Gigi Becali a tras concluziile după Drita - FCSB 1-3: ”Trebuia să jucăm fotbal”. De ce l-a scos din teren pe Edjouma

Mihai Cheleș | Publicat: 15.08.2025 00:48 | Actualizat: 15.08.2025 00:52
FCSB a învins-o pe Drita, scor 3-1, joi seară, în Kosovo, și cu 6-3 la general s-a calificat în play-off-ul din Europa League, unde o aștepta Aberdeen din Scoția.
Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, s-a declarat mulțumit de calificare, dar nu și de jocul prestat de fotbaliștii săi.
Gigi Becali vrea echipa la un alt nivel
Omul de afaceri nu a fost foarte încântat de evoluția lui Vlad Chiricheș, iar veteranul a fost schimbat în minutul 77 cu Dennis Politic.
În cazul lui Malcom Edjouma, scos și el la pauză, a fost doar o problemă de ordin fizic.
Programul partidelor dintre FCSB și Aberdeen:
- Aberdeen - FCSB, pe 21 august
- FCSB - Aberdeen, pe 28 august
”Da, e o seară foarte bună. N-aveam emoţii la început, dar după... a venit şi golul, a venit şi golul doi... la revedere! Ţinând cont de ghinionul că n-am prea jucat prima repriză de la Bucureşti... dar oricum, e o echipă care nu putea să ne elimine. Shkendija era mai slabă decât ăştia. Drita mai pasează, e mai periculoasă.
Bine că ne-am calificat, dar trebuie să jucăm fotbal. (n.r. - Edjouma titular) Dacă-l bagi pe Cisotti... aveam nevoie de el în stânga, că fundaşul dreapta îl făcea praf pe Pantea. L-am protejat. Edjouma a intrat bine şi la Bucureşti, are talie, am zis că avem nevoie de agresivitate, să fim puternici, că aveam deja un gol avans. Asta a fost ideea, să fim mai puternici pe mijlocul terenului.
Edjouma era obosit şi de-aia a fost schimbat. Nu mai câştiga dueluri, că aşa face el când e obosit.
Normal, când aveam 2-0, nu mai aveam nevoie de al treilea gol. Noi trebuia să facem posesie. Dar nu putem face posesie. Vin Tănase şi Olaru şi va fi altceva, că ei îmi dau încredere să facem posesie.
Chiricheş, în seara asta, nu prea a contat. Voi vedeţi scorul pe tabelă, dar eu am văzut şi comentatorii... Dacă n-ai posesia, trebuie să ai noroc.
Nu doar Rapid e problema. Sper să ne revenim cu Rapid, să revină Tănase şi Olaru şi să ne revenim cu Rapid. Eu spun că am încredere în Olaru”, a declarat Gigi Becali la Prima Sport, conform orangesport.ro.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite

















