Ianis Hagi va deveni liber de contract la vară. Antrenorul lui Rangers a făcut anunțul

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Ianis Hagi va deveni liber de contract la vară. Antrenorul lui Rangers a făcut anunțul

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 18.01.2025 23:08   |  Actualizat: 19.01.2025 08:15

Philippe Clement (50 de ani) a oferit detalii cu privire la situația mijlocașului Ianis Hagi (26 de ani). Antrenorul a anunțat că jucătorul va deveni liber de contract în vară.

Philippe Clement, antrenorul lui Rangers, a vorbit despre situația lui Ianis Hagi. Înaintea partidei din Cupa Scoției, cu Fraserburgh, tehnicianul a dezvăluit că fiul ”Regelui” va deveni liber de contract din vară.

Ianis Hagi va deveni liber de contract în vară

Deși s-a declarat mulțumit de prestațiile internaționalului român, tehnicianul susține că doar clubul va decide dacă înțelegerea cu Hagi va fi prelungită.

"Ianis va fi liber de contract la finalul acestui sezon, așa că vor fi negocieri pentru a vedea dacă este posibil sau nu (n.r. ca el să rămână).

Nu am idee ce cifre are în minte Ianis sau clubul. Deci vor fi discuții între ei. Desigur, sunt mulțumit de modul în care se descurcă Ianis.

Știam deja asta despre el, dar a existat o situație înainte de începerea sezonului, care nu era sub controlul meu. Mă bucur că, după discuțiile cu clubul, toată lumea a fost dispusă să pună ‘apă în vin’, să se adune și să găsească o soluție. În mod clar, a fost foarte benefic pentru echipă", a declarat tehnicianul, potrivit Daily Record.

Scoțienii au transmis că oficialii lui Rangers nu vor să îi prelungească contractul lui Hagi

Presa din Scoția scrie însă că oficialii lui Rangers nu ar dori să prelungească contractul ”tricolorului” dacă acesta nu va renunța la un procent din salariu.

În urmă cu o săptămână, site-ul interestingfootball.com a publicat lista salariilor de la Glasgow Rangers. Hagi ocupă doar locul 14 în acest clasament. Cu un venit săptămânal de 14.500 de lire sterline, contractul anual al mijlocașului valorează 700.000 de lire sterline, aproximativ 834.000 de euro.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Răzvan Lucescu primește un campion din Serie A la Al-Sadd! Transfer de 3.000.000 de euro

Chivu a câștigat două trofee cu Inter, dar nu a fost ales ”antrenorul anului” în Italia! Cine i-a suflat premiul românului

Florin Tănase a pierdut un trofeu la debutul la Omonia!

Și-a anunțat retragerea de la națională chiar înainte de România - Bosnia: ”Nimic nu s-a comparat cu mândria pe care am simțit-o când am purtat acest tricou”

Zeljko Kopic, rezultat rușinos: o echipă din liga a treia l-a eliminat din Cupa Poloniei!

A venit verdictul pentru fotbalistul lui Real Madrid în scandalul de pornografie infantilă!

Cele mai citite

UPDATE | Mihai Rotaru neagă faptul că Puiu Popoviciu ar urma să investească la Universitatea Craiova

SuperLiga  |  02 Septembrie 2026, 15:54
1.
UPDATE | Mihai Rotaru neagă faptul că Puiu Popoviciu ar urma să investească la Universitatea Craiova
70.000.000 de lei. Mihai-Angelo Borcea, fiul lui Cristi Borcea, investiție masivă în România

Diverse  |  04 Septembrie 2026, 10:05
2.
70.000.000 de lei. Mihai-Angelo Borcea, fiul lui Cristi Borcea, investiție masivă în România
Patron nou în fotbalul românesc. Va susține o echipă de tradiție

Diverse  |  02 Septembrie 2026, 08:50
3.
Patron nou în fotbalul românesc. Va susține o echipă de tradiție
Știri de ultimă oră din sport
Neymar a ”explodat” după ultima partidă: ”Cel mai prost gazon pe care l-am văzut vreodată”

Fotbal   |  04 Septembrie 2026, 21:53
Neymar a ”explodat” după ultima partidă: ”Cel mai prost gazon pe care l-am văzut vreodată”
FIA schimbă iar podiumul de la Monte Carlo! Cine pierde și cine câștigă

Formula 1   |  04 Septembrie 2026, 20:55
FIA schimbă iar podiumul de la Monte Carlo! Cine pierde și cine câștigă
Sorana Cîrstea, în optimi la US Open! Câți bani a încasat pentru această performanță

Tenis   |  04 Septembrie 2026, 19:46
Sorana Cîrstea, în optimi la US Open! Câți bani a încasat pentru această performanță
CCA a decis cine va arbitra derby-ul Dinamo - FCSB

SuperLiga   |  04 Septembrie 2026, 19:08
CCA a decis cine va arbitra derby-ul Dinamo - FCSB
Mitsubishi transformă Pajero într-o familie de SUV-uri

Auto   |  04 Septembrie 2026, 18:41
Mitsubishi transformă Pajero într-o familie de SUV-uri
FCSB i-a prezentat oficial pe Denis Drăguș și Meriton Korenica! Ce numere vor purta cei doi

SuperLiga   |  04 Septembrie 2026, 18:06
FCSB i-a prezentat oficial pe Denis Drăguș și Meriton Korenica! Ce numere vor purta cei doi
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO „Medicii au spus clar: 4 luni de viață!” Povestea neștiută a omului care a luptat cu soarta
„Medicii au spus clar: 4 luni de viață!” Povestea neștiută a omului care a luptat cu soarta
RTV FABULOS! Primele imagini ŞOC de la Insula Iubirii 2026. FOTO şi VIDEO
FABULOS! Primele imagini ŞOC de la Insula Iubirii 2026. FOTO şi VIDEO
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
ACUM, LIVE | PREA MULT BANCIU, 3 septembrie. ”Țeapa secolului” în Estonia: 70 de milioane de euro pentru rachete de la o firmă care nu mai vânduse rachete

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 septembrie. 88.600 de dolari pentru o fotografie cu Donald Trump. Cât costă accesul la convenția republicană din Texas

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 septembrie. Scandal în Camera Deputaților. PNL și USR acuză o nouă majoritate PSD-AUR

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Gigi Becali intră în scenă pentru Karlo Muhar! Problema care ține transferul pe loc
SuperLiga   |  22:26
Gigi Becali intră în scenă pentru Karlo Muhar! Problema care ține transferul pe loc
CFR Cluj - Farul Constanța 0-0! Ardelenii au ratat șansa de a urca pe loc de play-off
SuperLiga   |  22:22
CFR Cluj - Farul Constanța 0-0! Ardelenii au ratat șansa de a urca pe loc de play-off
Neymar a ”explodat” după ultima partidă: ”Cel mai prost gazon pe care l-am văzut vreodată”
Fotbal   |  21:53
Neymar a ”explodat” după ultima partidă: ”Cel mai prost gazon pe care l-am văzut vreodată”
Andrei Nicolescu, veste importantă pentru suporteri înaintea derby-ului cu FCSB: ”Să vedem dacă ne face el un cadou”
SuperLiga   |  21:24
Andrei Nicolescu, veste importantă pentru suporteri înaintea derby-ului cu FCSB: ”Să vedem dacă ne face el un cadou”
FIA schimbă iar podiumul de la Monte Carlo! Cine pierde și cine câștigă
Formula 1   |  20:55
FIA schimbă iar podiumul de la Monte Carlo! Cine pierde și cine câștigă
A făcut istorie pentru România la doar 17 ani, dar ia în calcul o carieră în lumea cinematografiei: ”Îmi place lumina...
Alte sporturi   |  20:27
A făcut istorie pentru România la doar 17 ani, dar ia în calcul o carieră în lumea cinematografiei: ”Îmi place lumina reflectoarelor”
Sorana Cîrstea, în optimi la US Open! Câți bani a încasat pentru această performanță
Tenis   |  19:46
Sorana Cîrstea, în optimi la US Open! Câți bani a încasat pentru această performanță
CCA a decis cine va arbitra derby-ul Dinamo - FCSB
SuperLiga   |  19:08