unul dintre cele mai cunoscute branduri de haine din lume! Colecția nu va fi disponibilă...
LaLiga   |  20:32
Real Madrid continuă colaborare cu unul dintre cele mai cunoscute branduri de haine din lume! Colecția nu va fi disponibilă și pentru fani
Max Verstappen și Red Bull pregătesc revenirea în lupta pentru titlu în 2027
Formula 1   |  19:56
Max Verstappen și Red Bull pregătesc revenirea în lupta pentru titlu în 2027
exclusiv ”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
SuperLiga   |  19:27
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga