EXCLUSIV | Câte bilete s-au vândut la Steaua - Rapid: ”Situația e puțin complicată”. Cele două rivale se întâlnesc, din nou, după 5 ani

Foto 1/6 Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): EXCLUSIV | Câte bilete s-au vândut la Steaua - Rapid: ”Situația e puțin complicată”. Cele două rivale se întâlnesc, din nou, după 5 ani

Silvian Bădulescu , Valentin Vrabie   |   Publicat: 26.10.2023 15:13   |  Actualizat: 26.10.2023 18:34

CSA Steaua București și Rapid se întâlnesc din nou, la cinci ani de la duelul din Liga 4 București, disputat pe Arena Națională, sub privirea a puțin peste 36.000 de spectatori.

Cele două rivale se vor înfrunta în etapa secundă a grupelor Cupei României miercuri, 1 noiembrie, pe stadionul din cartierul Ghencea.

Situația s-a schimbat foarte mult de la ultimul duel direct. Rapid a ajuns una dintre formațiile puternice ale Superligii, cu pretenții de play-off, pe când ”militarii” rămân, de trei sezoane, blocați la ”matineu”, în Liga 2.

iAM Sport a luat legătura cu Jan Pavel, unul dintre cei mai cunoscuți suporteri ai roș-albaștrilor, cu care a stat de vorbă înainte de partidă. De asemenea, iAM Sport a aflat și numărul de bilete vândute cu șase zile înainte de derby.

36.000 pe Arenă, în Liga 4, măcar jumătate pe stadionul ”Steaua”? ”Suporterii sunt descumpăniți!”

La cinci ani de la duelul din Liga 4 care aduna peste 36.000 de spectatori în tribunele Arenei Naționale, CSA Steaua și Rapid se întâlnesc din nou, într-un meci oficial.

Foto 6/6

Cele două rivale din capitală se vor înfrunta în grupele Cupei României miercuri, 1 noiembrie, pe stadionul ”Steaua”.

În acest context, iAM Sport a luat legătura cu Jan Pavel, unul dintre cei mai cunoscuți suporteri ai ”militarilor”. Totuși, așteptările cu privire la un stadion plin rămân sub semnul întrebării.

”Bineînțeles că merg la meciul cu Rapid. Am fost la Liga 4, Liga 3, vin și la Liga 2 și Cupa României. Situația e puțin complicată în raport cu ceea ce a fost la Liga 4, pe Arena Națională, când au fost aproape 40.000 de spectatori la meciul cu Rapid. Mulți dintre suporteri sunt descumpăniți din cauza faptului că știu că jucăm fără miză, fără motivație. Poate fi un joc al orgoliilor și atât”.

Din informațiile iAM Sport, Steaua a vândut aproximativ 11.000 de tichete până în acest moment. Dintre acestea, 5000 au fost oferite rapidiștilor, pe când restul au fost achiziționate de suporterii Stelei.

Ce așteptări au ”militarii” de la Cupa României

Steaua se află în grupa B a Cupei României, alături de Rapid, Universitatea Craiova, CFR Cluj, FC Botoșani și CSM Alexandria.

În prima rundă, roș-albaștrii au cedat acasă, cu ”U” Cluj, 1-3. După derby-ul cu rivalii din Giulești, ”militarii” vor mai disputa un meci în Cupa României, la Alexandria, în decembrie.

Cu un parcurs dezastruos în raport cu așteptările în Liga 2, poate, cu adevărat, să fie Cupa României un obiectiv pentru Steaua București?

”Să nu exagerăm. Eu nu-l pun pe ”dacă” în față. Cu lotul pe care-l avem, nu știm dacă intrăm în play-off-ul Ligii 2. Din punct de vedere al valorii, avem un lot superior față de sezonul trecut și de primul an la Liga 2. Totuși, am schimbat 16 jucători, nu există omogenitate. Am avut și neșansă. Cupa României a fost mereu un obiectiv pentru Steaua, avem cele mai multe trofee cucerite în istorie, mi-aș dori, dar să vedem”, a completat Jan Pavel.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

FCSB, reacție după imaginile din vestiarul de la Bistrița. Ce au transmis roș-albaștrii după meciul din Cupa României

Reghecampf nu și-a ascuns nemulțumirea după eșecul cu Gloria Bistrița: ”Rușinos!”. Antrenorul de la FCSB a acuzat arbitrajul

Gigi Becali anunță schimbări la FCSB după eșecul cu Gloria Bistrița: ”De la el trebuie să ne luăm adio!”

Rezultatele zilei în Cupa României: FCSB, învinsă de Gloria Bistrița. Primul eșec pentru Reghecampf de la revenire! Universitatea Craiova, pas greșit cu FC Voluntari. Sepsi, remiză cu Chiajna

Filipe Coelho i-a pus gând rău lui Dinamo: ”Este singura soluție!”

Radio Erevan. Ce i-a spus, de fapt, Chipciu lui Șumudică atunci când a scos echipa de pe teren: ”De ce n-ai făcut asta în Giulești?”

Cele mai citite

Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
1.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
2.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”

SuperLiga  |  10 Noiembrie 2026, 08:39
3.
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
Știri de ultimă oră din sport
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă

Internațional   |  12 Noiembrie 2026, 21:55
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă
Gică Craioveanu a făcut anunțul! Unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova ar putea pleca în iarnă

SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 19:43
Gică Craioveanu a făcut anunțul! Unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova ar putea pleca în iarnă
Ionuț Radu, OUT de la Celta Vigo după ce a refuzat convocarea la națională! Ce decizie au luat spaniolii

Stranieri   |  12 Noiembrie 2026, 17:54
Ionuț Radu, OUT de la Celta Vigo după ce a refuzat convocarea la națională! Ce decizie au luat spaniolii
Final de drum? MM Stoica a rupt tăcerea după plecarea de la FCSB! Mesaj special pentru Gigi Becali

SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 16:58
Final de drum? MM Stoica a rupt tăcerea după plecarea de la FCSB! Mesaj special pentru Gigi Becali
Răsturnare de situație la FCSB! Peluza Nord l-a făcut pe Gigi Becali să se răzgândească

SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 16:33
Răsturnare de situație la FCSB! Peluza Nord l-a făcut pe Gigi Becali să se răzgândească
Yangwang Altior încinge lupta în segmentul limuzinelor electrice de lux

Auto   |  12 Noiembrie 2026, 15:54
Yangwang Altior încinge lupta în segmentul limuzinelor electrice de lux
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Italia a dat lovitura în fața Franței, cu Istvan Kovacs la centru! Două penalty-uri dictate de arbitrul român. Anglia s-a...
Internațional   |  23:58
Italia a dat lovitura în fața Franței, cu Istvan Kovacs la centru! Două penalty-uri dictate de arbitrul român. Anglia s-a calificat în sferturi. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”
SuperLiga   |  23:28
Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”
Daniel Pancu a pus ochii pe fotbalistul de 1.000.000 de euro care s-a aflat pe lista lui Becali: ”Cel mai bun!”
SuperLiga   |  22:48
Daniel Pancu a pus ochii pe fotbalistul de 1.000.000 de euro care s-a aflat pe lista lui Becali: ”Cel mai bun!”
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă
Internațional   |  21:55
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă
După plecarea de la FCSB, Chiricheș a primit oferta și a semnat
Fotbal   |  21:04
După plecarea de la FCSB, Chiricheș a primit oferta și a semnat
exclusiv Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea
SuperLiga   |  20:34
Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea
Gică Craioveanu a făcut anunțul! Unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova ar putea pleca în iarnă
SuperLiga   |  19:43
Gică Craioveanu a făcut anunțul! Unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova ar putea pleca în iarnă
exclusiv A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”
SuperLiga   |  18:37
A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”