live score Real Madrid - Borussia Dortmund, ACUM, pe iAMsport.ro. Repriză dominată clar de echipa blanco

George Drafta | Publicat: 05.07.2025 22:59 | Actualizat: 05.07.2025 23:56
Real Madrid și Borussia Dortmund încheie faza sferturilor CM al Cluburilor cu meciul lor de la această oră, care va putea fi urmărit LIVE SCORE pe iAMsport.ro și la TV pe PRO TV.
Real - Borussia Dortmund 2-0, LIVE SCORE pe iAMsport.ro
Echipele de start
Real Madrid: Courtois – Rudiger, Tchouameni, Huijsen – Alexander-Arnold, Valverde, Guler, F. Garcia – Bellingham, G. Garcia, Vinicius.
Borussia Dortmund: Kobel – Sule, Anton, Bensebaini – Ryerson, Sabitzer, Gross, Svensson – Brandt, Guirassy, Adeyemi.
Pauză: Real are două goluri avantaj la pauza întâlnirii cu Borussia Dortmund, după golurile înscrise de cei doi Garcia, Gonzalo și Fran.
Min. 40 Ocazie Real: Minge trimisă de Courtois pentru Arda Guler care avansează în propria jumătate de teren și trimite o verticalizare către Vinicius care sprintează și încearcă să îl suprindă cu un lob pe Kobel,ieșit din poartă. Execuția este însă complet ratată.
Min. 27 Ocazie Real: Bellingham are ocazia înscrierii celui de-al trei gol al echipei sale, dar mingea șutată de el din poziție centrală se duce pe lângă poartă. Englezul a fost și ușor egoist pentru că putea să și paseze și către un coechipier care ar fi avut o șansă mai bună pentru finalizare.
Min. 20 Gol Real: Minge trimisă pe jos în careu de Trent Alexandr Arnold, niciun fundaș advers nu intervine, iar Fran Garcia vine din spate și trimite în plasă fără ca portarul advers să poată interveni, 2-0.
Min. 10 Gol Real: Centrare în careu a lui Arda Guler, iar Gonzalo Garcia finalizează simplu, nemarcat, din 7-8 m, 1-0.
Min. 6 Ocazie Borussia: Acțiune frumoasă a lui Adeyemi, care continuă cu centrarea lui Svensson și reluarea cu capul la colțul scurt a lui Brandt, însă mingea nu este trimisă pe spațiul porții lui Courtois.
Min. 1: A început meciul de la New Jersey
Real Madrid și Borussia Dortmund vor intra ultimele în scenă în faza sferturilor de finală de la CM al Cluburilor.
Cele două își vor cunoaște la momentul în care se vor duela potențialul adversar din semifinalele competiției care se va decide câteva ore mai devreme în urma disputei dintre PSG și Bayern Munchen.
Real - Borussia Dortmund, ora 23:00, LIVE SCORE pe iAMsport.ro
Real și Borussia Dortmund se întâlnesc în acest sezon și la CM al Cluburilor după ce s-au duelat deja în Liga Campionilor. În grupa unică a întrecerii continentale, madrilenii s-au impus cu 5-2 după un meci spectaculos, arbitrat de Istvan Kovacs.
Echipa antrenată atunci de Carlo Ancelotti a revenit spectaculos pe tabelă după ce a fost condusă la pauză cu 2-0. Era exact același scor cu care formația blanco se impusese în ultimul act al Ligii Campionilor din sezonul 2023-2024.
În acel joc disputat pe Wembley, Carvajal și Vinicius Junior au izbutit să asigure al 15-lea trofeu al Ligii Campionilor pentru Real Madrid.
Parcurs aproape identic pentru cele două adversare
Ambele echipe au obținut până acum 3 victorii și un rezultate de egalitate la CM al Cluburilor.
Al Hilal și Fluminense au fost echipele cu care Real respectiv Dortmund au remizat în faza grupelor. Coincidența face ca partidele să fi reprezentat chiar jocurile de debut pentru fiecare dintre ele la competiția din Statele Unite.
Disputa de sâmbătă seară ar fi putut să îi aducă față în față pe frații Bellingham, Jude de la Real Madrid și Jobe de la Borussia Dortmund. Doar că mezinul a văzut un cartonaș galben în meciul din optimile de finală cu Monterrey și astfel a devenit indisponibil pentru duelul cu spaniolii.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite

















