Suporterii îi cer lui Cristi Chivu o schimbare de urgență în primul 11: ”Numai el nu vede asta”. Ce notă a primit antrenorul român

Inter - Milan Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Suporterii îi cer lui Cristi Chivu o schimbare de urgență în primul 11: ”Numai el nu vede asta”. Ce notă a primit antrenorul român
Foto: Profimedia  |   Inter - Milan

Radu Bordei   |   Publicat: 24.11.2025 00:52   |  Actualizat: 24.11.2025 00:56

Ghinion mare pentru Cristi Chivu (45 de ani), la primul său ”Derby della Madonnina”, contra marii rivale AC Milan. Echipa românului a pierdut cu 0-1, după ce a trimis mingea de două ori în bară și a ratat și un penalty.

A fost o seară neagră pentru antrenorul român, iar presa din peninsulă a remarcat lipsa de șansă a românului, dar și faptul că diferența s-a făcut la cei doi portari.

Milanezul Maignan a făcut minuni între buturi, în timp ce Sommer a intervenit greșit la faza în care Pulisic a marcat.

Cristi Chivu, notat cu șase, după derby-ul pierdut

Inter a avut inițiativa, a avut posesia, a trimis 20 de șuturi spre poartă, din care șapte pe spațiul porții, a avut penalty, dar la final nu a scos măcar un punct.

"În cele din urmă, diferența pe teren s-a făcut la portari. Unul a făcut greșeli, în timp ce celălalt a scos o ploaie de ocazii și s-a luptat și cu înjurăturile din tribună. Un eșec groaznic", a notat Inter News, care i-a dat nota șase pentru cum a pregătit meciul.

Portarul Maignan a fost eroul Milanului

”A fost trădat de anumite incidente. E greu să dai vina pe el", a notat și Il Giornale.

Fanii nu îl mai vor pe Sommer

Portarul elvețian a intrat și în gura fanilor lui Inter, care au explodat pe rețelele de socializare, la finalul partidei. ”Toată lumea știe că nu avem portar, doar Chivu nu vede”, a fost una din reacții. ”Milan a avut un portar de top, noi un pitic depășit”, a tunat alt suporter. ”Nu este vina lui Chivu, dar acum este momentul să schimbe portarul și modulul”, crede alt fan.

Există și suporteri care notează că antrenorul român a pierdut meciurile importante, cu Juventus, Napoli sau AC Milan. ”Să îl demitem cât mai este timp”, este mesajul radical al altui fan interist. Dar majoritatea suporterilor încă sunt de partea antrenorului.

După acest eșec, Inter a căzut pe locul patru, dar la doar trei puncte în urma liderului Roma.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Max Allegri, după ce a răpus Interul lui Cristi Chivu: ”Jucătorii ne-au oferit o seară minunată” + Gestul surprinzător de la finalul partidei

Inter - AC Milan 0-1, în ”Derby della Madonnina”. Formația lui Chivu a lovit bara de două ori și a ratat un penalty

Steaua Roșie, rezultat rușinos înainte de partida cu FCSB. Sârbii au ratat șansa de a urca pe primul loc

Ce se întâmplă cu Cosmin Olăroiu după ce a ratat calificarea la Mondial: ”Începe reconstrucția”

Barcelona a umilit-o pe Bilbao la revenirea pe Camp Nou

Paul Pogba a revenit pe teren după 811 zile! Cum au reacționat Kylian Mbappe și Bruno Fernandes

Cele mai citite

Pentru Ladislau Boloni! Valentin Ceaușescu a rupt tăcerea și a vorbit fără rețineri

Special  |  21 Noiembrie 2025, 11:16
1.
Pentru Ladislau Boloni! Valentin Ceaușescu a rupt tăcerea și a vorbit fără rețineri
Cătălin Oprișan l-a refuzat pe Gigi Becali, iar patronul de la FCSB s-a răzbunat: ”Nu aveam încredere că-mi primesc salariul”

SuperLiga  |  22 Noiembrie 2025, 21:15
2.
Cătălin Oprișan l-a refuzat pe Gigi Becali, iar patronul de la FCSB s-a răzbunat: ”Nu aveam încredere că-mi primesc salariul”
Legenda lui Dinamo care a fost ”transportată la dezalcoolizare”: ”A chemat salvarea acasă”

SuperLiga  |  21 Noiembrie 2025, 16:38
3.
Legenda lui Dinamo care a fost ”transportată la dezalcoolizare”: ”A chemat salvarea acasă”
Știri de ultimă oră din sport
Louis Munteanu, surprins de venirea scouterilor din SUA: ”Serios? Au avut ce să vadă”

SuperLiga   |  24 Noiembrie 2025, 00:28
Louis Munteanu, surprins de venirea scouterilor din SUA: ”Serios? Au avut ce să vadă”
Giuleștenii, după ce au fost surclasați în Gruia: ”Duș cât se poate de rece” / ”O palmă care ne trebuia”

SuperLiga   |  23 Noiembrie 2025, 23:03
Giuleștenii, după ce au fost surclasați în Gruia: ”Duș cât se poate de rece” / ”O palmă care ne trebuia”
Andrei Cordea, unul dintre cei mai în formă jucători din SuperLigă, încă mai speră la play-off: ”Abia așteptăm următorul meci”

SuperLiga   |  23 Noiembrie 2025, 23:01
Andrei Cordea, unul dintre cei mai în formă jucători din SuperLigă, încă mai speră la play-off: ”Abia așteptăm următorul meci”
Steaua Roșie, rezultat rușinos înainte de partida cu FCSB. Sârbii au ratat șansa de a urca pe primul loc
Steaua Roșie, rezultat rușinos înainte de partida cu FCSB. Sârbii au ratat șansa de a urca pe primul loc
Europa League   |  23 Noiembrie 2025, 21:59
Steaua Roșie, rezultat rușinos înainte de partida cu FCSB. Sârbii au ratat șansa de a urca pe primul loc
Echipa națională de handbal feminin a câştigat Trofeul Carpaţi cu victorii pe linie

Handbal   |  23 Noiembrie 2025, 21:58
Echipa națională de handbal feminin a câştigat Trofeul Carpaţi cu victorii pe linie
Daniel Oprița a făcut anunțul care îl va înfuria pe Talpan: ”Nu știe, dar dacă află...”

Liga 2   |  23 Noiembrie 2025, 20:50
Daniel Oprița a făcut anunțul care îl va înfuria pe Talpan: ”Nu știe, dar dacă află...”
AS.RO Ion Ţiriac a dezvăluit de ce crede că este extraordinar de inteligent
Ion Ţiriac a dezvăluit de ce crede că este extraordinar de inteligent
RTV Primele imagini cu senatoarea POT Valentina Aldea bătută de nevasta amantului său!
Primele imagini cu senatoarea POT Valentina Aldea bătută de nevasta amantului său!
Fostul internațional s-a săturat de fotbal, la Liga 2: ”Nu mai suportam” / ”Puteam să fiu mai sus ca fotbalist”
exclusiv Fostul internațional s-a săturat de fotbal, la Liga 2: ”Nu mai suportam” / ”Puteam să fiu mai sus ca fotbalist”
Special   |  23 Noiembrie 2025, 08:15
Fostul internațional s-a săturat de fotbal, la Liga 2: ”Nu mai suportam” / ”Puteam să fiu mai sus ca fotbalist”
Anunțul momentului pentru pensionari! Ce se va întâmpla cu pensiile începând cu 1 ianuarie 2026

UPDATE | Incendiul din Sectorul 5 a fost lichidat: 17 persoane au ajuns la spital. Un bărbat de 60 de ani este intubat

F-16 în misiune de supraveghere peste Dunăre. MApN confirmă alerta și explică măsurile luate pentru siguranța României

Care este secretul Sandrei în relația cu Adi Mutu? Cum rezistă de peste 11 ani împreună

Cine sunt Visătorii de la Desafio? Lista completă a concurenților de la Pro TV

Ce este Desafio, show-ul care înlocuiește Survivor la Pro TV? Show-ul s-a mutat la Antena 1

Suporterii îi cer lui Cristi Chivu o schimbare de urgență în primul 11: ”Numai el nu vede asta”. Ce notă a primit antrenorul...
Fotbal Internațional   |  00:52
Suporterii îi cer lui Cristi Chivu o schimbare de urgență în primul 11: ”Numai el nu vede asta”. Ce notă a primit antrenorul român
foto Max Allegri, după ce a răpus Interul lui Cristi Chivu: ”Jucătorii ne-au oferit o seară minunată” + Gestul surprinzător de la...
Fotbal Internațional   |  00:47
Max Allegri, după ce a răpus Interul lui Cristi Chivu: ”Jucătorii ne-au oferit o seară minunată” + Gestul surprinzător de la finalul partidei
Cristi Săpunaru, analiză după dușul rece suferit de rapidiști în Gruia: "Meciul acesta a fost diferit"
SuperLiga   |  00:32
Cristi Săpunaru, analiză după dușul rece suferit de rapidiști în Gruia: "Meciul acesta a fost diferit"
Louis Munteanu, surprins de venirea scouterilor din SUA: ”Serios? Au avut ce să vadă”
SuperLiga   |  00:28
Louis Munteanu, surprins de venirea scouterilor din SUA: ”Serios? Au avut ce să vadă”
CFR-ul schimbă strategia în privința transferurilor în iarnă: "Louis Munteanu a fost gestionat greșit și scos din formă"
SuperLiga   |  00:27
CFR-ul schimbă strategia în privința transferurilor în iarnă: "Louis Munteanu a fost gestionat greșit și scos din formă"
Costel Gâlcă, mesaj dur după eșecul cu CFR Cluj: "Am făcut multe greșeli, am jucat doar atunci când am avut mingea”
SuperLiga   |  00:25
Costel Gâlcă, mesaj dur după eșecul cu CFR Cluj: "Am făcut multe greșeli, am jucat doar atunci când am avut mingea”
Inter - AC Milan 0-1, în ”Derby della Madonnina”. Formația lui Chivu a lovit bara de două ori și a ratat un penalty
Serie A   |  23:55
Inter - AC Milan 0-1, în ”Derby della Madonnina”. Formația lui Chivu a lovit bara de două ori și a ratat un penalty
exclusiv Șpagă pentru Dan Filoti. Jurnalistul trebuia să avantajeze un club din fotbalul românesc: ”Da, asta am pățit!”
SuperLiga   |  23:37
Șpagă pentru Dan Filoti. Jurnalistul trebuia să avantajeze un club din fotbalul românesc: ”Da, asta am pățit!”
Rezultate / Clasamente