Florin Tănase, pregătit pentru cel mai important meci al carierei: "E un avantaj pentru noi"

Florin Tănase, înainte de FCSB - Manchester United Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): Florin Tănase, pregătit pentru cel mai important meci al carierei: "E un avantaj pentru noi"
Foto: iAMsport.ro  |   Florin Tănase, înainte de FCSB - Manchester United

Cătălin Stroia , Felix Iacob (foto/video), George Drafta   |   Publicat: 29.01.2025 17:23   |  Actualizat: 29.01.2025 20:28

Florin Tănase (30 de ani), atacantul celor de la FCSB, așteaptă cu nerăbdare duelul împotriva celor de la Manchester United, care va încheia parcursul echipei sale în această fază a Europa League. Fotbalistul campioanei României e de părere că acest duel reprezintă vârful carierei sale de până acum.

Florin Tănase a revenit la FCSB în vara anului trecut, înainte ca roș-albaștrii să afle că vor juca împotriva celor de la Manchester United în Europa League.

Lansat în fotbalul mare la Viitorul Constanța, "Tase" este în fața unui moment unic pe care îl trăiește în cariera de fotbalist.

Florin Tănase, entuziasmat înaintea meciului cu Manchester United

Chiar el recunoaște că întâlnirea contra "diavolilor" reprezintă punctul culminant al aventurii sale fotbalistice.

Elias Charalambous și Florin Tănase, la conferința de presă de dinaintea meciului cu Man. United

”Meciul de mâine (n.r. joi) e cel mai important din acest sezon. Jucăm împotriva unei echipe foarte mari și, cred eu, suntem pregătiți să le facem față și, de ce nu, să câștigăm.

(n.r. Ai jucat cu echipe mari de-a lungul carierei, pe ce loc ai pune acest meci în top?) Cu siguranță, pe primul loc. Este o echipă mare, cu multe trofee. Probabil are cei mai mulți fani din întreaga lume.

La ei ajung numai jucători valoroși, e un avantaj pentru noi (n.r. forma lor de moment). Plus că vom juca și cu un stadion plin.

Nu ne gândeam că o să jucăm un meci decisiv contra lor, dar ne așteptam să fim buni, să avem puncte și să fim calificați. Acum, dacă vom fi în primele 8, cu atât mai bine", a declarat vârful trupei din Berceni, la conferința de presă de dinaintea duelului cu englezii.

Deși la antrenamente sunt cu zâmbetul pe buze, fotbaliștii lui United nu au motive de bucurie în privința parcursului din Europa League

Tactica secretă a celor de la FCSB pentru meciul cu Manchester United

FCSB are nevoie de victorie pentru a ajunge direct în optimile Europa League. Tănase nu a vrut să dezvăluie care sunt surprizele pe care el și coechipierii lui i le pregătesc adversarului mult mai bine cotat.

"Stafful tehnic ne va sfătui ce este mai bine de făcut pentru a avea succes contra lor. Trebuie să jucăm cu aceeași determinare pe care am avut-o și în celelalte meciuri din Europa.

Au jucători în benzi de calitate, plus căpitanul Bruno Fernandes, care oricând poate avea o execuție ce va câștiga jocul. Dar dacă îi vom bloca, sper eu să aibă și ei probleme.

Nu ai ce să pierzi la un asemenea meci, ai numai de câștigat și, cu siguranță, nu vom fi emotivi. Ne vom pregăti ca la celelalte meciuri din Europa League.

Știm că nu va fi ușor, dar vom fi pregătiți, am demonstrat-o în mai multe rânduri. Am simțit ceva probleme la spate, acum sunt mai bine, iar mâine, pe parcursul meciului, sper să nu mai reapară aceste dureri”, a mai adăugat Florin Tănase.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Europa League, etapa a 3-a: programul complet. Bournemouth - AC Milan și Juventus - Rennes, capetele de afiș (P)

Victorii pentru Olaru și Corbu! Succese categorice pentru Beșiktaș, Crystal Palace și Juventus. Rezultatele zilei din Europa League

Milan, înfrângere categorică pe San Siro cu Benfica! Beer Sheva, remiză în Giulești. Rezultatele zilei din Europa League

Ionuț Radu, eroare la golul care a decis meciul cu Omonia! Florin Tănase a intrat pe final la ciprioți

Ce a spus antrenorul lui Hapoel Beer Sheva despre România înaintea primului meci din Giulești din faza principală a Europa League

Arena Națională va găzdui din nou finala Europa League! Bucureștiul revine în prim-planul fotbalului european

Cele mai citite

Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”

Special  |  19 Octombrie 2026, 11:55
1.

Se pregătește schimbarea de antrenor în SuperLiga! Mirel Rădoi, favorit să preia echipa

SuperLiga  |  19 Octombrie 2026, 23:58
2.
Se pregătește schimbarea de antrenor în SuperLiga! Mirel Rădoi, favorit să preia echipa
Chiricheș nu l-a menajat pe fostul selecționer al României: ”Noi, jucătorii, nu l-am apreciat! A venit Burleanu, am discutat, apoi FRF a luat decizia”

Echipa Națională  |  19 Octombrie 2026, 15:22
3.
Chiricheș nu l-a menajat pe fostul selecționer al României: ”Noi, jucătorii, nu l-am apreciat! A venit Burleanu, am discutat, apoi FRF a luat decizia”
Știri de ultimă oră din sport
Nadia Comăneci, dezvăluire emoționantă: ”Am s-o aduc la toate filmările”

Gimnastică   |  21 Octombrie 2026, 20:43
Nadia Comăneci, dezvăluire emoționantă: ”Am s-o aduc la toate filmările”
Veste proastă pentru Dinamo! Când revine Alexandru Musi după operația la menisc

SuperLiga   |  21 Octombrie 2026, 19:14
Veste proastă pentru Dinamo! Când revine Alexandru Musi după operația la menisc
Victor Pițurcă îl avertizează pe Gică Hagi după cele patru eșecuri ale României: ”Publicul nu o să aibă răbdare la infinit”

Echipa Națională   |  21 Octombrie 2026, 17:57
Victor Pițurcă îl avertizează pe Gică Hagi după cele patru eșecuri ale României: ”Publicul nu o să aibă răbdare la infinit”
Victor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu

SuperLiga   |  21 Octombrie 2026, 17:18
Victor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu
Sorana Cîrstea, eliminată în optimile de finală la Ningbo

Tenis   |  21 Octombrie 2026, 16:41
Sorana Cîrstea, eliminată în optimile de finală la Ningbo
Dinamo, amendată de FRF după incidentele de la meciul cu Sepsi!

SuperLiga   |  21 Octombrie 2026, 16:10
Dinamo, amendată de FRF după incidentele de la meciul cu Sepsi!
AS.RO Lovitură de milioane de euro pentru patronii Dedeman, frații Pavăl! Mega-afacerea pe care o pregătesc în București
Lovitură de milioane de euro pentru patronii Dedeman, frații Pavăl! Mega-afacerea pe care o pregătesc în București
RTV BOMBA momentului! Apare un nou partid în România. Cine sunt liderii formațiunii
BOMBA momentului! Apare un nou partid în România. Cine sunt liderii formațiunii
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
exclusiv Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
Special   |  19 Octombrie 2026, 11:55
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

S-a încheiat etapa 3 din Liga Campionilor: Inter - Șahtior 1-0, Bayern - Arsenal 2-2 și Real Madrid - RB Leipzig 4-1! Toate...
Champions League   |  23:57
S-a încheiat etapa 3 din Liga Campionilor: Inter - Șahtior 1-0, Bayern - Arsenal 2-2 și Real Madrid - RB Leipzig 4-1! Toate rezultatele de miercuri seara, AICI
Michael Carrick nu s-a abținut după umilința suferită de Manchester United în fața lui Como: ”Toată lumea trebuie să-și asume...
Champions League   |  23:39
Michael Carrick nu s-a abținut după umilința suferită de Manchester United în fața lui Como: ”Toată lumea trebuie să-și asume responsabilitatea”
Florin Tănase, criticat dur în Cipru după doar două luni la Omonia Nicosia: ”Nu poate ține pasul cu colegii”
Stranieri   |  22:48
Florin Tănase, criticat dur în Cipru după doar două luni la Omonia Nicosia: ”Nu poate ține pasul cu colegii”
Dinamo, victorie istorică în Liga Campionilor! ”Dulăii” păstrează șanse de calificare
Handbal   |  21:55
Dinamo, victorie istorică în Liga Campionilor! ”Dulăii” păstrează șanse de calificare
MM Stoica, încrezător înaintea derby-ului cu Rapid: ”Avem un lot mult superior”. Ce spune despre accidentarea lui Muhar
SuperLiga   |  21:12
MM Stoica, încrezător înaintea derby-ului cu Rapid: ”Avem un lot mult superior”. Ce spune despre accidentarea lui Muhar
Nadia Comăneci, dezvăluire emoționantă: ”Am s-o aduc la toate filmările”
Gimnastică   |  20:43
Nadia Comăneci, dezvăluire emoționantă: ”Am s-o aduc la toate filmările”
Probleme pentru Sorin Cârțu înaintea meciului Universității Craiova din Europa: ”În viața mea nu am avut așa ceva. E rău de tot”
Fotbal   |  20:06
Probleme pentru Sorin Cârțu înaintea meciului Universității Craiova din Europa: ”În viața mea nu am avut așa ceva. E rău de tot”
Veste proastă pentru Dinamo! Când revine Alexandru Musi după operația la menisc
SuperLiga   |  19:14