George Pușcaș se întoarce în Italia, la o echipă care este în fruntea clasamentului

Foto 5/5 Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): George Pușcaș se întoarce în Italia, la o echipă care este în fruntea clasamentului

Alina Chiță   |   Publicat: 10.11.2025 15:00   |  Actualizat: 10.11.2025 15:00

George Pușcaș (29 de ani) este liber de câteva luni, de la despărțirea de Bodrumspor, dar se pregătește să revină în Italia. O echipă din Serie C este interesată de serviciile atacantului român.

George Pușcaș nu și-a găsit încă echipă, deși mai multe formații și-au arătat interesul, printre care și Legia Varșovia, în momentul în care Edi Iordănescu a preluat echipa. Negocierile nu s-au concretizat, însă, deoarece internaționalul român își dorea un salariu mult mai mare decât putea oferi clubul.

Foto 1/5

George Pușcaș, dorit de Union Brescia din Serie C

De asemenea, agenții lui Pușcaș au încercat un transfer la Baniyas, formație antrenată de tehnicianul român Daniel Isăilă, din Emiratele Arabe Unite, însă nici aici mutarea nu s-a realizat.

Potrivit presei din Italia, atacantul s-ar putea întoarce pe Peninsula Italiană la Union Brescia. Clubul din Serie C se bate pentru promovarea în Serie B și caută să-și întărească lotul pentru a reuși obiectivul. Union Brescia ocupă locul 2 în grupa A din Serie C, la opt puncte de liderul L.R. Vicenza.

Foto 3/5

George Pușcaș nu a mai jucat un meci oficial de peste cinci luni

George Pușcaș nu a mai jucat din 1 iunie, în meciul lui Bodrumspor cu Beșiktaș, scor 0-4. În sezonul petrecut în Turcia, românul a evoluat în 34 de partide, marcând opt goluri și oferind o pasă de gol.

În ultimii ani, Pușcaș a fost selecționat constant la echipa națională, însă ultima convocare datează de mai bine de un an. Internaționalul român are 46 de selecții la prima reprezentativă și 11 goluri marcate. Ultima apariție în tricoul României a fost în octombrie 2022, într-un meci cu Cipru, câștigat de România cu 3-0 în Liga Națiunilor.

Cota de piață a lui George Pușcaș, conform Transfermarkt, este de 900.000 de euro.

Foto 4/5

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Un tricolor cu 48 de selecții este gata să schimbe echipa! Clubul solicită 12 milioane de euro

Nicolae Stanciu, campion în China după un final de sezon incredibil! Răsturnare spectaculoasă în ultima etapă

Florinel Coman, gol pentru Al-Gharafa, chiar în ziua în care a primit convocarea la naționala României

Ionuț Radu a făcut-o bună de plată pe Celta Vigo! Decizia clubului spaniol care a declanșat totul

Horațiu Moldovan se desparte de Eyupspor! Drum liber spre U Cluj? Impresarul a rupt tăcerea

Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
2.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”

Special  |  08 Noiembrie 2026, 13:17
3.
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Știri de ultimă oră din sport
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro

Serie A   |  10 Noiembrie 2026, 23:13
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”

Tenis   |  10 Noiembrie 2026, 21:08
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”

SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 20:19
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
exclusiv Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 19:58
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”

SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 18:21
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani

LaLiga   |  10 Noiembrie 2026, 17:42
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
special Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
Special   |  10 Noiembrie 2026, 13:34
Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica
SuperLiga   |  09:04
Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
SuperLiga   |  08:19
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
SuperLiga   |  23:47
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
Serie A   |  23:13
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
exclusiv ”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare:...
Diverse   |  22:41
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
Gigi Becali, avertisment dur pentru Mihai Stoica după dezastrul transferurilor de la FCSB! ”I-am dat putere de patron, dar a...
SuperLiga   |  21:56
Gigi Becali, avertisment dur pentru Mihai Stoica după dezastrul transferurilor de la FCSB! ”I-am dat putere de patron, dar a greșit” 
Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf
SuperLiga   |  21:35
Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Tenis   |  21:08