Răzvan Marin, amendat de patronul lui AEK Atena! Suma uriașă pe care trebuie să o achite

Răzvan Marin, mijlocaș al echipei naționale a României și la AEK Atena Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): Răzvan Marin, amendat de patronul lui AEK Atena! Suma uriașă pe care trebuie să o achite
Răzvan Marin, mijlocaș al echipei naționale a României și la AEK Atena

Denisa Ștefan   |   Publicat: 16.01.2026 19:13   |  Actualizat: 16.01.2026 19:16

Răzvan Marin (29 de ani), mijlocaș central, a fost amendat de patronul formației la care joacă, AEK Atena, după ce echipa a fost eliminată din Cupa Greciei, în sferturi, de OFI Creta, scor 0-1.

AEK Atena a fost învinsă în Cupa Greciei de OFI Creta, scor 0-1, în urma golului reușit de Salcedo, în minutul 80. În urma înfrângerii, echipa la care evoluează și internaționalul Răzvan Marin a fost eliminată din competiție.

Patronul lui AEK Atena a luat decizia de a-i amenda pe Răzvan Marin și colegii săi

Finanțatorul Marios Iliopoulos nu numai că și-a certat echipa, dar a și luat decizia de a-i amenda pe jucători, susțin jurnaliștii eleni de la Sport24.gr. Conform sursei citate, pedeapsa se aplică întreg lotului de la meciul respectiv.

Foto 3/6

Iliopoulos a luat hotărârea de a sancționa formația cu 400.000 de euro, ceea ce presupune ca fiecare dintre cei din lot să achite 17.391 de euro. Omul de afaceri a stabilit și ce anume va face cu suma obținută: jumătate se va duce la suporteri, iar cealaltă va fi donată în scop caritabil. Un lucru inedit este că OFI Crete va alege cauza caritabilă.

Cum ar putea Răzvan Marin să scape de amenda de peste 17.000 de euro

Cu toate acestea, Iliopoulos le-a oferit șansa jucătorilor să scape de plata pedepsei: să învingă Panathinaikos, Asteras și Olympiacos.

”Ultimul rezultat a fost inacceptabil, nu există loc pentru niciun alibi. Dacă nu vom câștiga cele trei meciuri care ne așteaptă, amenda va fi plătită imediat”, a declarat patronul lui Răzvan Marin, potrivit sursei anterior citate.

Foto 5/6

Partidele sunt programate pe 18 ianuarie, cu Panathinaikos, pe 24 ianuarie, cu Asteras, și pe 1 februarie, cu Olympiacos.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Transferul lui Andrei Rațiu în Premier League, în stand-by! Fulham a pus banii pe masă, dar au apărut probleme la negocieri

Dennis Man, aproape de revenirea în Serie A! Internaționalul român și-a dat acordul pentru transfer

Comisia de Disciplină a luat decizia în cazul echipei lui Elias Charalambous

Messi spune adio Argentinei! Legenda ”pumelor” se retrage după 21 de ani

OFICIAL | Liverpool ”a spart banca”: 140.000.000 de euro pentru Bradley Barcola

Real Madrid a anunțat oficial un nou transfer: contract până în 2030!

Cele mai citite

Schimbare istorică. Ion Țiriac: ”E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici”

Ion Țiriac  |  30 August 2026, 09:59
1.
Schimbare istorică. Ion Țiriac: ”E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici”
A numit 5 antrenori care o pot salva pe FCSB: ”O să ia pe cineva care a mai fost”

SuperLiga  |  31 August 2026, 10:35
2.
A numit 5 antrenori care o pot salva pe FCSB: ”O să ia pe cineva care a mai fost”
Fostul patron din Liga 1 acuză că nu a câștigat titlul din cauza conflictului cu Mircea Sandu: ”Nu aveam voie să fim campioni. Eram într-o mare antiteză!”

SuperLiga  |  29 August 2026, 20:00
3.
Fostul patron din Liga 1 acuză că nu a câștigat titlul din cauza conflictului cu Mircea Sandu: ”Nu aveam voie să fim campioni. Eram într-o mare antiteză!”
Știri de ultimă oră din sport
Cicâldău și Bancu și-au spus frustrările după derby-ul din Giulești: ”Nu sunt mulțumit!” / ”Nemeritat!”

SuperLiga   |  31 August 2026, 23:33
Cicâldău și Bancu și-au spus frustrările după derby-ul din Giulești: ”Nu sunt mulțumit!” / ”Nemeritat!”
Conducătorul din SuperLiga a recunoscut că antrenorul a avut postul în pericol: ”Atunci ne gândeam să facem o schimbare”

SuperLiga   |  31 August 2026, 20:22
Conducătorul din SuperLiga a recunoscut că antrenorul a avut postul în pericol: ”Atunci ne gândeam să facem o schimbare”
Comisia de Disciplină a luat decizia în cazul echipei lui Elias Charalambous
Comisia de Disciplină a luat decizia în cazul echipei lui Elias Charalambous
Internațional   |  31 August 2026, 19:41
Comisia de Disciplină a luat decizia în cazul echipei lui Elias Charalambous
”O naivitate cruntă”. A pus punctul pe ”i”, după eliminarea Craiovei din Europa League

Fotbal   |  31 August 2026, 19:05
”O naivitate cruntă”. A pus punctul pe ”i”, după eliminarea Craiovei din Europa League
MM Stoica, replică acidă pentru Florin Tănase: ”A făcut o chestie care nu se poate scuza!”

SuperLiga   |  31 August 2026, 17:46
MM Stoica, replică acidă pentru Florin Tănase: ”A făcut o chestie care nu se poate scuza!”
Rapid, aproape de un nou transfer! Italienii au acceptat oferta giuleștenilor pentru fotbalistul pe care s-au plătit peste 4.000.000 de euro

SuperLiga   |  31 August 2026, 17:12
Rapid, aproape de un nou transfer! Italienii au acceptat oferta giuleștenilor pentru fotbalistul pe care s-au plătit peste 4.000.000 de euro
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Ce mănâncă la fiecare masă a zilei Adrian Mutu pentru a se menţine într-o formă fizică senzaţională la 47 de ani
Ce mănâncă la fiecare masă a zilei Adrian Mutu pentru a se menţine într-o formă fizică senzaţională la 47 de ani
RTV Bebeto și-a sărbătorit majoratul cu lăutari. Anamaria Prodan i-a organizat o petrecere pe cinste, Tzancă Uraganu a făcut show VIDEO
Bebeto și-a sărbătorit majoratul cu lăutari. Anamaria Prodan i-a organizat o petrecere pe cinste, Tzancă Uraganu a făcut show VIDEO
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 31 august. Clotilde Armand, condamnată la un an de închisoare în primă instanță: ”Acest dosar a fost folosit ca armă politică”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 28 august. Nicușor Dan a promulgat ”amendamentul Fritz”: ”Nu pot accepta o nouă lovitură adusă credibilității României”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 27 august. Paolo Zampolli l-a sunat pe Nicușor Dan de la inaugurarea Parcului Donald Trump. Ce și-au spus cei doi

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Daniel Pancu, mesaj categoric după Rapid - Universitatea Craiova: ”Ne putem bate cu șanse reale la titlu”
SuperLiga   |  23:45
Daniel Pancu, mesaj categoric după Rapid - Universitatea Craiova: ”Ne putem bate cu șanse reale la titlu”
Cicâldău și Bancu și-au spus frustrările după derby-ul din Giulești: ”Nu sunt mulțumit!” / ”Nemeritat!”
SuperLiga   |  23:33
Cicâldău și Bancu și-au spus frustrările după derby-ul din Giulești: ”Nu sunt mulțumit!” / ”Nemeritat!”
Filipe Coelho, dezamăgit după remiza cu Rapid: ”Ne-am fi dorit mai multe puncte!”
SuperLiga   |  23:13
Filipe Coelho, dezamăgit după remiza cu Rapid: ”Ne-am fi dorit mai multe puncte!”
Filip Stojilkovic, fericit după ce ”a spart gheața” la Rapid, dar recunoște: ”Desigur că pot să joc mai bine”
SuperLiga   |  23:09
Filip Stojilkovic, fericit după ce ”a spart gheața” la Rapid, dar recunoște: ”Desigur că pot să joc mai bine”
Transferul lui Andrei Rațiu în Premier League, în stand-by! Fulham a pus banii pe masă, dar au apărut probleme la negocieri
Stranieri   |  23:00
Transferul lui Andrei Rațiu în Premier League, în stand-by! Fulham a pus banii pe masă, dar au apărut probleme la negocieri
MM Stoica, după eșecul cu UTA: ”De multe ori m-am gândit la varianta să plec de la echipă”
SuperLiga   |  22:25
MM Stoica, după eșecul cu UTA: ”De multe ori m-am gândit la varianta să plec de la echipă”
Conducerea Universității Craiova a confirmat despărțirea de Anzor Mekvabishvili! Georgianul a refuzat propunerea lui Rotaru
SuperLiga   |  21:54
Conducerea Universității Craiova a confirmat despărțirea de Anzor Mekvabishvili! Georgianul a refuzat propunerea lui Rotaru
exclusiv L-a spulberat în direct pe Gigi Becali: ”A tras doar pentru oile lui”
SuperLiga   |  21:31
L-a spulberat în direct pe Gigi Becali: ”A tras doar pentru oile lui”