Problemele continuă pentru Real Madrid. Bellingham poate lipsi 12 etape

Foto 1/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Problemele continuă pentru Real Madrid. Bellingham poate lipsi 12 etape
Foto: Profimedia  |  

Radu Orbean   |   Publicat: 18.02.2025 09:12   |  Actualizat: 18.02.2025 09:12

Om de bază pentru Carlo Ancelotti (65 de ani), mijlocașul englez Jude Bellingham (21 de ani), riscă o suspendare de până la 12 etape în La Liga, după eliminarea în minutul 39 al meciului Osasuna – Real Madrid, scor 1-1.

Real Madrid a făcut un pas greșit în campionat, acolo unde a scos doar un punct din deplasarea de la Osasuna.

Partida a fost una tensionată, iar Jude Bellingham a văzut direct cartonașul roșu în minutul 39, pe când echipa sa conducea cu 1-0.

Jude Bellingham poate fi suspendat 12 etape

Foto 3/3

În momentul acordării cartonașului roșu, centralul Munuera Montero și-a notat faptul că Bellingham l-a înjurat, spunându-i: ”Du-te dracului”, fapt pe care englezul l-a confirmat doar parțial, la finalul meciului, când a recunoscut cuvintele spuse, dar a declarat că nu au avut nicio direcție.

Acum, conform regulamentului Federației Spaniole de Fotbal, suspendarea pentru injurii la adresa unui arbitru este drastică, cuprinsă între 4 la 12 etape.

O suspendare de genul îl va face indisponibil pe Bellingham și în Cupa Regelui, unde Real Madrid o va înfrunta pe Real Sociedad.

Bellingham se alătură grupului de indisponibili de la Real Madrid

Foto 2/3

Real Madrid se confruntă cu mari probleme la nivel de lot în acest sezon de campionat.

După ce și-a pierdut ambii fundași dreapta, Carvajal și Vasquez, accidentați, dar și fundașii centrali de bază, Militao, Rudiger și Alaba, Ancelotti se luptă cu probleme de efectiv și improvizează de la meci la meci.

Fundaș dreapta a jucat Valverde, iar în centrul apărării a apărut Tchouameni. Acum, după suspendarea lui Bellingham, Real Madrid va trebui să improvizeze din nou, sau să formeze un mijloc cu Camavinga, Modric și Ceballos, singurii mijlocași centrali rămași disponibili.

Vestea bună este că englezul de 21 de ani va putea juca în returul cu Manchester City, acolo unde echipa sa pornește cu prima șansă, oferită chiar de golul marcat în prelungiri de Bellingham.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Mbappe, întrebat cine merită Balonul de Aur: ”Nu e dictatură”

Andrei Rațiu, răspuns după transferul ratat în Premier League! Gol superb pentru Rayo

Jose Mourinho a izbucnit după ce a suferit prima înfrângere cu Real Madrid

A venit verdictul pentru fotbalistul lui Real Madrid în scandalul de pornografie infantilă!

Real Madrid a anunțat oficial un nou transfer: contract până în 2030!

Julian Alvarez, aproape de mutarea la Arsenal? Argentinianul a lipsit a treia zi consecutivă de la antrenamentele lui Atletico

Cele mai citite

Nu este Zicu. Gigi Becali s-a consultat cu Dan Petrescu și a ales înlocuitor pentru Marius Baciu

SuperLiga  |  07 Septembrie 2026, 09:18
1.
Nu este Zicu. Gigi Becali s-a consultat cu Dan Petrescu și a ales înlocuitor pentru Marius Baciu
CFR Cluj și-a dat acceptul pentru transferul lui Cordea la rivala din SuperLiga

SuperLiga  |  07 Septembrie 2026, 17:40
2.
CFR Cluj și-a dat acceptul pentru transferul lui Cordea la rivala din SuperLiga
Noul consilier al lui Gigi Becali a făcut deja un transfer la FCSB

SuperLiga  |  07 Septembrie 2026, 10:42
3.
Noul consilier al lui Gigi Becali a făcut deja un transfer la FCSB
Știri de ultimă oră din sport
Chivu, optimist după înfrângerea cu Real Madrid: ”Nu sunt deloc supărat”. Ce a spus despre Mourinho

Champions League   |  09 Septembrie 2026, 08:42
Chivu, optimist după înfrângerea cu Real Madrid: ”Nu sunt deloc supărat”. Ce a spus despre Mourinho
Fiul unui jucător de la FCSB a semnat cu clubul lui Gigi Becali!

SuperLiga   |  09 Septembrie 2026, 08:11
Fiul unui jucător de la FCSB a semnat cu clubul lui Gigi Becali!
Protest uriaș la Real Madrid - Inter: ”Ceuta nu se vinde!”

Champions League   |  08 Septembrie 2026, 23:50
Protest uriaș la Real Madrid - Inter: ”Ceuta nu se vinde!”
E oficial: a plecat de la Rapid! Unde se transferă

SuperLiga   |  08 Septembrie 2026, 23:21
E oficial: a plecat de la Rapid! Unde se transferă
Radu Drăgușin, în pericol după ce Fiorentina și-a schimbat antrenorul!

Serie A   |  08 Septembrie 2026, 22:53
Radu Drăgușin, în pericol după ce Fiorentina și-a schimbat antrenorul!
Debut în UCL: Real - Inter 2-1, Porto - City 0-2, Dortmund - Villarreal 3-2, AEK Atena - LASK 1-0. Chivu, îngropat de gafe la Madrid, Răzvan Marin a înscris un eurogol de 3 puncte!

Champions League   |  08 Septembrie 2026, 21:55
Debut în UCL: Real - Inter 2-1, Porto - City 0-2, Dortmund - Villarreal 3-2, AEK Atena - LASK 1-0. Chivu, îngropat de gafe la Madrid, Răzvan Marin a înscris un eurogol de 3 puncte!
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Ilie Năstase, apărat de fosta soţie în scandalul cu Ioana: Îl ameninţa. Minte, vă zic sigur
Ilie Năstase, apărat de fosta soţie în scandalul cu Ioana: Îl ameninţa. Minte, vă zic sigur
RTV S-a AFLAT ce echipă CÂȘTIGĂ Asia Express 2026! Surpriză uriașă! Este vestea momentului! Toți fanii emisiunii așteptau cu sufletul la gură acest anunț!
S-a AFLAT ce echipă CÂȘTIGĂ Asia Express 2026! Surpriză uriașă! Este vestea momentului! Toți fanii emisiunii așteptau cu sufletul la gură acest anunț!
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 septembrie. Putin și Trump, o oră la telefon. Liderul american ar fi vorbit despre ”beneficii colosale” după încheierea războiului

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 septembrie. Nicușor Dan, așteptat să anunțe un nou premier

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 3 septembrie. ”Țeapa secolului” în Estonia: 70 de milioane de euro pentru rachete de la o firmă care nu mai vânduse rachete

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Surpriză la US Open! Carlos Alcaraz, eliminat în sferturi de Ben Shelton după un meci dramatic
Tenis   |  11:32
Surpriză la US Open! Carlos Alcaraz, eliminat în sferturi de Ben Shelton după un meci dramatic
George Pușcaș a dezvăluit calvarul după operația care i-a complicat revenirea
SuperLiga   |  10:42
George Pușcaș a dezvăluit calvarul după operația care i-a complicat revenirea
Nota primită de Cristi Chivu după Real Madrid - Inter 2-1. Ce a remarcat presa italiană la antrenorul român
Champions League   |  09:55
Nota primită de Cristi Chivu după Real Madrid - Inter 2-1. Ce a remarcat presa italiană la antrenorul român
Mourinho, după ce l-a învins pe Chivu: ”A fost un meci nebun!”. Mesajul transmis antrenorului român
Champions League   |  09:02
Mourinho, după ce l-a învins pe Chivu: ”A fost un meci nebun!”. Mesajul transmis antrenorului român
Chivu, optimist după înfrângerea cu Real Madrid: ”Nu sunt deloc supărat”. Ce a spus despre Mourinho
Champions League   |  08:42
Chivu, optimist după înfrângerea cu Real Madrid: ”Nu sunt deloc supărat”. Ce a spus despre Mourinho
Fiul unui jucător de la FCSB a semnat cu clubul lui Gigi Becali!
SuperLiga   |  08:11
Fiul unui jucător de la FCSB a semnat cu clubul lui Gigi Becali!
Protest uriaș la Real Madrid - Inter: ”Ceuta nu se vinde!”
Champions League   |  23:50
Protest uriaș la Real Madrid - Inter: ”Ceuta nu se vinde!”
E oficial: a plecat de la Rapid! Unde se transferă
SuperLiga   |  23:21