exclusiv De ce nu joacă Radu Banciu în reclame: ”Nici pentru 200 de milioane de euro”

Cristian Stan | Publicat: 02.07.2025 23:19 | Actualizat: 03.07.2025 08:04
În cadrul emisiunii iAM Banciu, ”Consulul” a dezvăluit în ce condiții ar accepta să facă reclamă unui produs.
Multe personalități din România au promovat, de-a lungul timpului, diverse produse și servicii, uneori acceptând oferte consistente chiar și pentru branduri cu care nu aveau nicio legătură reală.
Nu este și cazul lui Radu Banciu, care declară că ar face reclamă doar dacă produsul sau serviciul respectiv îl interesează cu adevărat și îl reprezintă în mod autentic. Jurnalistul evită să-și compromită integritatea doar pentru bani.
De ce a refuzat „Consulul” reclamele
Banciu afirmă, totodată, că nu s-ar abate de la principiile sale nici pentru sume exorbitante.
”Eu n-aș face reclamă niciodată la nimic, niciodată în viața mea, indiferent de ce sumă aș primi, decât dacă ar fi ceva care să mă intereseze în cel mai înalt grad. Nu că ar veni un șampon sau un pachet de biscuiți sau nu știu ce chipsuri, asta nu m-ar interesa nici dacă mi-ar da 200 de milioane de euro.
Nu aș face reclamă. Aș putea face reclamă dacă ar veni unu și mi-ar zice domne, vreți să faceți reclamă la apa de Fiji. Poate aș face. Sau la nu știu ce restaurant din Marseille sau plajă. Poate, dar nu la ceva să nu mă reprezinte cu nimic”, a declarat Radu Banciu.
CNA a aprobat niște măsuri radicale
Anunțul lui Radu Banciu vine la doar câteva zile după ce CNA a aprobat legea prin care ”este interzisă difuzarea de publicitate pentru jocuri de noroc în care sunt prezente personalități ale vieții publice, culturale, științifice, sportiva sau de alte persoane, care, datorită notorietății în mediul online, pot încuraja participarea la astfel de jocuri”.
Unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai acestei legi a fost Florin Prunea, fostul portar al echipei naționale.
”O tâmpenie care trebuie atacată imediat! E vorba de discriminare, de niște oameni care-și fac meseria în mod cinstit și onest. Sunt niște contracte comerciale în derulare. Din punctul meu de vedere, o tâmpenie și o mizerie mai mare decât asta nu există”, a spus Prunea la iAMsport LIVE.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite

















