Real Madrid și-a asigurat bijuteria Argentinei! Vine după Mondialul Cluburilor

Franco Mastantuono semnează cu Real Madrid pentru 45 de milioane de euro Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): Real Madrid și-a asigurat bijuteria Argentinei! Vine după Mondialul Cluburilor
Foto: Getty Images  |   Franco Mastantuono semnează cu Real Madrid pentru 45 de milioane de euro

Alexandru Gheorghe   |   Publicat: 12.06.2025 10:49   |  Actualizat: 12.06.2025 11:08

Real Madrid a dat din nou lovitura pe piața transferurilor, iar numele noului pariu pe termen lung este Franco Mastantuono. Puștiul de doar 17 ani, considerat unul dintre cei mai promițători mijlocași din America de Sud, va ajunge pe Bernabéu imediat după ce va juca la Mondialul Cluburilor cu River Plate.

Cotidianul spaniol Marca notează că Mastantuono și-a dorit să ajungă sub comanda lui Xabi Alonso chiar înainte de competiția din SUA, însă în cele din urmă va merge la Mondial cu River Plate, după ce cluburile au ajuns la o înțelegere amiabilă.

Real Madrid a preferat să evite activarea clauzei de 41 de milioane de euro și a ales calea diplomatică. Nu au vrut un transfer agresiv, ci o relație bună cu River, scriu jurnaliștii spanioli.

Transferul lui Mastantuono e rezolvat

Mastantuono va deveni oficial jucătorul Realului imediat după Campionatul Mondial al Cluburilor și va veni la reunirea programată pentru luna august.

Franco Mastantuono are 17 ani și a impresionat în tricoul lui River

River a sperat să îl mai țină până în ianuarie 2026, însă Real Madrid nu a acceptat, oficialii clubului blanco fiind convinși că tânărul jucător va putea avea un impact imediat pe Bernabeu, chiar daca nu din rolul de titluar.

În vârstă de 17 ani, mijlocașul ofensiv a strâns deja 61 de meciuri în tricoul lui River Plate, în toate competițiile, marcând 10 goluri.

Milionar la 17 ani

Foto 2/4

Real Madrid va plăti aproximativ 45 de milioane de euro pentru transferul mijlocașului ofensiv, în timp ce jucătorul va încasa un salariu de 3,5 milioane de euro net pe Bernabeu, conform cotidianului spaniol Sport.es.

Mastantuono și-a făcut deja debutul și în naționala de seniori a Argentinei, fiind trimis pe teren în mintul 84 al partidei cu Chile, de pe 6 iunie, din preliminariile CM 2026, câștigată de "pume" cu 1-0.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Mourinho, în extaz după victoria cu Barcelona: ”Am așteptat toată viața să fac această celebrare pe Camp Nou”

Barcelona - Real Madrid 1-2. Mbappe a făcut diferența în El Clasico! ”Dubla” francezului i-a adus echipei lui Mourinho un succes important

Gică Popescu, prezent la Barcelona - Real Madrid! Cu cine a fost surprins în tribune

Lovitură teribilă pentru Mourinho înainte de El Clasico! Un jucător de bază de la Real Madrid, OUT de la derby-ul cu Barcelona

Ce a spus Hansi Flick despre Jose Mourinho înainte de Barcelona - Real Madrid

Jose Mourinho i-a dat replica lui Fermin Lopez înainte de El Clasico

Cele mai citite

S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB

SuperLiga  |  28 Octombrie 2026, 09:26
1.
S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB
Pintilii, reproș pentru Becali la șapte luni de la plecarea de la FCSB: ”Era nevoie de asta”

SuperLiga  |  27 Octombrie 2026, 19:39
2.
Pintilii, reproș pentru Becali la șapte luni de la plecarea de la FCSB: ”Era nevoie de asta”
A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: ”A fost foarte greu”

SuperLiga  |  29 Octombrie 2026, 13:26
3.

Știri de ultimă oră din sport
Cupa North Bucharest Investments, la a treia ediție: 14 echipe de copii au intrat pe teren alături de Academia Mutu

Fotbal   |  29 Octombrie 2026, 19:17
Cupa North Bucharest Investments, la a treia ediție: 14 echipe de copii au intrat pe teren alături de Academia Mutu
Michael Carrick: ”Încă sunt antrenor la Manchester United şi nu sunt surprins de asta!”

Premier League   |  29 Octombrie 2026, 18:51
Michael Carrick: ”Încă sunt antrenor la Manchester United şi nu sunt surprins de asta!”
Marica, furibund la adresa lui Șumudică: ”Mi se pare prea mult! Nu-mi place ipocrizia”

SuperLiga   |  29 Octombrie 2026, 18:03
Marica, furibund la adresa lui Șumudică: ”Mi se pare prea mult! Nu-mi place ipocrizia”
Atacat dur de Cornel Dinu, fosta glorie a lui Dinamo i-a răspuns ”Procurorului”: ”Am fost ca fratele lui mai mic”

Diverse   |  29 Octombrie 2026, 17:14
Atacat dur de Cornel Dinu, fosta glorie a lui Dinamo i-a răspuns ”Procurorului”: ”Am fost ca fratele lui mai mic”
UPDATE | Scandalul de la FRF, mutat în familie: Burleanu a concediat-o pe nevasta lui Bodescu. Reacția FRF
exclusiv UPDATE | Scandalul de la FRF, mutat în familie: Burleanu a concediat-o pe nevasta lui Bodescu. Reacția FRF
Diverse   |  29 Octombrie 2026, 14:15
UPDATE | Scandalul de la FRF, mutat în familie: Burleanu a concediat-o pe nevasta lui Bodescu. Reacția FRF
A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: ”A fost foarte greu”
exclusiv A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: ”A fost foarte greu”
SuperLiga   |  29 Octombrie 2026, 13:26
A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: ”A fost foarte greu”
AS.RO Motivul incredibil pentru care lui Cornel Dinu i se reţin lunar din pensie 3.500 de lei. Cu ce mai rămâne: „Nu pot să trăiesc”
Motivul incredibil pentru care lui Cornel Dinu i se reţin lunar din pensie 3.500 de lei. Cu ce mai rămâne: „Nu pot să trăiesc”
RTV Şoc total pentru românii care au cont pe Revolut. Verificaţi aplicaţia!
Şoc total pentru românii care au cont pe Revolut. Verificaţi aplicaţia!
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
exclusiv Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
Special   |  26 Octombrie 2026, 22:04
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

Rezultatele zilei în Cupa României: FCSB, învinsă de Gloria Bistrița. Primul eșec pentru Reghecampf de la revenire!...
Cupa României   |  23:25
Rezultatele zilei în Cupa României: FCSB, învinsă de Gloria Bistrița. Primul eșec pentru Reghecampf de la revenire! Universitatea Craiova, pas greșit cu FC Voluntari. Sepsi, remiză cu Chiajna
exclusiv A fost aproape de un turneu final cu naționala României, dar a ratat convocarea lui Anghel Iordănescu: ”Era momentul vieții...
Echipa Națională   |  23:13
A fost aproape de un turneu final cu naționala României, dar a ratat convocarea lui Anghel Iordănescu: ”Era momentul vieții mele!”
Filipe Coelho i-a pus gând rău lui Dinamo: ”Este singura soluție!”
Cupa României   |  22:25
Filipe Coelho i-a pus gând rău lui Dinamo: ”Este singura soluție!”
Bîrligea, prestație de senzație în Serie A! Două goluri marcate după intrarea pe teren în Frosinone - Lecce
Serie A   |  21:35
Bîrligea, prestație de senzație în Serie A! Două goluri marcate după intrarea pe teren în Frosinone - Lecce
Avertisment sumbru pentru un club important din SuperLiga: ”Dispare încet-încet”
SuperLiga   |  20:40
Avertisment sumbru pentru un club important din SuperLiga: ”Dispare încet-încet”
Cupa North Bucharest Investments, la a treia ediție: 14 echipe de copii au intrat pe teren alături de Academia Mutu
Fotbal   |  19:17
Cupa North Bucharest Investments, la a treia ediție: 14 echipe de copii au intrat pe teren alături de Academia Mutu
Michael Carrick: ”Încă sunt antrenor la Manchester United şi nu sunt surprins de asta!”
Premier League   |  18:51
Michael Carrick: ”Încă sunt antrenor la Manchester United şi nu sunt surprins de asta!”
Marica, furibund la adresa lui Șumudică: ”Mi se pare prea mult! Nu-mi place ipocrizia”
SuperLiga   |  18:03