Câte bilete s-au vândut până acum la Dinamo - FCSB, din Cupa României

Foto 8/9 Galerie foto(9) Galerie foto (9 fotografii): Câte bilete s-au vândut până acum la Dinamo - FCSB, din Cupa României

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 30.10.2024 12:07   |  Actualizat: 30.10.2024 14:51

Dinamo și FCSB se vor duela miercuri, de la 21:00, pe Arena Națională, în Cupa României. Până la ora meciului, se așteaptă depășirea pragului de 15.000 de bilete vândute.

Dinamo va primi vizita celor de la FCSB, în meciul din Cupa României, programat miercuri, de la 21:00, pe Arena Națională.

Cele două formații s-au duelat de curând și în cadrul SuperLigii, tot pe cel mai mare stadion al țării, partidă la care au fost prezenți 45.469 de spectatori, un record pentru gruparea din Ștefan cel Mare, în meciurile jucate pe teren propriu, împotriva ”roș-albaștrilor”.

S-au vândut 13.000 de bilete la Dinamo - FCSB, din Cupa României

De această dată, se așteaptă însă o audiență ceva mai scăzută față de cea din meciul rundei cu numărul 13, încheiat în favoarea FCSB-ului, 2-0.

Până la această oră, dinamoviștii au vândut aproximativ 13.000 de bilete, în timp ce fanii celor de la FCSB au solicitat 1.000 până în acest moment.

Foto 6/9

"Suporterii nu s-au conectat la fel cu miza acestei partide, din grupele Cupei României, și va fi o asistență mult mai redusă. Din informațiile noastre, Dinamo a dat peste aproximativ 13.000 de bilete pentru meci, cele mai multe fiind alocate la T2, acolo unde va fi probabil tot primul inel plin până la ora meciului.

În total sunt 26 de sectoare epuizate, iar speranța ar fi ca până la ora de start a meciului să depășim pragul de 15.000 de fani prezenți.

Se pare că nici la steliști cererea nu este foarte mare; din cele patru sectoare cerute în peluza SUD a stadionului, au vândut aproximativ 1.000 de bilete", a anunțat site-ul Radio Dinamo 1948.

Andrei Nicolescu: ”Am o dorință puternică de revanșă”

Sincer, nu am emoții. Ceea ce am, însă, este o puternică dorință de revanșă. Dacă ne gândim la meciul precedent, poate că entuziasmul nu este chiar la același nivel, din cauza rezultatului.Însă acesta este un meci contra FCSB-ului, un moment ideal pentru toți fanii Dinamo să fie împreună și să arătăm forța echipei. Andrei Nicolescu, pentru sursa citată.

Foto 2/9

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

După trei victorii consecutive la CFR Cluj, Șumudică și-a spus marea nemulțumire

U Cluj - Petrolul 0-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Debut în prima etapă din grupele Cupei României! Victorii pentru CFR Cluj, Concordia Chiajna și FC Voluntari

S-au stabilit grupele Cupei României! Universitatea Craiova - Dinamo și CFR - U Cluj, derby-urile fazei. Cu cine joacă Rapid și FCSB

Csikszereda și FC Botoșani sunt ultimele echipe calificate în grupele Cupei României! Când este programată tragerea la sorți

Farul și Oțelul, eliminate rușinos! Corvinul, calificare dramatică. Rezultatele zilei în Cupa României

Delegări controversate în Cupa României: observator din Covasna la meciul lui Sepsi, alegeri nedorite la Iași - Liești

Cele mai citite

A numit 5 antrenori care o pot salva pe FCSB: ”O să ia pe cineva care a mai fost”

SuperLiga  |  31 August 2026, 10:35
1.
A numit 5 antrenori care o pot salva pe FCSB: ”O să ia pe cineva care a mai fost”
Schimbare istorică. Ion Țiriac: ”E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici”

Ion Țiriac  |  30 August 2026, 09:59
2.
Schimbare istorică. Ion Țiriac: ”E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici”
Membrul Generației de Aur: ”În locul lui Crețu, îi dădeam una lui MM! Pe cine ameninți, agariciule? Nețoiu îl omora dacă nu îl salva Turcu”

SuperLiga  |  01 Septembrie 2026, 12:09
3.
Membrul Generației de Aur: ”În locul lui Crețu, îi dădeam una lui MM! Pe cine ameninți, agariciule? Nețoiu îl omora dacă nu îl salva Turcu”
Știri de ultimă oră din sport
Carlos Sainz se vede în Formula 1 până la 45 de ani

Formula 1   |  01 Septembrie 2026, 20:19
Carlos Sainz se vede în Formula 1 până la 45 de ani
FCSB ar vrea să deturneze transferul Universității Craiova! Prima reacție a lui Gigi Becali

SuperLiga   |  01 Septembrie 2026, 19:14
FCSB ar vrea să deturneze transferul Universității Craiova! Prima reacție a lui Gigi Becali
Conducătorul din SuperLiga anunță ce se întâmplă cu investitorii care vor să cumpere clubul de tradiție: ”Nu abandonează nimeni!”

SuperLiga   |  01 Septembrie 2026, 18:30
Conducătorul din SuperLiga anunță ce se întâmplă cu investitorii care vor să cumpere clubul de tradiție: ”Nu abandonează nimeni!”
OFICIAL | Florin Tănase a fost prezentat la noua echipă. Ce număr va purta fostul căpitan al FCSB

Internațional   |  01 Septembrie 2026, 17:20
OFICIAL | Florin Tănase a fost prezentat la noua echipă. Ce număr va purta fostul căpitan al FCSB
De ce nu s-a antrenat Vali Crețu după ce a fost reprimit în lotul FCSB

SuperLiga   |  01 Septembrie 2026, 17:00
De ce nu s-a antrenat Vali Crețu după ce a fost reprimit în lotul FCSB
Universitatea Craiova i-a găsit rapid înlocuitor lui Mekvabishvili! Campioana a plătit 500.000 de euro

SuperLiga   |  01 Septembrie 2026, 16:24
Universitatea Craiova i-a găsit rapid înlocuitor lui Mekvabishvili! Campioana a plătit 500.000 de euro
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Pierdere imensă pentru Teodora Stoica! Fiica lui Mihai Stoica e cu inima frântă: Odihneşte-te în pace, iubirea vieţii mele
Pierdere imensă pentru Teodora Stoica! Fiica lui Mihai Stoica e cu inima frântă: Odihneşte-te în pace, iubirea vieţii mele
RTV Bebeto și-a sărbătorit majoratul cu lăutari. Anamaria Prodan i-a organizat o petrecere pe cinste, Tzancă Uraganu a făcut show VIDEO
Bebeto și-a sărbătorit majoratul cu lăutari. Anamaria Prodan i-a organizat o petrecere pe cinste, Tzancă Uraganu a făcut show VIDEO
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 septembrie. Scandal în Camera Deputaților. PNL și USR acuză o nouă majoritate PSD-AUR

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 31 august. Clotilde Armand, condamnată la un an de închisoare în primă instanță: ”Acest dosar a fost folosit ca armă politică”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 28 august. Nicușor Dan a promulgat ”amendamentul Fritz”: ”Nu pot accepta o nouă lovitură adusă credibilității României”

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Oscar Piastri, un an de la ultima victorie. De ce nu mai găsește australianul drumul spre triumf
Formula 1   |  22:30
Oscar Piastri, un an de la ultima victorie. De ce nu mai găsește australianul drumul spre triumf
Marele Premiu al Italiei 2026, sold-out pentru ziua cursei
Formula 1   |  21:55
Marele Premiu al Italiei 2026, sold-out pentru ziua cursei
După trei victorii consecutive la CFR Cluj, Șumudică și-a spus marea nemulțumire
Cupa României   |  21:26
După trei victorii consecutive la CFR Cluj, Șumudică și-a spus marea nemulțumire
Ore decisive pentru Cătălin Cîrjan! Dinamo negociază transferul fotbalistului în MLS
SuperLiga   |  20:58
Ore decisive pentru Cătălin Cîrjan! Dinamo negociază transferul fotbalistului în MLS
Carlos Sainz se vede în Formula 1 până la 45 de ani
Formula 1   |  20:19
Carlos Sainz se vede în Formula 1 până la 45 de ani
live score U Cluj - Petrolul 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Debut în prima etapă din grupele Cupei României! Victorii pentru CFR Cluj,...
Cupa României   |  19:54
U Cluj - Petrolul 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Debut în prima etapă din grupele Cupei României! Victorii pentru CFR Cluj, Concordia Chiajna și FC Voluntari
FCSB ar vrea să deturneze transferul Universității Craiova! Prima reacție a lui Gigi Becali
SuperLiga   |  19:14
FCSB ar vrea să deturneze transferul Universității Craiova! Prima reacție a lui Gigi Becali
Conducătorul din SuperLiga anunță ce se întâmplă cu investitorii care vor să cumpere clubul de tradiție: ”Nu abandonează...
SuperLiga   |  18:30