Primire ”incendiară” pentru jucătorii României, după remiza cu Slovacia! Cum i-au întâmpinat fanii pe ”tricolori” la hotel + Reacția fabuloasă a acestora
Galerie foto (1 fotografii): Primire ”incendiară” pentru jucătorii României, după remiza cu Slovacia! Cum i-au întâmpinat fanii pe ”tricolori” la hotel + Reacția fabuloasă a acestora
Silvian Bădulescu , Paul Chirilă (foto/video) | Publicat: 27.06.2024 00:36 | Actualizat: 27.06.2024 13:37
După ce și-a asigurat calificarea în optimile Euro 2024, la Frankfurt, datorită remizei 1-1 cu Slovacia, România a revenit la Wurzburg, unde era cantonată, și a avut parte de o primire fabuloasă din partea fanilor.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
România a remizat cu Slovacia, scor 1-1, în ultima etapă a grupelor de la Euro 2024, rezultat care i-a asigurat primul loc în grupă, în condițiile în care Ucraina și Belgia au înregistrat tot un egal, scor 0-0.
Așadar, aventura ”tricolorilor” la Campionatul European continuă, dar în următoarea rundă urmează un examen de foc, împotriva Olandei, formație care a terminat, însă, doar pe locul trei grupa din care mai făcea parte, surclasată de Austria și Franța.
După ce totul s-a clarificat, jucătorii echipei naționale s-au ”reunit” cu suporterii la hotelul din Wurzburg.
Jucătorii României, primire extraordinară din partea fanilor
După partida cu slovacii, delegația României a revenit de la Frankfurt la hotelul unde era cantonată, unde a ajuns înainte de miezul nopții, ora locală, dar tot a fost întâmpinată de o multitudine de fani.
Suporterii au aprins torțe, au cântat și le-au scandat numele jucătorilor, mândri că echipa națională a reușit, după ani buni, o nouă performanță.
Partida cu batavii va avea loc pe 2 iulie. Dacă România va reuși să treacă cumva în sferturi, se va duela cu una dintre Austria și Turcia pentru un loc în ”careul de ași”.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite







