Decizia Parchetului din Milano în cazul scandalului de arbitraj care implică Interul lui Cristi Chivu

Înainte de Inter, Chivu o antrenase doar pe Parma la nivel de seniori Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Decizia Parchetului din Milano în cazul scandalului de arbitraj care implică Interul lui Cristi Chivu
Foto: Profimedia  |   Înainte de Inter, Chivu o antrenase doar pe Parma la nivel de seniori

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 15.07.2026 15:10   |  Actualizat: 15.07.2026 17:32

Parchetul din Milano s-a pronunțat în scandalul de arbitraj din Italia, în care fostul șef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gianluca Rocchi, a fost anchetat în legătură cu presupusa favorizare a lui Inter, echipa pregătită de Cristi Chivu (45 de ani).

În primăvară, fotbalul italian a fost umbrit de un nou scandal de arbitraj: procurorii au suspectat că anumite delegări de arbitri ar fi fost influențate pentru a avantaja clubul Inter Milano.

În centrul anchetei s-a aflat Gianluca Rocchi, responsabilul cu delegarea arbitrilor, și adjunctul său, Andrea Gervasoni.

Gianluca Rocchi s-a suspendat din funcția de șef al arbitrilor italieni după izbucnirea scandalului

Procurorii italieni au solicitat clasarea dosarului privind neregulile din arbitrajul italian

După luni de interceptări, audieri și verificări, procurorii au analizat presupuse intervenții individuale, fără a identifica un sistem organizat de influențare a meciurilor.

Astfel, potrivit Gazzetta dello Sport, Parchetul din Milano a solicitat clasarea dosarului în ancheta care îi vizează pe Rocchi și Gervasoni, dar și clubul Inter.

Documentele au fost transmise Parchetului Federal Sportiv, care urmează să evalueze dacă există aspecte ce pot avea relevanță în dreptul sportiv.

"La 14 iulie 2026, Parchetul din Milano, în cadrul anchetei care a implicat reprezentanți ai lumii arbitrajului, a adoptat următoarele decizii:

• a solicitat Procuraturii Generale de Instanță (PGI) arhivarea procedurilor înregistrate pentru infracțiunea prevăzută la articolele 81 alin., 110 din Codul penal, 1 alin. 1 din Legea nr. 401/1989, în legătură cu episoadele privind intervențiile care au vizat identificarea sau excluderea oficialilor de meci;

• a transmis documentele referitoare la plângerile privind incidentele petrecute în sala VAR către Parchetul din Monza (trebuie menționat în acest sens că sala VAR se află în Lissone, prin urmare, Tribunalul din Monza are competență teritorială pentru evenimentele petrecute acolo);

• a transmis copii ale documentelor atât către Parchetul Federal al Federației Italiene de Fotbal, cât și către CONI - Parchetul General pentru Sport;

• a dispus inițierea procedurii împotriva FC Internazionale în temeiul Decretului legislativ nr. 231/2001 privind infracțiunea prevăzută la art. 25-quaterdecies", este comunicatul emis de Parchetul din Milano.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Fotbalistul care a împrumutat bani de la Radu Drăgușin pentru pariuri ilegale nu se ascunde: ”Trebuie să fac lucrurile și mai bine”

Inter - Parma 3-0! Cristi Chivu, succes facil în fața fostei formații

Radu Drăgușin, integralist în eșecul Fiorentinei cu Genoa lui Șucu! ”Grifonii” au spart gheața în campionat

Chivu are o problemă înainte de Inter - Parma!

Endrick poate pleca de la Real Madrid în iarnă! Un gigant din Serie A îl vrea pe brazilian

Crește presiunea pe umerii lui Cristi Chivu! Președintele lui Inter: ”Uneori visele devin realitate”

Cele mai citite

Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”

Special  |  12 Octombrie 2026, 13:54
1.
Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga

SuperLiga  |  13 Octombrie 2026, 19:27
2.
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
Suma pe care Dinamo a refuzat să o plătească pentru transferul lui Boutoutaou înainte ca acesta să semneze cu FCSB

SuperLiga  |  13 Octombrie 2026, 11:46
3.
Suma pe care Dinamo a refuzat să o plătească pentru transferul lui Boutoutaou înainte ca acesta să semneze cu FCSB
Știri de ultimă oră din sport
Alvaro Arbeloa, amendat de federația engleză după ce a criticat arbitrajul! Ce sumă de bani trebuie să achite

Premier League   |  14 Octombrie 2026, 16:40
Alvaro Arbeloa, amendat de federația engleză după ce a criticat arbitrajul! Ce sumă de bani trebuie să achite
Fostul golgheter din SuperLiga și-a anunțat retragerea din fotbal

Stranieri   |  14 Octombrie 2026, 15:37
Fostul golgheter din SuperLiga și-a anunțat retragerea din fotbal
Antrenorul din SuperLiga care l-a impresionat pe MM Stoica: ”E fenomenal”

SuperLiga   |  14 Octombrie 2026, 14:29
Antrenorul din SuperLiga care l-a impresionat pe MM Stoica: ”E fenomenal”
Manchester City - PSG, AS Roma - Real Madrid, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Răzvan Marin, meci pe Stamford Bridge! Duelurile zilei în Liga Campionilor
live score Manchester City - PSG, AS Roma - Real Madrid, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Răzvan Marin, meci pe Stamford Bridge! Duelurile zilei în Liga Campionilor
Champions League   |  14 Octombrie 2026, 14:08
Manchester City - PSG, AS Roma - Real Madrid, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Răzvan Marin, meci pe Stamford Bridge! Duelurile zilei în Liga Campionilor
A răbufnit după ce a văzut ce a pățit Cristi Săpunaru la Rapid: ”M-a indignat ce s-a întâmplat”
exclusiv A răbufnit după ce a văzut ce a pățit Cristi Săpunaru la Rapid: ”M-a indignat ce s-a întâmplat”
Diverse   |  14 Octombrie 2026, 12:41
A răbufnit după ce a văzut ce a pățit Cristi Săpunaru la Rapid: ”M-a indignat ce s-a întâmplat”
Jucătorul de origine română care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League

Champions League   |  14 Octombrie 2026, 12:03
Jucătorul de origine română care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
AS.RO Fraţii Pavăl, investiţie uriaşă pe terenul de milioane de euro care i-a aparţinut lui Dumitru Sechelariu!
Fraţii Pavăl, investiţie uriaşă pe terenul de milioane de euro care i-a aparţinut lui Dumitru Sechelariu!
RTV Răsturnare de situație! FOTOGRAFIA care arată că DOI OAMENI o bagă în valiză pe Valentina, tânăra de 28 de ani găsită în Olt. Niciunul dintre ei nu ar fi Vlad Băltățeanu!
Răsturnare de situație! FOTOGRAFIA care arată că DOI OAMENI o bagă în valiză pe Valentina, tânăra de 28 de ani găsită în Olt. Niciunul dintre ei nu ar fi Vlad Băltățeanu!
Cristiano Ronaldo a numit ”cel mai complet” fotbalist din istorie: ”Dacă cineva îl preferă pe Messi, pe Pele sau pe Maradona...”

Special   |  12 Octombrie 2026, 15:50
Cristiano Ronaldo a numit ”cel mai complet” fotbalist din istorie: ”Dacă cineva îl preferă pe Messi, pe Pele sau pe Maradona...”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

exclusiv Un președinte din SuperLiga ar fi urinat pe steagul României în văzul mai multor persoane: ”E grav dacă face gesturi de genul...
SuperLiga   |  18:05
Un președinte din SuperLiga ar fi urinat pe steagul României în văzul mai multor persoane: ”E grav dacă face gesturi de genul acesta!”
Mercedes aduce noutăți pe ambele monoposturi la Austin! Antonelli deja a testat modificările
Formula 1   |  17:32
Mercedes aduce noutăți pe ambele monoposturi la Austin! Antonelli deja a testat modificările
Alvaro Arbeloa, amendat de federația engleză după ce a criticat arbitrajul! Ce sumă de bani trebuie să achite
Premier League   |  16:40
Alvaro Arbeloa, amendat de federația engleză după ce a criticat arbitrajul! Ce sumă de bani trebuie să achite
Gică Hagi își extinde afacerile dincolo de fotbal. Ce domeniu nou apare în planurile companiei sale
Diverse   |  15:59
Gică Hagi își extinde afacerile dincolo de fotbal. Ce domeniu nou apare în planurile companiei sale
Fostul golgheter din SuperLiga și-a anunțat retragerea din fotbal
Stranieri   |  15:37
Fostul golgheter din SuperLiga și-a anunțat retragerea din fotbal
După 40 de ani. Veste din Camera Deputaților pentru Pițurcă, Lăcătuș, Balint&Co
Special   |  14:58
După 40 de ani. Veste din Camera Deputaților pentru Pițurcă, Lăcătuș, Balint&Co
Antrenorul din SuperLiga care l-a impresionat pe MM Stoica: ”E fenomenal”
SuperLiga   |  14:29
Antrenorul din SuperLiga care l-a impresionat pe MM Stoica: ”E fenomenal”
live score Manchester City - PSG, AS Roma - Real Madrid, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Răzvan Marin, meci pe Stamford Bridge! Duelurile...
Champions League   |  14:08