exclusiv Cosmin Olăroiu a refuzat o ofertă importantă din Europa. ”Era vorba despre o sumă considerabilă. Cât mai stai acolo?”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Cosmin Olăroiu a refuzat o ofertă importantă din Europa. ”Era vorba despre o sumă considerabilă. Cât mai stai acolo?”

Mihai Cheleș   |   Publicat: 14.07.2025 19:18   |  Actualizat: 15.07.2025 00:02

Cosmin Olăroiu (56 de ani) este unul dintre cei mai în vogă antrenori români ai momentului, dar cota sa de piață este una foarte mare în zona Golfului, acolo unde a demonstrat că poate face ”minuni” cu echipele pe care le preia. Mulți și-ar fi dorit să-l vadă la lucru și-n Europa, după 18 ani de absență, dar acest moment nu pare să fie aproape.

Unul dintre cei care și-ar fi dorit să-l vadă pe Cosmin Olăroiu antrenând o echipă din Europa acum, la 18 ani după plecarea de la FCSB spre zona Golfului, este Adrian Florea, redactorul-șef adjunct al iAMsport.ro.

Reputatul jurnalist este de părere că actualul selecționer al Emiratelor Arabe Unite a strâns suficienți bani în Asia - după experiențele la Al-Hilal, Al-Saad, Al-Ain, Al-Ahli (EAU), Shabab Al-Ahli, Sharjah, naționala Arabiei Saudite și chiar la chinezii de la JS Suning - cât să revină pe Bătrânul Continent și să-și arate măiestria.

Cosmin Olăroiu a refuzat o ofertă de la Trabzonspor

Adrian Florea recunoaște că i-ar fi plăcut să-l vadă pe Cosmin Olăroiu măsurându-și forțele cu cei mai importanți antrenori ai Europei. Știe că acesta a avut ceva oferta importante din Europa, dar acesta le-a refuzat.

Iată cum a decurs dialogul dintre Adrian Florea și Remus Răureanu, de la iAMsport Live:

Adrian Florea: Singurul reproș pe care i l-aș putea face lui Olăroiu este că nu vrea, nu încearcă să vină într-un campionat (n.r.- din Europa)... Ok, nu Anglia sau Germania, dar vreau să-l văd măcar în Grecia sau Turcia. E adevărat că este foarte greu. Are, din ce știu eu, un salariu de 5.000.000 de euro (n.r. - pe an la naționala Emiratelor Arabe Unite).

Remus Răureanu: În Europa nu ar avea cum să câștige 5.000.000 de euro. Nicăieri. Doar nu îl ia Manchester City. În Turcia ar putea, la Galata, dar nu îl vor.

Adrian Florea: Nu. Eu știu că...El mi-a negat - am schimbat niște mesaje cu el - a fost pe lista lui Trabzonspor. E adevărat că nu pentru un salariu de 5.000.000 de euro, dar era o sumă decentă. Cât poți să stai acolo? Are 56 de ani. Nu vrei și tu să...

Remus Răureanu: Nu o să mai vină, dacă a ajuns la vârsta aceasta.

Adrian Florea: 5.000.000 și încă 5.000.000, și încă 5.000.000.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Sorin Cârțu, conflict direct cu fostul fotbalist al echipei lui Adrian Mititelu: ”I-am dat o palmă și ne-am înjurat! Jandarmii s-au băgat între noi”

”Bă, lasă-mă în pace!” Tiradă la adresa lui Răzvan Burleanu: ”Nu se poate să nu spui nimic!”

Conducătorul clubului din SuperLiga, atac la cluburile cu salarii uriașe: ”Sunt doar pe hârtie. Cred că s-a băgat mâna la borcanul cu miere”

Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”

Marius Baciu a dezvăluit ce l-a costat postul de antrenor la FCSB: ”Putea veni și Mourinho”

Numit ”trădător” de Ioan Becali, Vlad Chiricheș n-a stat pe gânduri

Cele mai citite

”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga

SuperLiga  |  13 Octombrie 2026, 19:27
1.
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
Fotbalistul care a împrumutat bani de la Radu Drăgușin pentru pariuri ilegale nu se ascunde: ”Trebuie să fac lucrurile și mai bine”

Serie A  |  14 Octombrie 2026, 13:14
2.
Fotbalistul care a împrumutat bani de la Radu Drăgușin pentru pariuri ilegale nu se ascunde: ”Trebuie să fac lucrurile și mai bine”
7,5 milioane de euro. Un jucător ocolit de Gică Hagi ar putea ajunge în Bundesliga

Stranieri  |  15 Octombrie 2026, 09:46
3.
7,5 milioane de euro. Un jucător ocolit de Gică Hagi ar putea ajunge în Bundesliga
Știri de ultimă oră din sport
Gică Craioveanu a avertizat-o pe Getafe înaintea meciului cu Universitatea Craiova: ”El poate cauza probleme reale”

Conference League   |  15 Octombrie 2026, 17:20
Gică Craioveanu a avertizat-o pe Getafe înaintea meciului cu Universitatea Craiova: ”El poate cauza probleme reale”
Sport, gaming și al doilea ecran: cum se împarte atenția fanului în timpul unui meci (P)

Pariuri   |  15 Octombrie 2026, 15:51
Sport, gaming și al doilea ecran: cum se împarte atenția fanului în timpul unui meci (P)
Red Bull mizează pe continuitate: prelungire de contract până în 2031!

Formula 1   |  15 Octombrie 2026, 15:00
Red Bull mizează pe continuitate: prelungire de contract până în 2031!
Marius Baciu a dezvăluit ce l-a costat postul de antrenor la FCSB: ”Putea veni și Mourinho”
Marius Baciu a dezvăluit ce l-a costat postul de antrenor la FCSB: ”Putea veni și Mourinho”
SuperLiga   |  15 Octombrie 2026, 13:48
Marius Baciu a dezvăluit ce l-a costat postul de antrenor la FCSB: ”Putea veni și Mourinho”
Numit ”trădător” de Ioan Becali, Vlad Chiricheș n-a stat pe gânduri
Numit ”trădător” de Ioan Becali, Vlad Chiricheș n-a stat pe gânduri
Diverse   |  15 Octombrie 2026, 12:53
Numit ”trădător” de Ioan Becali, Vlad Chiricheș n-a stat pe gânduri
Un nou caz Pablo Cortacero în SuperLiga? ”Am trăit acest lucru și la Dinamo”

SuperLiga   |  15 Octombrie 2026, 12:07
Un nou caz Pablo Cortacero în SuperLiga? ”Am trăit acest lucru și la Dinamo”
AS.RO Sunt Ioana milionara! Influenceriţa care a avut o relaţie cu Gabi Torje, postare controversată despre bărbaţi!
Sunt Ioana milionara! Influenceriţa care a avut o relaţie cu Gabi Torje, postare controversată despre bărbaţi!
RTV Mircea Bornescu este schimbat total la 46 de ani! Fostul mare portar s-a durdulit serios. Cum arată acum / VIDEO
Mircea Bornescu este schimbat total la 46 de ani! Fostul mare portar s-a durdulit serios. Cum arată acum / VIDEO
Loți Boloni, după votul din Parlament pentru Steaua '86: ”Nu a fost deloc corect!”

Special   |  14 Octombrie 2026, 22:38
Loți Boloni, după votul din Parlament pentru Steaua '86: ”Nu a fost deloc corect!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

exclusiv Sorin Cârțu, conflict direct cu fostul fotbalist al echipei lui Adrian Mititelu: ”I-am dat o palmă și ne-am înjurat!...
Special   |  19:00
Sorin Cârțu, conflict direct cu fostul fotbalist al echipei lui Adrian Mititelu: ”I-am dat o palmă și ne-am înjurat! Jandarmii s-au băgat între noi”
live score Universitatea Craiova - Getafe, de la 19:45, pe iAMsport.ro. Debut în noul sezon de Conference League! Oltenii au în față...
Conference League   |  18:40
Universitatea Craiova - Getafe, de la 19:45, pe iAMsport.ro. Debut în noul sezon de Conference League! Oltenii au în față echipa care i-a făcut statuie lui Gică Craioveanu. Echipele de start
”Bă, lasă-mă în pace!” Tiradă la adresa lui Răzvan Burleanu: ”Nu se poate să nu spui nimic!”
Echipa Națională   |  18:33
”Bă, lasă-mă în pace!” Tiradă la adresa lui Răzvan Burleanu: ”Nu se poate să nu spui nimic!”
Formula 1, cu finalul de sezon în pericol: Marile Premii din Qatar și Abu Dhabi, sub presiunea tensiunilor din Orientul Mijlociu
Formula 1   |  17:55
Formula 1, cu finalul de sezon în pericol: Marile Premii din Qatar și Abu Dhabi, sub presiunea tensiunilor din Orientul Mijlociu
Gică Craioveanu a avertizat-o pe Getafe înaintea meciului cu Universitatea Craiova: ”El poate cauza probleme reale”
Conference League   |  17:20
Gică Craioveanu a avertizat-o pe Getafe înaintea meciului cu Universitatea Craiova: ”El poate cauza probleme reale”
Conducătorul clubului din SuperLiga, atac la cluburile cu salarii uriașe: ”Sunt doar pe hârtie. Cred că s-a băgat mâna la...
SuperLiga   |  16:49
Conducătorul clubului din SuperLiga, atac la cluburile cu salarii uriașe: ”Sunt doar pe hârtie. Cred că s-a băgat mâna la borcanul cu miere”
Sport, gaming și al doilea ecran: cum se împarte atenția fanului în timpul unui meci (P)
Pariuri   |  15:51
Sport, gaming și al doilea ecran: cum se împarte atenția fanului în timpul unui meci (P)
exclusiv Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost...
Diverse   |  15:29