OFICIAL | Îi calcă pe urme lui Mutu! Fotbalistul român care a semnat cu Fiorentina

Foto 3/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): OFICIAL | Îi calcă pe urme lui Mutu! Fotbalistul român care a semnat cu Fiorentina

Alina Chiță   |   Publicat: 01.08.2025 10:22   |  Actualizat: 01.08.2025 10:22

Robert Corduneanu (16 ani), fundaș central, a fost prezentat oficial de Fiorentina. Românul a făcut pasul în Italia de la ACS Juniorul, cunoscută academie din București.

Fotbalistul a fost în probe la Fiorentina și i-a convins pe italieni să îl transfere, după ce anterior s-a antrenat și cu Udinese. Robert Corduneanu urmează să joace la echipa U17 a clubului viola. El a plecat în Italia săptămâna trecută, împreună cu părinții lui.

Stoperul de 1,87 metri a început fotbalul la șapte ani, la academia Didi Iași, apoi a fost adus la ACS Juniorul. Deși Corduneanu a reușit transferul carierei la doar 16 ani, el n-a jucat niciun meci la vreo echipă națională.

Robert Corduneanu, noul jucător al Fiorentinei

FRF nu l-a convocat până acum la loturile de juniori, însă odată cu acest pas important, va deveni vizibil și pentru selecționerii echipelor naționale.

”Suntem mândri să anunțăm că jucătorul nostru, Robert Corduneanu, va evolua începând din acest sezon sub culorile celebrei echipe italiene Fiorentina!

Pentru Robert, acest pas este mai mult decât un transfer – este o nouă provocare într-un campionat de top, o șansă de a-și demonstra valoarea pe una dintre cele mai mari scene ale fotbalului european. Cu talent, ambiție și o determinare de neclintit, Robert a reușit să atragă atenția unui club de tradiție iar iar acum va purta cu mândrie tricoul viola!

Foto 2/3

Suntem extrem de bucuroși pentru această realizare și îi dorim mult succes în noua etapă a carierei sale! Știm că va da totul pe teren, așa cum a făcut-o mereu, și că va reprezenta cu onoare atât clubul său, cât și România”, a postat ACS Juniorul pe rețelele de socializare.

Robert Corduneanu: ”Imediat după un amical, oficialii de la Fiorentina au zis că mă vor”

Tănărul fotbalist este impresariat de Florin Manea, cel care îl reprezintă și pe Radu Drăgușin. Robert își va continua studiile la Florența, unde va începe clasa a 10-a în această toamnă.

”În aprilie am decis să merge la Fiorentina Under 16 pentru niște antrenamente. A fost o săptămână bună, de acomodare. Au urmat zece zile în mai, când a mai fost un francez. M-am prezentat și mai bine ca prima oară, am avut și un meci amical.

Imediat după acel joc m-a sunat Florin Manea și mi-a spus că oficialii de la Fiorentina l-au contactat în timpul jocului și i-au spus că mă vor”, a declarat Robert Corduneanu presei locale.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Juventus este pe urmele unui internațional din trupa lui Cristi Chivu

OFICIAL | Cristi Chivu a semnat!
OFICIAL | Cristi Chivu a semnat!
OFICIAL | Cristi Chivu a semnat!
Bătăi de cap pentru Cristi Chivu: Liverpool a refuzat oferta de 25.000.000 de euro pentru fotbalistul dorit de Inter

Dan Șucu i-a ”furat” lui Cristi Chivu un transfer dorit la Inter: ”Au negociat timp de multe luni”

Motive de bucurie pentru Cristi Chivu! Inter este în negocieri avansate cu fundașul de 23.000.000 de euro

Dan Șucu vrea să transfere un atacant de aproximativ 4.000.000 de euro: ”Îl văd mai mult acolo”

Cele mai citite

Florin Prunea s-a întâlnit recent cu Dan Petrescu: ”Am început să plâng. Știți ce făcea la masă?”

Special  |  22 Iunie 2026, 11:01
1.
Florin Prunea s-a întâlnit recent cu Dan Petrescu: ”Am început să plâng. Știți ce făcea la masă?”
O nouă forță în fotbalul românesc. Vor avea cel mai mare buget din campionat: ”Este o investiție privată”

Liga 2  |  23 Iunie 2026, 12:08
2.
O nouă forță în fotbalul românesc. Vor avea cel mai mare buget din campionat: ”Este o investiție privată”
”A pierdut apartamente și sute de mii de euro din patima jocurilor de noroc. Craiova a fost nevoită să îi plătească datoriile la cămătari”. Informații uluitoare despre un cunoscut fotbalist român

Special  |  22 Iunie 2026, 17:26
3.
”A pierdut apartamente și sute de mii de euro din patima jocurilor de noroc. Craiova a fost nevoită să îi plătească datoriile la cămătari”. Informații uluitoare despre un cunoscut fotbalist român
Știri de ultimă oră din sport
Xiaomi YU7 GT intră în istorie. Tur pe Nürburgring fără șofer

Auto   |  25 Iunie 2026, 00:06
Xiaomi YU7 GT intră în istorie. Tur pe Nürburgring fără șofer
Florentino Perez, ultimatum pentru Vini!

LaLiga   |  24 Iunie 2026, 23:11
Florentino Perez, ultimatum pentru Vini!
Sebastian Colțescu, cooptat la CCA! Două nume au ieșit din schemă

Fotbal   |  24 Iunie 2026, 22:44
Sebastian Colțescu, cooptat la CCA! Două nume au ieșit din schemă
Florin Gardoș, după raportul publicat de iAMsport.ro care l-a vizat pe Alex Băluță: ”Concluzii puțin diferite”

Liga 2   |  24 Iunie 2026, 22:08
Florin Gardoș, după raportul publicat de iAMsport.ro care l-a vizat pe Alex Băluță: ”Concluzii puțin diferite”
Mandatul de la FCSB l-a ajutat să nu stea mult pe tușă! Elias Charalambous, prezentat la noua echipă: ”A parcurs o carieră remarcabilă”

Fotbal   |  24 Iunie 2026, 21:11
Mandatul de la FCSB l-a ajutat să nu stea mult pe tușă! Elias Charalambous, prezentat la noua echipă: ”A parcurs o carieră remarcabilă”
Marius Niculae, deziluzionat: ”Vai de capul meu!”

Fotbal   |  24 Iunie 2026, 20:50
Marius Niculae, deziluzionat: ”Vai de capul meu!”
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Ce i-a putut dezvălui Sorin Grindeanu lui Gigi Becali, după ce Guvernul Veștea a picat: Nu-mi vine să cred
Ce i-a putut dezvălui Sorin Grindeanu lui Gigi Becali, după ce Guvernul Veștea a picat: Nu-mi vine să cred
RTV Ilinca, soţia lui George Simion, însărcinată pentru a doua oară!
Ilinca, soţia lui George Simion, însărcinată pentru a doua oară!
Giovanni Becali ar fi sabotat transferul lui Prunea în Serie A: ”E șmecher, nu? Am trimis hârtie acolo că e operat la genunchiul drept, că a avut ligamentele rupte!”
exclusiv Giovanni Becali ar fi sabotat transferul lui Prunea în Serie A: ”E șmecher, nu? Am trimis hârtie acolo că e operat la genunchiul drept, că a avut ligamentele rupte!”
Special   |  24 Iunie 2026, 12:21
Giovanni Becali ar fi sabotat transferul lui Prunea în Serie A: ”E șmecher, nu? Am trimis hârtie acolo că e operat la genunchiul drept, că a avut ligamentele rupte!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 24 iunie. Radu Banciu comentează candidatura lui Sorin Grindeanu la funcția de premier și noile negocieri pentru Guvern

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 23 iunie. Radu Banciu comentează consultările de la Cotroceni și scenariile pentru desemnarea unui nou premier

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 22 iunie. Radu Banciu comentează negocierile lui Adrian Veștea cu AUR pentru susținerea Guvernului

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Ruptură la FRF! Răzvan Burleanu vrea să îl dea afară pe omul său de încredere
Fotbal   |  09:09
Ruptură la FRF! Răzvan Burleanu vrea să îl dea afară pe omul său de încredere
foto Carlo Ancelotti, după Brazilia - Scoția 3-0: ”Acum jucăm ca o echipă!”. Neymar a revenit, Vinicius a strălucit
CM 2026   |  08:52
Carlo Ancelotti, după Brazilia - Scoția 3-0: ”Acum jucăm ca o echipă!”. Neymar a revenit, Vinicius a strălucit
foto L-a dezamăgit pe Adrian Porumboiu, iar acum scrie istorie la Campionatul Mondial 2026
SuperLiga   |  08:41
L-a dezamăgit pe Adrian Porumboiu, iar acum scrie istorie la Campionatul Mondial 2026
Pițurcă, verdict crunt pentru fotbalistul vândut de Becali: ”După un an, se vorbește că revine la FCSB dacă nu se schimbă!”
Stranieri   |  08:00
Pițurcă, verdict crunt pentru fotbalistul vândut de Becali: ”După un an, se vorbește că revine la FCSB dacă nu se schimbă!”
Xiaomi YU7 GT intră în istorie. Tur pe Nürburgring fără șofer
Auto   |  00:06
Xiaomi YU7 GT intră în istorie. Tur pe Nürburgring fără șofer
Elveția a învins-o pe Canada și a încheiat pe locul 1 grupa B de la CM 2026! Bosnia lui Lukic nu a făcut pași greșiți cu Qatar
CM 2026   |  23:58
Elveția a învins-o pe Canada și a încheiat pe locul 1 grupa B de la CM 2026! Bosnia lui Lukic nu a făcut pași greșiți cu Qatar
Ce l-a nemulțumit pe Filipe Coelho după remiza cu Sabah: ”Trebuie să îmbunătățim”
Fotbal   |  23:51
Ce l-a nemulțumit pe Filipe Coelho după remiza cu Sabah: ”Trebuie să îmbunătățim”
Ronaldinho, prezentat la Ravenna: ”Cultura fotbalistică italiană are un nou punct de reper”. Brazilianul, înapoi pe gazon la...
Internațional   |  23:36
Ronaldinho, prezentat la Ravenna: ”Cultura fotbalistică italiană are un nou punct de reper”. Brazilianul, înapoi pe gazon la 46 de ani