Iustin Doicaru, primul gol în campionatul Turciei! Echipa românului a ratat victoria în prelungiri
Galerie foto (1 fotografii): Iustin Doicaru, primul gol în campionatul Turciei! Echipa românului a ratat victoria în prelungiri
Vlad Stoica | Publicat: 21.09.2026 10:44 | Actualizat: 21.09.2026 10:44
Iustin Doicaru (19 ani) a marcat primul său gol pentru Rizespor, echipă la care s-a transferat în această vară de la Farul Constanța pentru 1,5 milioane de euro.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Atacantul român a înscris în remiza cu Goztepe, scor 2-2, din etapa a șasea a campionatului Turciei. Partida s-a disputat duminică seară, pe stadionul ”Gursel Aksel” din Izmir.
Doicaru a început meciul pe banca de rezerve. Goztepe a deschis scorul încă din minutul 2, prin Arda Kurtulan, iar gazdele au intrat la pauză cu avantaj minim.
Iustin Doicaru a punctat pe final
După ce, în etapa precedentă, a fost pentru prima dată titular și a oferit o pasă decisivă, atacantul român a intrat pe teren în minutul 58.
Rizespor a restabilit egalitatea în minutul 76, prin Ibrahim Olawoyin. Cinci minute mai târziu, Doicaru a adus-o pe Rizespor în avantaj.
Românul a primit o pasă foarte bună de la Mithat Pala și a trimis mingea în poartă de la câțiva metri. Șutul a fost unul norocos, însă golul a contat, iar Doicaru a bifat prima sa reușită pentru formația turcă.
Rizespor a fost aproape de victorie, dar Goztepe a obținut un punct în prelungiri. Efkan Bekiroglu a transformat un penalty în minutul 90+3 și a stabilit scorul final, 2-2.
Valentin Mihăilă, celălalt român de la Rizespor, nu a jucat din cauza suspendării după cartonașul roșu primit în etapa trecută.
După șase etape, Rizespor ocupă locul 9, cu 10 puncte. Doicaru are două contribuții decisive în patru meciuri pentru noua sa echipă: un gol și o pasă decisivă.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






