Performanța incredibilă reușită de Radu Drăgușin în Serie A! Care este capitolul la care n-are rival

Radu Drăgușin a fost transferat de Genoa de la Juventus Galerie foto (1 fotografii): Performanța incredibilă reușită de Radu Drăgușin în Serie A! Care este capitolul la care n-are rival
Foto: Profimedia  |   Radu Drăgușin a fost transferat de Genoa de la Juventus

Cristian Stan   |   Publicat: 30.12.2023 23:20   |  Actualizat: 31.12.2023 11:04

Radu Drăgușin (21 de ani) se află într-o formă de vis. Fundașul celor de la Genoa domină la un capitol în Serie A care îi face invidioși și pe mult mai consacrații Alessandro Bastoni (Inter), Bremer (Juventus) sau Fikayo Tomori (AC Milan).

Om de bază în naționala României, cu care s-a calificat pentru turneul final din Germania, Radu Drăgușin face senzație și în campionatul Italiei.

Radu Drăgușin, ”zeu” la capitolul aerian”

Radu Drăgușin a fost ”alungat” de la Juventus în această vară, contra unei sume modice, 5.5 milioane de euro, însă fotbalistul nu s-a lăsat descurajat că va evolua la o formație fără mari aspirații, precum Genoa.

Dimpotrivă, pentru fundașul român partea a doua a anului 2023 a fost una fantastică. Acesta este titular incontestabil la ”grifoni”, iar cifrele nu îl contrazic pe antrenorul Alberto Gilardino.

Partenerul lui Andrei Burcă din centrul defensivei naționalei are cele mai multe dueluri aeriene câștigate în acest sezon de Serie A, 53 la număr, informează Squawka.

De asemenea, stoperul cotat pe site-ul de specialitate Transfermarkt.com la suma de 20 milioane de euro se poate lăuda cu fapul că a fost o singură dată driblat în această stagiune a celei mai valoroase divizii din ”Cizmă”.

Urmează un transfer la Tottenham?

La scurt timp după ce Radu Drăgușin a marcat un gol extrem de important în poarta liderului din Serie A, Inter Milano, unul care i-a adus formației sale un punct (1-1), jurnalistul Fabrizio Romano a transmis că Tottenham ar putea înainta o ofertă de transfer pentru acesta.

”Înțeleg că Tottenham vrea să transfere un fundaș central până săptămâna viitoare. Sunt discuții pentru Todibo (n.r Jean-Clair Todibo, fundașul lui Nice), dar, dacă nu se va rezolva rapid, Spurs are un alt plan.

Am aflat că Spurs a început discuțiile cu Genoa pentru transferul lui Radu Drăgușin. Oferta ar putea fi trimisă curând. De asemenea, Postecoglou (n.r - antrenorul lui Tottenham) a aprobat transferul lui Drăgușin”, a transmis Fabrizio Romano, pe platforma X.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro

Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani

Țeapă pentru Șucu? Două transferuri de 6.000.000 de euro îi dau bătăi de cap

A ratat titlul după un final de sezon incredibil! Conducerea l-a dat afară

Scandal în jurul selecționerului înaintea meciului din Liga Națiunilor! Dezvăluirea unui oficial al federației: ”Jucătorii erau revoltați”

Edi Iordănescu, aproape de o mutare importantă! Negocieri avansate cu o echipă care se bate la titlu

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
2.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”

Special  |  08 Noiembrie 2026, 13:17
3.
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Știri de ultimă oră din sport
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
Serie A   |  10 Noiembrie 2026, 23:13
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”

Tenis   |  10 Noiembrie 2026, 21:08
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”

SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 20:19
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
exclusiv Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 19:58
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”

SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 18:21
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
LaLiga   |  10 Noiembrie 2026, 17:42
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
special Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
Special   |  10 Noiembrie 2026, 13:34
Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica
SuperLiga   |  09:04
Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
SuperLiga   |  08:19
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
SuperLiga   |  23:47
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
Serie A   |  23:13
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
exclusiv ”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare:...
Diverse   |  22:41
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
Gigi Becali, avertisment dur pentru Mihai Stoica după dezastrul transferurilor de la FCSB! ”I-am dat putere de patron, dar a...
SuperLiga   |  21:56
Gigi Becali, avertisment dur pentru Mihai Stoica după dezastrul transferurilor de la FCSB! ”I-am dat putere de patron, dar a greșit” 
Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf
SuperLiga   |  21:35
Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Tenis   |  21:08