3 dintre foștii jucători antrenați de Cristi Chivu au vorbit fără rețineri despre noul antrenor al Parmei: ”A intrat aproape în lacrimi în vestiar”

Cristi Chivu, noul antrenor de la Parma, din Serie A Galerie foto(35) Galerie foto (35 fotografii): 3 dintre foștii jucători antrenați de Cristi Chivu au vorbit fără rețineri despre noul antrenor al Parmei: ”A intrat aproape în lacrimi în vestiar”
Foto: Profimedia  |   Cristi Chivu, noul antrenor de la Parma, din Serie A

Denisa Ștefan   |   Publicat: 20.02.2025 12:46   |  Actualizat: 20.02.2025 23:08

Cristian Chivu (44 de ani) a fost numit noul antrenor de la Parma, din Serie A, iar câțiva dintre foștii săi elevi de la Inter Primavera au vorbit despre felul în care au interacționat cu tehnicianul român. 

Fostul internațional Cristi Chivu a fost numit noul antrenor de la Parma, unde îi va întâlni pe internaționalii Dennis Man și Valentin Mihăilă.

Tehnicianul se află la prima sa experiență pe banca tehnică a unei echipe de seniori, după o perioadă de șase ani petrecută ocupându-se de grupele de juniori ale celor de la Inter.

Cristi Chivu a rămas în memoria copiilor de la Inter Primavera

Despre perioada petrecută de noul antrenor al ”cruciaților” la juniorii lui Inter au vorbit chiar unii dintre cei pe care i-a avut elevi, contactați de jurnalistul Gianluca Di Marzio.

Dennis Curatolo, acum atacant la Pro Patria, în Serie C, și-a adus aminte unul dintre momentele în care a fost impresionat de antrenor, care a intrat în vestiar în lacrimi.

”Primul lucru care îmi vine în minte este carisma. Când jucam, era ca și cum el era pe teren cu noi. Iar el ne-a transmis toată dorința lui.

Îmi amintesc pauza unui meci din Youth League, când jucam bine, dar eram conduși. El a intrat în vestiar aproape în lacrimi, asta pentru a ne face să înțelegem cât de mult era implicat în toate astea.

Când a vorbit, ne-a băgat în starea aceea, ne-am întors pe teren și am jucat incredibil. De pe bancă, a trăit jocul din plin. A sărbătorit fiecare gol ca un nebun”, a spus jucătorul, citat de Parma Live.

Cristi Chivu, școlit de Ajax și profesor în Italia, la juniorii lui Inter

Fostul internațional a mai fost lăudat și pentru tacticile și scheme de joc pe care le implementa, care au fost, spune unul dintre ei, învățate la Ajax, unde Chivu a jucat în perioada 1999-2003.

”Când vorbea, parcă îți dădea fiori, reușea să îți atingă coarda sensibilă. Atunci când erai cu el pe teren, erai pregătit pentru orice.

Uneori juca cu noi, dar era pentru o perioadă scurtă, pentru că a fumat mult. Dar în acele perioade în care avea suflu, era puternic, făcea diferența”, a spus Lorenzo Peschetola, acum la Legnago, în Serie C.

”A adus concepte noi, în afara schemelor italienești clasice. A venit cu ele de la școala lui Ajax.

Un lucru care m-a impresionat a fost că se punea la același nivel cu noi, ne asculta opiniile și avea o mare dorință de a învăța. El era ghidul nostru, iar noi eram băieții lui”, a completat Mattia Sangalli, de la Trento, din Serie C.

GALERIE FOTO | Cristi Chivu și soția sa, Adelina

Adelina Chivu este căsătorită cu Cristi Chivu din iulie 2008. Cei doi au două fetițe împreună

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Inter, bilanț pozitiv fără Lautaro Martinez. Cifrele care îi dau încredere lui Chivu

Fotbalistul care a împrumutat bani de la Radu Drăgușin pentru pariuri ilegale nu se ascunde: ”Trebuie să fac lucrurile și mai bine”

Inter - Parma 3-0! Cristi Chivu, succes facil în fața fostei formații

Radu Drăgușin, integralist în eșecul Fiorentinei cu Genoa lui Șucu! ”Grifonii” au spart gheața în campionat

Chivu are o problemă înainte de Inter - Parma!

Endrick poate pleca de la Real Madrid în iarnă! Un gigant din Serie A îl vrea pe brazilian

Cele mai citite

”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga

SuperLiga  |  13 Octombrie 2026, 19:27
1.
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
Fotbalistul care a împrumutat bani de la Radu Drăgușin pentru pariuri ilegale nu se ascunde: ”Trebuie să fac lucrurile și mai bine”
Fotbalistul care a împrumutat bani de la Radu Drăgușin pentru pariuri ilegale nu se ascunde: ”Trebuie să fac lucrurile și mai bine”
Serie A  |  14 Octombrie 2026, 13:14
2.
Fotbalistul care a împrumutat bani de la Radu Drăgușin pentru pariuri ilegale nu se ascunde: ”Trebuie să fac lucrurile și mai bine”
7,5 milioane de euro. Un jucător ocolit de Gică Hagi ar putea ajunge în Bundesliga

Stranieri  |  15 Octombrie 2026, 09:46
3.
7,5 milioane de euro. Un jucător ocolit de Gică Hagi ar putea ajunge în Bundesliga
Știri de ultimă oră din sport
Ionuț Radu, învins dramatic de Juventus în minutul 90+2! Cum s-au descurcat Darius Olaru, Vlad Dragomir și Marius Corbu. Rezultatele zilei din Europa League și Conference League

Internațional   |  16 Octombrie 2026, 00:10
Ionuț Radu, învins dramatic de Juventus în minutul 90+2! Cum s-au descurcat Darius Olaru, Vlad Dragomir și Marius Corbu. Rezultatele zilei din Europa League și Conference League
Universitatea Craiova - Getafe 1-1. Oltenii, la un pas de victorie! Gudelj a năruit speranțele campioanei României cu un eurogol

Conference League   |  15 Octombrie 2026, 21:35
Universitatea Craiova - Getafe 1-1. Oltenii, la un pas de victorie! Gudelj a năruit speranțele campioanei României cu un eurogol
James Vowles pune ordine la Williams! Ce nu au voie să facă Carlos Sainz și Alex Albon

Formula 1   |  15 Octombrie 2026, 21:10
James Vowles pune ordine la Williams! Ce nu au voie să facă Carlos Sainz și Alex Albon
Inter, bilanț pozitiv fără Lautaro Martinez. Cifrele care îi dau încredere lui Chivu
Inter, bilanț pozitiv fără Lautaro Martinez. Cifrele care îi dau încredere lui Chivu
Serie A   |  15 Octombrie 2026, 20:38
Inter, bilanț pozitiv fără Lautaro Martinez. Cifrele care îi dau încredere lui Chivu
Scenografie impresionantă în cinstea lui Gică Craioveanu! Suporterii campioanei României i-au oferit un moment special pe ”Ion Oblemenco”
foto Scenografie impresionantă în cinstea lui Gică Craioveanu! Suporterii campioanei României i-au oferit un moment special pe ”Ion Oblemenco”
Conference League   |  15 Octombrie 2026, 20:06
Scenografie impresionantă în cinstea lui Gică Craioveanu! Suporterii campioanei României i-au oferit un moment special pe ”Ion Oblemenco”
Becali vrea să scape de el, dar Reghecampf are alte planuri! Antrenorul promite să-l relanseze la FCSB

SuperLiga   |  15 Octombrie 2026, 19:40
Becali vrea să scape de el, dar Reghecampf are alte planuri! Antrenorul promite să-l relanseze la FCSB
AS.RO Sunt Ioana milionara! Influenceriţa care a avut o relaţie cu Gabi Torje, postare controversată despre bărbaţi!
Sunt Ioana milionara! Influenceriţa care a avut o relaţie cu Gabi Torje, postare controversată despre bărbaţi!
RTV Mircea Bornescu este schimbat total la 46 de ani! Fostul mare portar s-a durdulit serios. Cum arată acum / VIDEO
Mircea Bornescu este schimbat total la 46 de ani! Fostul mare portar s-a durdulit serios. Cum arată acum / VIDEO
Loți Boloni, după votul din Parlament pentru Steaua '86: ”Nu a fost deloc corect!”

Special   |  14 Octombrie 2026, 22:38
Loți Boloni, după votul din Parlament pentru Steaua '86: ”Nu a fost deloc corect!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

Ionuț Radu, învins dramatic de Juventus în minutul 90+2! Cum s-au descurcat Darius Olaru, Vlad Dragomir și Marius Corbu....
Internațional   |  00:10
Ionuț Radu, învins dramatic de Juventus în minutul 90+2! Cum s-au descurcat Darius Olaru, Vlad Dragomir și Marius Corbu. Rezultatele zilei din Europa League și Conference League
Dinamo, învinsă clar de Barcelona în Liga Campionilor
Handbal   |  23:27
Dinamo, învinsă clar de Barcelona în Liga Campionilor
Scandări antisemite și mesaje pro-Hitler înainte de Hajduk Split - Ajax! Ultrașii croați au distrus un sicriu cu numele...
Conference League   |  23:05
Scandări antisemite și mesaje pro-Hitler înainte de Hajduk Split - Ajax! Ultrașii croați au distrus un sicriu cu numele echipei olandeze
Filipe Coelho a spus lucrurilor pe nume după remiza cu Getafe: ”Nu au făcut nimic special!”
Conference League   |  22:40
Filipe Coelho a spus lucrurilor pe nume după remiza cu Getafe: ”Nu au făcut nimic special!”
Spaniolii de la Mundo Deportivo, verdict clar după Universitatea Craiova - Getafe 1-1
Conference League   |  22:04
Spaniolii de la Mundo Deportivo, verdict clar după Universitatea Craiova - Getafe 1-1
Ce l-a nemulțumit pe Nicușor Bancu după remiza campioanei României cu Getafe
Conference League   |  21:58
Ce l-a nemulțumit pe Nicușor Bancu după remiza campioanei României cu Getafe
Universitatea Craiova - Getafe 1-1. Oltenii, la un pas de victorie! Gudelj a năruit speranțele campioanei României cu un eurogol
Conference League   |  21:35
Universitatea Craiova - Getafe 1-1. Oltenii, la un pas de victorie! Gudelj a năruit speranțele campioanei României cu un eurogol
Mihai Stoica, implicat într-un accident rutier în București! Ce s-a întâmplat cu mașina oficialului de la FCSB
Diverse   |  21:22