Chivu va fi antrenorul lui Inter Primavera până în 2024

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Chivu va fi antrenorul lui Inter Primavera până în 2024

Bogdan Silviu Răducan   |   Publicat: 13.06.2023 11:26   |  Actualizat: 13.06.2023 14:28

Cristian Chivu (42 de ani) râmâne antrenorul lui Inter Primavera și va semna un nou contract, valabil până în 2024, cu echipa U19 a clubului din Milano

Fostul fundaș român a acceptat să își prelungească contractul cu Inter Primavera pentru încă un sezon, a anunțat Gazzetta dello Sport.

„Cristian Chivu va rămâne la Inter Primavera. Săptămâna trecută, înainte de finala Champions League, românul s-a întâlnit cu conducerea și cu noul manager al nerazzurrilor de la tineret, Massimo Tarantino, și și-a dat acordul pentru a rămâne pe banca tehnică de la Primavera”, se arată în articol.

Contractul, care urmează să fie semnat în curând, va fi valabil până în 2024. Chivu antrenează Inter Primavera din 2021.

Propunerea de prelungire a fost făcută de Inter deși echipa U19 nu a reușit anul acesta să se califice în play-off, după ce, sezonul trecut, tot cu Chivu pe bancă, reușise să câștige trofeul.

În ciuda rezultatelor, munca lui la Primavera a fost cu siguranță apreciată. În plus, trei dintre jucători pregătiți de Chivu, Zanotti, Fontanarosa și Carboni, s-au antrenat constant în acest sezon cu echipa mare.

”Chiar dacă în acest an, în ciuda unei mari reveniri, nu a reușit să obțină calificarea în playoff-ul Scudetto (trofeu câștigat în 2021-22), a făcut o treabă excelentă. Dacă ar fi putut conta pe tinerii care s-au antrenat întotdeauna cu Inzaghi (Zanotti, Fontanarosa, Carboni), sfârșitul poveștii ar fi fost diferit”, spune Gazzetta dello Sport.

Pasul către seniori, peste cel puțin încă un sezon

Sigur, Cristian Chivu își dorește să antreneze și la seniori, și în viitor va face, cu siguranță, acest pas.

Momentan, afirmă publicația citată, el consideră că încă un sezon la echipa U19 a lui Inter îl va ajută în evoluția în carieră.

”Desigur, în viitor (Chivu, n.r.) se gândește să facă saltul la adulți, însă doar când condițiile vor fi cele potrivite. În aceste momente el consideră că îl ajută în evoluție cariera pe banca de tineret a nerazzurrilor.” Gazzetta dello Sport

Chivu, fost jucător la CSM Reșița, Universitatea Craiova, Ajax Amsterdam, AS Roma și Inter Milano (2007-2014). Este triplu campion al Italiei, triplu câștigător al Cupei Italiei, iar în 2010, câștigător al Champions League.

Și-a început cariera de antrenor la grupele de juniori ale echipei din Milano. La Inter Primavera a fost numit în 2021, echipă cu care, în 2022, câștiga titlul.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Dinamo, lăudată de rivali: ”Echipa de anul ăsta îmi place”

S-a plâns înainte de România - Suedia că presa l-a ignorat: ”Nu stau la coadă pentru ca cineva să vorbească cu mine”

Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață

Suedezii au dat verdictul după ce au văzut naționala României în primele 3 meciuri din Liga Națiunilor

FRF ar fi găsit deja un înlocuitor pentru Gică Hagi, dacă acesta va decide să plece

Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari

Cele mai citite

Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”

Echipa Națională  |  03 Octombrie 2026, 14:26
1.
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”

Fotbal  |  02 Octombrie 2026, 18:33
2.
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
Zeljko Kopic a spus pe cine ar miza ca selecționer al României: ”Știe să rezolve problemele”

Echipa Națională  |  03 Octombrie 2026, 11:38
3.
Zeljko Kopic a spus pe cine ar miza ca selecționer al României: ”Știe să rezolve problemele”
Știri de ultimă oră din sport
Când iGamingul intră pe teren sportul devine și piață de marketing (P)

Pariuri   |  05 Octombrie 2026, 12:24
Când iGamingul intră pe teren sportul devine și piață de marketing (P)
S-a plâns înainte de România - Suedia că presa l-a ignorat: ”Nu stau la coadă pentru ca cineva să vorbească cu mine”
S-a plâns înainte de România - Suedia că presa l-a ignorat: ”Nu stau la coadă pentru ca cineva să vorbească cu mine”
Echipa Națională   |  05 Octombrie 2026, 11:48
S-a plâns înainte de România - Suedia că presa l-a ignorat: ”Nu stau la coadă pentru ca cineva să vorbească cu mine”
Selecționerul Portugaliei a avut un mesaj pentru Cristiano Ronaldo, după ce acesta a părăsit naționala

Internațional   |  05 Octombrie 2026, 11:23
Selecționerul Portugaliei a avut un mesaj pentru Cristiano Ronaldo, după ce acesta a părăsit naționala
FRF ar fi găsit deja un înlocuitor pentru Gică Hagi, dacă acesta va decide să plece
FRF ar fi găsit deja un înlocuitor pentru Gică Hagi, dacă acesta va decide să plece
Echipa Națională   |  05 Octombrie 2026, 09:58
FRF ar fi găsit deja un înlocuitor pentru Gică Hagi, dacă acesta va decide să plece
Porsche schimbă strategia: Macan revine la motoarele pe benzină în 2028, dar electrificarea continuă

Auto   |  05 Octombrie 2026, 08:33
Porsche schimbă strategia: Macan revine la motoarele pe benzină în 2028, dar electrificarea continuă
Portugalia, calificată în sferturile Nations League! Germania lui Klopp s-a încurcat din nou. Rezultatele zilei

Internațional   |  04 Octombrie 2026, 23:58
Portugalia, calificată în sferturile Nations League! Germania lui Klopp s-a încurcat din nou. Rezultatele zilei
AS.RO Milionarul care a renunţat la cetăţenia română nu s-a uitat la bani! Gestul uriaş pentru iubita cu 23 de ani mai tânără ca el
Milionarul care a renunţat la cetăţenia română nu s-a uitat la bani! Gestul uriaş pentru iubita cu 23 de ani mai tânără ca el
RTV Nuntă surpriză în fotbal. Florin Răducioiu s-a căsătorit a doua oară. El și Andreea se despărțiseră anul trecut. Ținutele impecabile purtate în ziua cea mare / GALERIE FOTO
Nuntă surpriză în fotbal. Florin Răducioiu s-a căsătorit a doua oară. El și Andreea se despărțiseră anul trecut. Ținutele impecabile purtate în ziua cea mare / GALERIE FOTO
Adrian Ilie risca să piardă 200.000 de euro în Spania: ”Am zis că nu accept!”
exclusiv Adrian Ilie risca să piardă 200.000 de euro în Spania: ”Am zis că nu accept!”
Special   |  04 Octombrie 2026, 21:53
Adrian Ilie risca să piardă 200.000 de euro în Spania: ”Am zis că nu accept!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 octombrie. AUR: ”Ilie Bolojan este trecut prin malaxorul justiției”. Ce legătură face partidul cu anticipatele

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 30 septembrie. Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament. Doar 182 de voturi pentru, față de 233 necesare

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Apelul lui Victor Pițurcă înainte de România - Suedia
Cupa României   |  13:53
Apelul lui Victor Pițurcă înainte de România - Suedia
exclusiv Dinamo, lăudată de rivali: ”Echipa de anul ăsta îmi place”
SuperLiga   |  12:49
Dinamo, lăudată de rivali: ”Echipa de anul ăsta îmi place”
Când iGamingul intră pe teren sportul devine și piață de marketing (P)
Pariuri   |  12:24
Când iGamingul intră pe teren sportul devine și piață de marketing (P)
S-a plâns înainte de România - Suedia că presa l-a ignorat: ”Nu stau la coadă pentru ca cineva să vorbească cu mine”
Echipa Națională   |  11:48
S-a plâns înainte de România - Suedia că presa l-a ignorat: ”Nu stau la coadă pentru ca cineva să vorbească cu mine”
Selecționerul Portugaliei a avut un mesaj pentru Cristiano Ronaldo, după ce acesta a părăsit naționala
Internațional   |  11:23
Selecționerul Portugaliei a avut un mesaj pentru Cristiano Ronaldo, după ce acesta a părăsit naționala
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață
Special   |  11:09
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață
Suedezii au dat verdictul după ce au văzut naționala României în primele 3 meciuri din Liga Națiunilor
Echipa Națională   |  10:32
Suedezii au dat verdictul după ce au văzut naționala României în primele 3 meciuri din Liga Națiunilor
FRF ar fi găsit deja un înlocuitor pentru Gică Hagi, dacă acesta va decide să plece
Echipa Națională   |  09:58