Decizia luată de Messi în privința viitorului său. Ce va face argentinianul înaintea Cupei Mondiale de anul viitor

Inter Miami este al treilea club din cariera lui Lionel Messi Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Decizia luată de Messi în privința viitorului său. Ce va face argentinianul înaintea Cupei Mondiale de anul viitor
Foto: Profimedia  |   Inter Miami este al treilea club din cariera lui Lionel Messi

George Drafta   |   Publicat: 11.04.2025 22:28   |  Actualizat: 11.04.2025 23:32

Lionel Messi (37 de ani), atacantul celor de la Inter Miami, este aproape să își prelungească înțelegerea cu gruparea americană. Aceasta este scadentă la sfârșitul acestui an, iar conform surselor apropiate campionului mondial negocierile sunt aproape să se încheie cu un acord între cele două părți.

Lionel Messi este pregătit să își continue aventura americană. Ajuns la Inter Miami în vara lui 2023, argentinianul își dorește să mai evolueze pentru trupa patronată de David Beckham.

Liber de contract de la finalul acestui an, "Puricelui" i-a fost propusă o extindere a actualului angajament, iar răspunsul acestuia pare a fi unul pozitiv.

Lionel Messi, tentat să continue cu Inter Miami

Conform unuia dintre cei mai cunoscuți jurnaliști englezi, David Ornstein, Messi poartă deja negocieri cu oficialii clubului la care este legitimat în prezent pentru a rămâne la Inter Miami și în 2026.

Messi, în tricoul lui Inter Miami

Discuțiile sunt atât de avansate încât toată lumea așteaptă un anunț oficial în privința parafării actelor.

Una dintre consecințele continuării colaborării dintre părți este aceea că Messi va putea să îi încânte pe fanii americanilor și pe viitoarea arenă a clubului care va fi inaugurată în 2026.

Argentinianul va împlini la vară 38 de ani, chiar în timpul desfășurării CM al Cluburilor la care Inter Miami este calificată în calitate de reprezentantă a gazdelor.

Messi, cu gândul la Mondialul de la anul

Americanii sunt în grupă cu FC Porto, Palmeiras și Al Ahly și vor disputa împotriva egiptenilor partida de deschidere a competiției, în seara zilei de 14 iunie.

Messi a cucerit Cupa Mondială în 2022, unul dintre puținele trofee importante care îi lipsea din palmares

Dincolo de oportunitatea de a fi prezent la prima ediție extinsă a întrecerii dedicată celor mai bune echipe de pe glob, gândul lui Messi zboară și spre Cupa Mondială din 2026.

Argentina este deja calificată la turneul final care va avea loc în Statele Unite, Canada și Mexic și va încerca să își apere vara viitoare trofeul cucerit în 2022 în Qatar.

Va fi cel mai probabil ultima competiție majoră a lui Messi care va bifa astfel a 6-a sa prezență la Mondial, performanță neatinsă deocamdată de niciun alt fotbalist în istorie. Singurul care ar putea să ajungă la aceeași bornă ar fi chiar rivalul său, Cristiano Ronaldo.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani

Țeapă pentru Șucu? Două transferuri de 6.000.000 de euro îi dau bătăi de cap

A ratat titlul după un final de sezon incredibil! Conducerea l-a dat afară

Scandal în jurul selecționerului înaintea meciului din Liga Națiunilor! Dezvăluirea unui oficial al federației: ”Jucătorii erau revoltați”

Edi Iordănescu, aproape de o mutare importantă! Negocieri avansate cu o echipă care se bate la titlu

Real Madrid a câștigat lupta pentru unul dintre cei mai promițători puști ai fotbalului mondial! Barcelona, PSG și Bayern au fost învinse​

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
2.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”

Special  |  08 Noiembrie 2026, 13:17
3.
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Știri de ultimă oră din sport
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”

Tenis   |  10 Noiembrie 2026, 21:08
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”

SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 18:21
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
LaLiga   |  10 Noiembrie 2026, 17:42
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”

Diverse   |  10 Noiembrie 2026, 15:38
Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”
Alex Dobre poate pleca de la Rapid și ar putea deveni coleg cu alți trei români

SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 15:15
Alex Dobre poate pleca de la Rapid și ar putea deveni coleg cu alți trei români
Bojana Popovic și CSM București au încheiat colaborarea! Cine preia conducerea echipei

Handbal   |  10 Noiembrie 2026, 14:00
Bojana Popovic și CSM București au încheiat colaborarea! Cine preia conducerea echipei
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como

Special   |  09 Noiembrie 2026, 08:20
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Tenis   |  21:08
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
SuperLiga   |  20:19
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
exclusiv Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
SuperLiga   |  19:58
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
Dan Nistor ia în calcul plecarea de la U Cluj! Ce îl nemulțumește pe mijlocașul în vârstă de 38 de ani
SuperLiga   |  19:03
Dan Nistor ia în calcul plecarea de la U Cluj! Ce îl nemulțumește pe mijlocașul în vârstă de 38 de ani
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
SuperLiga   |  18:21
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
LaLiga   |  17:42
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
exclusiv Fostul oficial de la Dinamo și-a găsit un job în SUA după o postare pe Reddit: ”A fost ceva wow!”
Fotbal   |  17:08
Fostul oficial de la Dinamo și-a găsit un job în SUA după o postare pe Reddit: ”A fost ceva wow!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”