foto Adelina Chivu a avut un mesaj pentru Cristi Chivu, la Inter - AC Torino 5-0

Adelina și Cristi Chivu formează o familie din vara lui 2008 Galerie foto(37) Galerie foto (37 fotografii): Adelina Chivu a avut un mesaj pentru Cristi Chivu, la Inter - AC Torino 5-0
Foto: Profimedia  |   Adelina și Cristi Chivu formează o familie din vara lui 2008

Vlad Stoica   |   Publicat: 26.08.2025 10:32   |  Actualizat: 26.08.2025 11:42

Adelina Chivu (43 de ani) n-avea cum să rateze debutul soțului ei, Cristi Chivu (44 de ani), cu Inter în Serie A. Vicecampioana Italiei s-a impus categoric în fața lui AC Torino, scor 5-0, în prima etapă din noul sezon de Serie A.

Cristi Chivu a avut parte de un debut senzațional în Serie A. Antrenorul român a condus-o pe Inter spre o victorie electrizantă, 5-0 cu AC Torino.

Chivu a semnat la începutul lui iunie cu Inter Milano și a participat la Campionatul Mondial al Cluburilor, unde rezultatele au fost sub așteptări. Însă partida cu Torino a fost pentru el primul meci oficial în fața propriilor suporteri.

Cristi Chivu, în timpul meciului Inter - Torino 5-0

Adelina Chivu a fost în tribune la Inter - AC Torino 5-0

Printre cei peste 72.000 de spectatori care au venit pe ”Giuseppe Meazza” au fost și câteva persoane importante pentru Cristi Chivu. Printre ele, soția lui, Adelina Chivu.

Vedeta TV a mers însoțită de cele două fiice, dar și de mai mulți prieteni, printre care și chef Florin Dumitrescu și cântăreața Corina Bud.

Chiar înainte de startul partidei, Adelina Chivu a postat un clip cu tribunele de pe ”Giuseppe Meazza” și a pus o inimioară în dreptul etichetei Cristi Chivu.

Adelina Chivu a asistat la Inter - AC Torino 5-0

Ulterior, soția lui Cristi Chivu a redistribuit postările în care chef Florin Dumitrescu și Cristina Bud îl felicitau pe antrenorul lui Inter Milano.

Pentru fostul căpitan al naționalei României urmează un nou meci acasă, cu Udinese, după care va da primul test important, cu Juventus, în deplasare.

Adelina și Cristi Chivu formează acum una dintre cele mai apreciate familii din lumea fotbalului

Cristi Chivu a stabilit deja o bornă importantă

Antrenorul român a devenit primul antrenor străin care, după 24 de ani, debutează cu o victorie pe banca lui Inter Milano, în prima etapă din Serie A. Pe 26 august 2001, Hector Cuper câștiga cu 4-1 cu Perugia, la primul meci ca antrenor al lui Inter Milano.

”Am încercat să ne prezentăm la primul meci în cele mai bune condiții. Din punct de vedere mental, băieții au lăsat în urmă ceea ce s-a întâmplat anul trecut (nr. Inter a ratat atât titlul, cât și trofeul Ligii Campionilor), oferind o mare dovadă de caracter.

Încă din prima zi, toți s-au adaptat imediat la noua realitate, acceptând sarcini grele fără să se plângă.. Nimeni nu a spus nimic. Și pentru noi era o necunoscută să facem o pregătire fără prea mult timp”, a spus Cristi Chivu la finalul partidei.

  • Galerie foto | Adelina Chivu, soția lui Cristi Chivu

Adelina Chivu este căsătorită cu Cristi Chivu din iulie 2008. Cei doi au două fetițe împreună

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Olympique Marseille, gata să transfere în iarnă un jucător din naționala României

Giovanni Becali i-a spus lui Ianis Hagi unde să se transfere: ”Să mai lase din bani!”

Fotbalistul crescut de Steaua a fost dorit de Dan Șucu, dar a semnat cu o altă echipă din Serie A

A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”

Dragoș Albu, omul cu 3 retrogradări în carieră, s-a transferat în Italia: ”L-am luat definitiv”

Fotbaliști români în străinătate: unde joacă în sezonul 2026–2027 (P)

Cele mai citite

Protocolul de la Sepsi - Dinamo. Ce a găsit Andrei Nicolescu pe masă. A ieșit cu scandal. Prunea: ”Am primit niște poze”

SuperLiga  |  10 Octombrie 2026, 11:08
1.
Protocolul de la Sepsi - Dinamo. Ce a găsit Andrei Nicolescu pe masă. A ieșit cu scandal. Prunea: ”Am primit niște poze”
După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară

Echipa Națională  |  07 Octombrie 2026, 21:36
2.
După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară
Încă două cluburi în SuperLiga cu grave probleme financiare: ”Trebuie să ne căutăm de lucru”

SuperLiga  |  09 Octombrie 2026, 13:38
3.
Încă două cluburi în SuperLiga cu grave probleme financiare: ”Trebuie să ne căutăm de lucru”
Știri de ultimă oră din sport
FCSB - Oțelul Galați, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Primul meci pentru Reghecampf după revenirea pe banca roș-albaștrilor!
live score FCSB - Oțelul Galați, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Primul meci pentru Reghecampf după revenirea pe banca roș-albaștrilor!
SuperLiga   |  10 Octombrie 2026, 15:57
FCSB - Oțelul Galați, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Primul meci pentru Reghecampf după revenirea pe banca roș-albaștrilor!
Max Verstappen câștigă Sprintul de la Singapore. Russell, abandon în primul tur, dezastru pentru McLaren

Formula 1   |  10 Octombrie 2026, 15:00
Max Verstappen câștigă Sprintul de la Singapore. Russell, abandon în primul tur, dezastru pentru McLaren
Kimi Antonelli, nemulțumit de noul Mercedes W17: ”Mașina este imprevizibilă și foarte greu de pilotat”

Formula 1   |  10 Octombrie 2026, 14:21
Kimi Antonelli, nemulțumit de noul Mercedes W17: ”Mașina este imprevizibilă și foarte greu de pilotat”
Un oficial FCSB a fost scos de pe lista LPF și a început scandalul

SuperLiga   |  10 Octombrie 2026, 13:43
Un oficial FCSB a fost scos de pe lista LPF și a început scandalul
FIA recunoaște erorile din calificările Sprint din Singapore

Formula 1   |  10 Octombrie 2026, 13:00
FIA recunoaște erorile din calificările Sprint din Singapore
A ratat transferul la FCSB și acum vrea un salariu care dă calculele peste cap

SuperLiga   |  10 Octombrie 2026, 12:03
A ratat transferul la FCSB și acum vrea un salariu care dă calculele peste cap
AS.RO Premieră pentru Teodora Stoica după pierderea imensă suferită. Ce a convins-o tatăl ei, Mihai Stoica, să facă
Premieră pentru Teodora Stoica după pierderea imensă suferită. Ce a convins-o tatăl ei, Mihai Stoica, să facă
RTV Ora de iarnă NU se mai schimbă în 2026. Gata, s-a decis, o singură oră tot anul!
Ora de iarnă NU se mai schimbă în 2026. Gata, s-a decis, o singură oră tot anul!
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
exclusiv ”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
Special   |  09 Octombrie 2026, 10:19
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

exclusiv Adrian Mutu ridică un semn de întrebare după startul lui Dinamo sub comanda lui Nuno Campos: ”Au trecut zece etape, dar...”
SuperLiga   |  19:57
Adrian Mutu ridică un semn de întrebare după startul lui Dinamo sub comanda lui Nuno Campos: ”Au trecut zece etape, dar...”
FC Botoșani - UTA Arad, decis încă din prima repriză
SuperLiga   |  19:29
FC Botoșani - UTA Arad, decis încă din prima repriză
live score Inter - Parma 3-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Echipa lui Cristi Chivu face spectacol!
Serie A   |  18:52
Inter - Parma 3-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Echipa lui Cristi Chivu face spectacol!
Radu Drăgușin, integralist în eșecul Fiorentinei cu Genoa lui Șucu! ”Grifonii” au spart gheața în campionat
Serie A   |  18:25
Radu Drăgușin, integralist în eșecul Fiorentinei cu Genoa lui Șucu! ”Grifonii” au spart gheața în campionat
De neoprit! Verstappen rămâne primul și în calificările pentru Singapore Grand Prix
Formula 1   |  17:51
De neoprit! Verstappen rămâne primul și în calificările pentru Singapore Grand Prix
Protest fără precedent la echipa lui Andrei Rațiu! Meciul cu Bilbao, suspendat definitiv după scene incredibile
LaLiga   |  17:36
Protest fără precedent la echipa lui Andrei Rațiu! Meciul cu Bilbao, suspendat definitiv după scene incredibile
Decizie de ultimă oră în cazul Reghecampf! Ce se întâmplă înainte de FCSB - Oțelul
SuperLiga   |  17:04
Decizie de ultimă oră în cazul Reghecampf! Ce se întâmplă înainte de FCSB - Oțelul
Ionuț Chirilă cere naționala U21 și pune presiune pe FRF: ”Ce ar trebui să mai fac? Să câștig ceva pe Marte?”
U21   |  16:37