Uimitor! Daniel Sandu a plecat de la Rapid și semnează cu o echipă importantă din Ligue 1

Foto 3/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Uimitor! Daniel Sandu a plecat de la Rapid și semnează cu o echipă importantă din Ligue 1

Alexandru Gheorghe   |   Publicat: 27.02.2026 15:37   |  Actualizat: 27.02.2026 17:32

Directorul de scouting al FC Rapid, Daniel Sandu, a anunțat oficial despărțirea de club printr-un mesaj emoționant postat pe rețelele de socializare. Potrivit propriilor declarații, decizia îi aparține în totalitate, iar fostul director de scouting al giuleștenilor a transmis că plecarea reprezintă ”cea mai grea hotărâre” din cariera sa.

După patru ani petrecuți în cadrul clubului, Sandu susține că acest pas este necesar pentru evoluția sa profesională.

”Un capitol a ajuns la final. A fost, cu siguranță, cea mai grea decizie pe care a trebuit să o iau în viața mea și sunt sigur că este un pas important pentru cariera mea”, a scris acesta.

Daniel Sandu pleacă în Franța la FC Toulouse

Foto 1/3

Oficialul le-a mulțumit tuturor celor cu care a colaborat în Giulești, de la jucători până la conducere, subliniind atașamentul față de club și mediul din interiorul Rapidului.

”Am învățat în acești 4 ani mai mult decât mi-aș fi imaginat vreodată, am cunoscut persoane extraordinare, care pun clubul înaintea intereselor personale. M-am simțit de aici și am simțit apartenență.

Mulțumesc jucătorilor pentru că m-au primit și acceptat între ei, sper că am ajutat 1% la dezvoltarea lor profesională și umană. Sper ca acest sezon să aducă succesul mult așteptat și să pună Rapid pe harta competițiilor europene. Mult succes, Rapid! Îmi vei rămâne în suflet pentru tot restul vieții”, a completat Stanciu.

Foto 2/3

Daniel Sandu va prelua funcția de director sportiv la FC Toulouse, ocupanta poziției a 10-a în Ligue 1. La FC Toulouse a evoluat și fundașul Dragoș Grigore, în perioada 2014-2016.

Rapid anunțase plecarea lui Sandu

Acționarul minoritar de la Rapid, Victor Angelescu, a lămurit situația lui Daniel Sandu, director al departamentului de scouting.

Victor Angelescu a declarat că i-a acceptat demisia și, mai mult de atât, acționarul minoritar de la Rapid a punctat că a făcut o greșeală în momentul în care l-a promovat în funcția de director sportiv în 2024.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Emil Grădinescu a cerut excluderea pe viață a unei naționale de la Cupa Mondială: ”N-am văzut în viața mea o echipă mai odioasă”

Croația are un nou selecționer! S-a întors după 14 ani

Unul dintre cei mai experimentați jucători ai Germaniei, pus la zid după eliminarea de la CM 2026: ”Clar am o problemă cu el aici!”

Recordul stabilit de Real Madrid la Mondiale

Arbitrul care trebuia să fie prezent la CM 2026 s-a stins din viață la 38 de ani

Manchester United urmează să anunțe transferurile: plătește 85.000.000 de lire pentru doi jucători de la rivale!

Cele mai citite

63 de secunde a rezistat Conor McGregor în ring, la revenirea după 5 ani. Irlandezul a fost transportat direct la spital

Alte sporturi  |  12 Iulie 2026, 09:22
1.
63 de secunde a rezistat Conor McGregor în ring, la revenirea după 5 ani. Irlandezul a fost transportat direct la spital
Un milionar român, noul acționar al unei echipe importante din SuperLiga: ”E foarte potent financiar”

SuperLiga  |  13 Iulie 2026, 11:38
2.
Un milionar român, noul acționar al unei echipe importante din SuperLiga: ”E foarte potent financiar”
Simona Halep a venit cu iubitul ei la întâlnirea cu prințesa Kate. Ion Alexandru Țiriac a reacționat când a văzut imaginea

Tenis  |  12 Iulie 2026, 12:32
3.
Simona Halep a venit cu iubitul ei la întâlnirea cu prințesa Kate. Ion Alexandru Țiriac a reacționat când a văzut imaginea
Știri de ultimă oră din sport
Bucureștiul intră pe harta Women Riders World Relay

Moto   |  13 Iulie 2026, 23:02
Bucureștiul intră pe harta Women Riders World Relay
Încă un fundaș lateral la FCSB! Mihai Stoica a dezvăluit numele noului transfer al roș-albaștrilor: ”O să fie backup. A vorbit Gigi”

SuperLiga   |  13 Iulie 2026, 22:20
Încă un fundaș lateral la FCSB! Mihai Stoica a dezvăluit numele noului transfer al roș-albaștrilor: ”O să fie backup. A vorbit Gigi”
Croația are un nou selecționer! S-a întors după 14 ani
Croația are un nou selecționer! S-a întors după 14 ani
CM 2026   |  13 Iulie 2026, 22:05
Croația are un nou selecționer! S-a întors după 14 ani
Cu 6 zile înainte de primul meci al sezonului, Dinamo mai bifează două plecări: ”Mult succes!”

SuperLiga   |  13 Iulie 2026, 21:44
Cu 6 zile înainte de primul meci al sezonului, Dinamo mai bifează două plecări: ”Mult succes!”
FCSB face mutarea verii: Denis Drăguș, acord pentru transfer! Prima reacție a lui Gigi Becali

SuperLiga   |  13 Iulie 2026, 21:17
FCSB face mutarea verii: Denis Drăguș, acord pentru transfer! Prima reacție a lui Gigi Becali
OFICIAL | Eddy Gnahore, noul jucător de la FCSB! Cu ce număr va evolua mijlocașul francez

SuperLiga   |  13 Iulie 2026, 20:49
OFICIAL | Eddy Gnahore, noul jucător de la FCSB! Cu ce număr va evolua mijlocașul francez
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Cum a făcut iubitul Simonei Halep dintr-o singură mişcare aproape toţi banii câştigaţi în carieră din tenis de campioana noastră
Cum a făcut iubitul Simonei Halep dintr-o singură mişcare aproape toţi banii câştigaţi în carieră din tenis de campioana noastră
RTV Halep, prima reacţie după ce s-a afişat cu "Regele mezelurilor", iubitul cu 24 de ani mai bătrân, în loja de la Wimblendon
Halep, prima reacţie după ce s-a afişat cu "Regele mezelurilor", iubitul cu 24 de ani mai bătrân, în loja de la Wimblendon
S-a simțit ”supărat și trădat” și a plecat de la FCSB, dar spune că ”îl iubește” pe Gigi Becali: ”El poartă o mască în public! E un om deosebit, care te ascultă”
exclusiv S-a simțit ”supărat și trădat” și a plecat de la FCSB, dar spune că ”îl iubește” pe Gigi Becali: ”El poartă o mască în public! E un om deosebit, care te ascultă”
Special   |  12 Iulie 2026, 19:10
S-a simțit ”supărat și trădat” și a plecat de la FCSB, dar spune că ”îl iubește” pe Gigi Becali: ”El poartă o mască în public! E un om deosebit, care te ascultă”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 iulie. Radu Banciu comentează blocajul negocierilor și scenariul alegerilor anticipate

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 iulie. După condamnare și fugă din țară, Cătălin Cherecheș este eliberat condiționat

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 iulie. Radu Banciu comentează ce s-a întâmplat cu revolverul primit de Nicușor Dan de la Recep Erdogan

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Lando Norris visează să participe la Le Mans alături de idolul său: ”Ar fi o onoare”
Formula 1   |  00:02
Lando Norris visează să participe la Le Mans alături de idolul său: ”Ar fi o onoare”
Emil Grădinescu a cerut excluderea pe viață a unei naționale de la Cupa Mondială: ”N-am văzut în viața mea o echipă mai odioasă”
CM 2026   |  23:38
Emil Grădinescu a cerut excluderea pe viață a unei naționale de la Cupa Mondială: ”N-am văzut în viața mea o echipă mai odioasă”
OFICIAL | A plecat de la Rapid, dar a prins un contract la o altă formație din SuperLiga
SuperLiga   |  23:17
OFICIAL | A plecat de la Rapid, dar a prins un contract la o altă formație din SuperLiga
Bucureștiul intră pe harta Women Riders World Relay
Moto   |  23:02
Bucureștiul intră pe harta Women Riders World Relay
Încă un fundaș lateral la FCSB! Mihai Stoica a dezvăluit numele noului transfer al roș-albaștrilor: ”O să fie backup. A...
SuperLiga   |  22:20
Încă un fundaș lateral la FCSB! Mihai Stoica a dezvăluit numele noului transfer al roș-albaștrilor: ”O să fie backup. A vorbit Gigi”
Croația are un nou selecționer! S-a întors după 14 ani
CM 2026   |  22:05
Croația are un nou selecționer! S-a întors după 14 ani
Cu 6 zile înainte de primul meci al sezonului, Dinamo mai bifează două plecări: ”Mult succes!”
SuperLiga   |  21:44
Cu 6 zile înainte de primul meci al sezonului, Dinamo mai bifează două plecări: ”Mult succes!”
FCSB face mutarea verii: Denis Drăguș, acord pentru transfer! Prima reacție a lui Gigi Becali
SuperLiga   |  21:17