Decizia luată de Andrei Nicolescu după accidentul cumplit în care au fost implicați angajați ai clubului din Ștefan cel Mare
Galerie foto(11) Galerie foto (11 fotografii): Decizia luată de Andrei Nicolescu după accidentul cumplit în care au fost implicați angajați ai clubului din Ștefan cel Mare
Gabriel Scarlat | Publicat: 31.07.2026 18:07 | Actualizat: 31.07.2026 18:07
Andrei Nicolescu, președintele executiv al lui Dinamo, a luat o hotărâre importantă după accidentul rutier de la Câmpulung în care a fost implicat echipa doua a ”câinilor”.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Vineri, 31 iulie, echipa secundă a celor de la Dinamo a fost implicată într-un grav accident rutier în cantonamentul din Câmpulung, soldat cu decesul maseurului Constantin Covaciu.
Potrivit informațiilor apărute până acum, șoferul în vârstă de 83 de ani al microbuzului în care se afla echipa a doua a ”câinilor” a suferit un infarct la volan, iar vehiculul a părăsit carosabilul, a rupt un gard și s-a oprit într-un pom aflat pe marginea drumului.
Microbuzul care transporta echipa lui Dinamo 2 ar fi rulat cu aproximativ 80 km/h înainte de intrarea în curbă, care a dus la tragicul accident.
-
Galerie foto de la locul accidentului

Nu mai puțin de 10 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, printre care și Adrian Ropotan, antrenorul echipei, care a fost transportat la spital și operat de urgență la braț.
Andrei Nicolescu a mers la Câmpulung
În urma tragediei de la Câmpulung, Andrei Nicolescu, președintele executiv al clubului Dinamo, a decis să meargă de urgență la locul accidentului, potrivit Trumedia.
Vineri seară, echipa de seniori a lui Dinamo are programat meciul din etapa a treia a SuperLigii contra Oțelului Galați, iar până în acest moment nu există informații privind o eventuală amânare.

Dinamo este în doliu! Maseurul Constantin Covaciu a decedat în accidentul de la Câmpulung
Constantin Covaciu și-a pierdut viața în urma accidentului rutier. În ciuda eforturilor depuse de echipele medicale, acesta nu a mai putut fi salvat. Avea 58 de ani.
Covaciu era unul dintre cei mai vechi angajați ai clubului din Ștefan cel Mare, făcând parte din stafful medical de peste două decenii.
La scurt timp după tragedie, Dinamo a transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndoliate: "Clubul Dinamo dorește să transmită condoleanțe familiei îndoliate și își exprimă sincerele regrete pentru pierderea suferită, nu doar de familia Covaciu, ci de întreaga comunitate dinamovistă".

Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite







