Cosmin Contra l-a învins fără drept de apel pe Roberto Mancini în campionatul Qatarului

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Cosmin Contra l-a învins fără drept de apel pe Roberto Mancini în campionatul Qatarului
Foto: Sportpictures  |  

Radu Orbean   |   Publicat: 19.01.2026 22:46   |  Actualizat: 19.01.2026 22:49

Al Arabi, antrenată de Cosmin Contra (50 de ani), a făcut instrucție cu Al-Sadd, formația pregătită de Roberto Mancini (61 de ani).

Cu Cosmin Contra pe bancă, Al Arabi a umilit-o pe Al-Sadd, scor 5-0, în Cupa Qatarului.

Cu patru goluri marcate încă din prima jumătate, Al Arabi și-a asigurat victoria și nu a mai forțat în a doua repriză, în care a înscris doar o dată.

Fostul atacant de la Lyon a deschis scorul

Camerunezul Toko Ekambi, trecut pe la Lyon, a deschis scorul încă din minutul 4, iar scorul avea să ajungă la 3-0 în minutul 23.

Mancini a fost și selecționer al Arabiei Saudite în trecut

Echipa lui Mancini nu a reușit să înscrie și a suferit o adevărată umilință.

Succesul reprezintă o reușită de orgoliu pentru român, care a învins un antrenor cu experiență la cel mai înalt nivel.

Înainte să ajungă la Al-Sadd, Mancini a antrenat echipe precum Fiorentina, Lazio, Manchester City sau chiar naționala Italiei, alături de care a cucerit EURO 2021.

În prezent, italianul este remunerat cu 8 milioane de euro anual.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Tottenham a transferat din curtea rivalei: ”Aduce echipei experiență, leadership şi o mentalitate exemplară”

Inter a bifat primul transfer al verii! 23.000.000 de euro pentru fotbalistul lăudat de Cristi Chivu

Marius Șumudică, favorit să preia o nou-promovată și vrea un fotbalist de la FCSB

Florentino Perez a anunțat cel mai scump transfer din istoria lui Real Madrid

Salariu de 1.000.000 de euro pentru fotbalistul care i-a dat calculele peste cap lui Hagi

OFICIAL | Liverpool și-a prezentat noul antrenor!

Cele mai citite

Scandal uriaș între Gigi Becali și un jucător de la FCSB: ”Mâine sunt la palat, vreau să reziliem contractul!”

Special  |  03 Iunie 2026, 09:29
1.
Scandal uriaș între Gigi Becali și un jucător de la FCSB: ”Mâine sunt la palat, vreau să reziliem contractul!”
A anunțat în direct numele noului antrenor al lui Dinamo, după ce Zeljko Kopic a plecat: ”S-ar plia foarte bine”

SuperLiga  |  05 Iunie 2026, 11:32
2.
A anunțat în direct numele noului antrenor al lui Dinamo, după ce Zeljko Kopic a plecat: ”S-ar plia foarte bine”
A luat medalia olimpică pentru România, dar timp de 24 de ani nu a vrut să audă de această performanță: ”Am trăit o mare dezamăgire”

Atletism  |  03 Iunie 2026, 09:01
3.
A luat medalia olimpică pentru România, dar timp de 24 de ani nu a vrut să audă de această performanță: ”Am trăit o mare dezamăgire”
Știri de ultimă oră din sport
Flavio Cobolli - Alexander Zverev, în finala de la Roland Garros! Italianul a beneficiat de abandonul unui compatriot

Tenis   |  05 Iunie 2026, 23:23
Flavio Cobolli - Alexander Zverev, în finala de la Roland Garros! Italianul a beneficiat de abandonul unui compatriot
Leclerc și Norris au fost penalizați înaintea cursei din Monaco

Formula 1   |  05 Iunie 2026, 21:26
Leclerc și Norris au fost penalizați înaintea cursei din Monaco
Las Vegas rămâne în Formula 1 până în 2037. Care este motivul din spatele deciziei

Formula 1   |  05 Iunie 2026, 20:28
Las Vegas rămâne în Formula 1 până în 2037. Care este motivul din spatele deciziei
Ferrari a făcut legea în antrenamentele libere din Monaco. Mercedes, doar pe 4 și 5

Formula 1   |  05 Iunie 2026, 19:33
Ferrari a făcut legea în antrenamentele libere din Monaco. Mercedes, doar pe 4 și 5
Conducerea lui Dinamo s-a mișcat rapid după despărțirea de Zeljko Kopic! Când poate veni anunțul oficial

SuperLiga   |  05 Iunie 2026, 18:53
Conducerea lui Dinamo s-a mișcat rapid după despărțirea de Zeljko Kopic! Când poate veni anunțul oficial
Este vremea lui Ferrari? Detaliile esențiale ale Monaco Grand Prix

Formula 1   |  05 Iunie 2026, 17:59
Este vremea lui Ferrari? Detaliile esențiale ale Monaco Grand Prix
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Ce spunea Gigi Becali despre Eugen Tomac, premierul desemnat de Nicușor Dan: “Sunt prieten cu el, dar…”
Ce spunea Gigi Becali despre Eugen Tomac, premierul desemnat de Nicușor Dan: “Sunt prieten cu el, dar…”
RTV Cum arată conacul Mirelei Vaida din Snagov. Locuiește fix lângă pădure. Are o casă de vis, cu piscină și o curte imensă plină de vegetație: Vedem căprioare, porci mistreți și serpișori / GALERIE FOTO
Cum arată conacul Mirelei Vaida din Snagov. Locuiește fix lângă pădure. Are o casă de vis, cu piscină și o curte imensă plină de vegetație: Vedem căprioare, porci mistreți și serpișori / GALERIE FOTO
Viața după sport: de la Generația de Aur la noii investitori. Cum își protejează fotbaliștii români viitorul și ce putem învăța de la ei

Special   |  05 Iunie 2026, 09:32
Viața după sport: de la Generația de Aur la noii investitori. Cum își protejează fotbaliștii români viitorul și ce putem învăța de la ei
Mari vedete ale fotbalului mondial vor lipsi de la Cupa Mondială 2026. Accidentările și surprizele din preliminarii schimbă turneul final

Traian Băsescu atacă partidele aflate în negocieri pentru noul Guvern. Fostul președinte spune că „Guvernul meu” este „o capcană”

UPDATE | Ministrul interimar al Culturii, Demeter András István, și-a dat demisia: ”Îmi depun mandatul pe masa premierului”

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Flavio Cobolli - Alexander Zverev, în finala de la Roland Garros! Italianul a beneficiat de abandonul unui compatriot
Tenis   |  23:23
Flavio Cobolli - Alexander Zverev, în finala de la Roland Garros! Italianul a beneficiat de abandonul unui compatriot
Tony da Silva a fost numit selecționerul unei naționale mai bine cotate decât România
Fotbal Internațional   |  23:05
Tony da Silva a fost numit selecționerul unei naționale mai bine cotate decât România
Charles Leclerc: ”Am avut multe oferte!”. Ce l-a determinat să rămână la Ferrari
Formula 1   |  22:31
Charles Leclerc: ”Am avut multe oferte!”. Ce l-a determinat să rămână la Ferrari
FCSB, negocieri eșuate pentru fotbalistul din SuperLiga: ”Nu ne-am înțeles”
SuperLiga   |  22:00
FCSB, negocieri eșuate pentru fotbalistul din SuperLiga: ”Nu ne-am înțeles”
Leclerc și Norris au fost penalizați înaintea cursei din Monaco
Formula 1   |  21:26
Leclerc și Norris au fost penalizați înaintea cursei din Monaco
exclusiv Fostul mare jucător de la FCSB, ruptură totală cu MM Stoica: ”N-o să mai vorbim niciodată”
Fotbal   |  21:03
Fostul mare jucător de la FCSB, ruptură totală cu MM Stoica: ”N-o să mai vorbim niciodată”
Las Vegas rămâne în Formula 1 până în 2037. Care este motivul din spatele deciziei
Formula 1   |  20:28
Las Vegas rămâne în Formula 1 până în 2037. Care este motivul din spatele deciziei
Valentina Pelinel, în pericol? Cristi Borcea, mărturii fără perdea: ”Le-am înșelat și le-am lăsat. Eu sunt cel mai important”
Diverse   |  19:58
Valentina Pelinel, în pericol? Cristi Borcea, mărturii fără perdea: ”Le-am înșelat și le-am lăsat. Eu sunt cel mai important”
Rezultate / Clasamente