Echipele prezente la Campionatul Mondial al Cluburilor vor împărți 877 milioane de euro. Ce sume au garantate Manchester City, Real Madrid sau Bayern

Campionatul Mondial al cluburilor se va disputa în noul format din acest an Galerie foto(7) Galerie foto (7 fotografii): Echipele prezente la Campionatul Mondial al Cluburilor vor împărți 877 milioane de euro. Ce sume au garantate Manchester City, Real Madrid sau Bayern
Foto: Getty Images  |   Campionatul Mondial al cluburilor se va disputa în noul format din acest an

Alexandru Gheorghe   |   Publicat: 15.05.2025 08:11   |  Actualizat: 15.05.2025 16:11

FIFA a anunțat că celor 32 de echipe care vor participa la Campionatul Mondial al Cluburilor le vor fi distribuiți 877 milioane de euro (un miliard de dolari americani). Suma va fi împărțită astfel: aproximativ 417 milioane de euro în funcție de performanța sportivă la competiția din Statele Unite, respectiv 460 milioane de euro ca prime de participare. Ce sume au garantate Manchester City, Real Madrid sau Bayern.

Potrivit jurnaliștilor germani de la Kicker, cluburile din alte confederații, comparativ cu cele din Europa, primesc sume fixe. Spre exemplu, sud-americanii încasează 13,4 milioane de euro, echipele din Oceania 3,1 milioane, iar restul grupărilor 8,4 milioane de euro.

Ce bonusuri sunt la Campionatul Mondial al Cluburilor

Foto 2/7

În schimb, bonusurile cluburilor europene variază, cu sume cuprinse între 11,2 și 33,5 milioane de euro, potrivit FIFA, în funcție de o ierarhie bazată pe criterii sportive și comerciale.

Un document al asociației cluburilor europene (ECA) obținut de sursa mai sus citată arată cum este alcătuit acest clasament: este o valoare mixtă între o ierarhie sportivă (bazată pe rezultatele din ultimele patru sezoane ale Ligii Campionilor) și una economică (bazată pe veniturile cluburilor – fără a include încasările din transferuri – din ultimele patru sezoane).

Minim 9,2 milioane de euro pentru fiecare club european

Al 12-lea club european din ierarhie – în prezent RB Salzburg, potrivit documentului – primește 11,2 milioane de euro. Pentru fiecare loc mai sus în clasamentul UEFA, suma de participare crește cu echivalentul a puțin peste două milioane de euro (mai exact 2,3 milioane USD). Fiecare club primește o sumă de bază de 9,2 milioane de euro, iar restul vine ca bonus pentru performanțe sportive și contribuția comercială în fotbal în ultimii patru ani.

Foto 3/7

Pe baza clasamentului UEFA (ultimele patru sezoane) și al unui clasament al veniturilor întocmite de agenția "Football Benchmark", Manchester City s-ar clasa pe primul loc. Real Madrid conduce la venituri, urmat de City, dar din punct de vedere sportiv situația este inversă – ceea ce duce la egalitate. În acest caz, meritele sportive ar fi apreciate mai mult.

Bayern Munchen ar fi pe locul trei, iar Borussia Dortmund pe locul șase. Suma maximă pe care o poate încasa Manchester City la ediția 2025 a Campionatului Mondial al Cluburilor ar fi de 110,4 milioane de euro.

Clasamentul sumelor de participare, conform documentului ECA:

  1. Manchester City - 33,5 milioane de euro
  2. Real Madrid - 31,5 milioane de euro
  3. FC Bayern - 29,5 milioane de euro
  4. Paris Saint-Germain - 27,5 milioane de euro
  5. Chelsea FC - 25,5 milioane de euro
  6. Borussia Dortmund - 23,4 milioane de euro
  7. Inter Milano - 21,3 milioane de euro
  8. Atletico Madrid - 19,3 milioane de euro
  9. FC Porto - 17,3 milioane de euro
  10. Benfica Lisabona - 15,3 milioane de euro
  11. Juventus Torino - 13,3 milioane de euro
  12. RB Salzburg - 11,2 milioane de euro

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani

Țeapă pentru Șucu? Două transferuri de 6.000.000 de euro îi dau bătăi de cap

A ratat titlul după un final de sezon incredibil! Conducerea l-a dat afară

Scandal în jurul selecționerului înaintea meciului din Liga Națiunilor! Dezvăluirea unui oficial al federației: ”Jucătorii erau revoltați”

Edi Iordănescu, aproape de o mutare importantă! Negocieri avansate cu o echipă care se bate la titlu

Real Madrid a câștigat lupta pentru unul dintre cei mai promițători puști ai fotbalului mondial! Barcelona, PSG și Bayern au fost învinse​

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
2.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”

Special  |  08 Noiembrie 2026, 13:17
3.
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Știri de ultimă oră din sport
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”

Tenis   |  10 Noiembrie 2026, 21:08
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”

SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 18:21
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
LaLiga   |  10 Noiembrie 2026, 17:42
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”

Diverse   |  10 Noiembrie 2026, 15:38
Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”
Alex Dobre poate pleca de la Rapid și ar putea deveni coleg cu alți trei români

SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 15:15
Alex Dobre poate pleca de la Rapid și ar putea deveni coleg cu alți trei români
Bojana Popovic și CSM București au încheiat colaborarea! Cine preia conducerea echipei

Handbal   |  10 Noiembrie 2026, 14:00
Bojana Popovic și CSM București au încheiat colaborarea! Cine preia conducerea echipei
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como

Special   |  09 Noiembrie 2026, 08:20
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Tenis   |  21:08
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
SuperLiga   |  20:19
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
exclusiv Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
SuperLiga   |  19:58
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
Dan Nistor ia în calcul plecarea de la U Cluj! Ce îl nemulțumește pe mijlocașul în vârstă de 38 de ani
SuperLiga   |  19:03
Dan Nistor ia în calcul plecarea de la U Cluj! Ce îl nemulțumește pe mijlocașul în vârstă de 38 de ani
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
SuperLiga   |  18:21
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
LaLiga   |  17:42
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
exclusiv Fostul oficial de la Dinamo și-a găsit un job în SUA după o postare pe Reddit: ”A fost ceva wow!”
Fotbal   |  17:08
Fostul oficial de la Dinamo și-a găsit un job în SUA după o postare pe Reddit: ”A fost ceva wow!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”