video Florentin Petre, omagiu pentru Gigi Mulțescu: ”Amintirea o să rămână veșnic în sufletul nostru”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Florentin Petre, omagiu pentru Gigi Mulțescu: ”Amintirea o să rămână veșnic în sufletul nostru”
Foto: Sport Pictures  |  

Cătălin Stroia , Gabriel Scarlat   |   Publicat: 17.09.2024 12:46   |  Actualizat: 17.09.2024 12:46

Florentin Petre (48 de ani), antrenor secund la Dinamo, a spus câteva cuvinte despre fostul jucător și antrenor Gheorghe Mulțescu, care a trecut în neființă în seara de sâmbătă spre duminică, la vârsta de 72 de ani.

Toată suflarea dinamovistă deplânge dispariția lui Gheorghe Mulțescu. Nume mari din istoria clubului au venit să își ia rămas bun de la cel care a ajutat formația în repetate rânduri, atât ca jucător, cât și ca antrenor.

Florentin Petre: ”Pentru asta are tot respectul și va avea tot respectul meu”

Florentin Petre, unul dintre cei care au strălucit în tricoul ”alb-roșu”, și-a găsit cu greu cuvintele despre legendarul antrenor român. Acesta a spus că apreciază devotamentul de care a dat dovadă regretatul tehnician în momentele grele prin care a trecut Dinamo.

”Este o tristețe foarte mare. Vă dați seama, a fost o legendă, un caracter extraordinar de bun. Este un exemplu, pentru că de fiecare dată când clubul a avut nevoie sau când... a fost aproape de noi tot timpul. Oamenii aceștia trebuie comemorați acum cu fel și fel de acțiuni, ca amintirea lor să rămână veșnic în sufletul nostru.

Sunt foști colegi, oameni de fotbal. A fost iubit, a făcut istorie pentru acest club, este normal să vină toată lumea să-l vadă pentru ultima dată. Cu siguranță clubul va face fel și fel de acțiuni ca tot timpul să rămână în amintirea noastră.

(n.r. Ce amintire vă leagă cel mai mult de Gheorghe Mulțescu?) Lucrurile bune pe care le-a făcut pentru Dinamo. Tot timpul a venit cu sufletul, nu s-a uitat niciodată la bani, din contră, a venit și ne-a ajutat când ne-a fost mai greu. Pentru asta are tot respectul și va avea tot respectul și recunoștința mea”, a declarat Florentin Petre.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

A luat un pumn în figură de la Anamaria Prodan și nu se mai ferește să spună adevărul: ”Am fost îndrăgostit”

Oana Pellea a răbufnit la adresa unuia dintre cei mai cunoscuți suporteri dinamoviști: ”Folosiți ilegal această imagine! Să vă fie rușine!”

HUAWEI WATCH GT Runner 2. Tehnologie de ultimă oră într-un ceas conceput pentru alergători

Închisoare cu suspendare pentru fostul căpitan al Petrolului! De ce se face vinovat

Gigi Becali a rămas fără permis de Paște: ”Stau la pândă acolo!”. Ce spune comunicatul Brigăzii Rutiere

Fotbalistul ajuns pe străzi după ce a pierdut milioane de euro, apariție neașteptată în București! A postat un mesaj de 8 cuvinte și o imagine

Cele mai citite

Alegerea lui Gică Hagi a fost contestată dur în direct: ”Cum să-l pui selecționer din obligație, din pupincurism? Este ceva sinistru!”

Echipa Națională  |  16 Aprilie 2026, 20:32
1.
Alegerea lui Gică Hagi a fost contestată dur în direct: ”Cum să-l pui selecționer din obligație, din pupincurism? Este ceva sinistru!”
Nu Gică Hagi. FRF a negociat inițial cu un alt antrenor pentru postul de selecționer: ”A fost primul pe listă”

Echipa Națională  |  17 Aprilie 2026, 10:40
2.
Nu Gică Hagi. FRF a negociat inițial cu un alt antrenor pentru postul de selecționer: ”A fost primul pe listă”
Radu Banciu, impresionat de un fotbalist român: ”Probabil, cel mai bun din lume”

Fotbal  |  17 Aprilie 2026, 23:25
3.
Radu Banciu, impresionat de un fotbalist român: ”Probabil, cel mai bun din lume”
Știri de ultimă oră din sport
Alex Musi a dat cărțile pe față după victoria lui Dinamo contra liderului! Ce problemă medicală îl macină pe fotbalistul ”câinilor”

SuperLiga   |  18 Aprilie 2026, 23:33
Alex Musi a dat cărțile pe față după victoria lui Dinamo contra liderului! Ce problemă medicală îl macină pe fotbalistul ”câinilor”
Claudiu Niculescu, scos din minți de fotbalistul lui FCSB: ”Foarte agresiv”

SuperLiga   |  18 Aprilie 2026, 23:13
Claudiu Niculescu, scos din minți de fotbalistul lui FCSB: ”Foarte agresiv”
Dinamo - U Cluj 2-1! Adrian Florea și Remus Răureanu, opinii după prima victorie a ”câinilor” din play-off: ”Explozie de goluri minunate ale roș-albilor” / ”Foarte fini Cîrjan și Musi”

SuperLiga   |  18 Aprilie 2026, 23:04
Dinamo - U Cluj 2-1! Adrian Florea și Remus Răureanu, opinii după prima victorie a ”câinilor” din play-off: ”Explozie de goluri minunate ale roș-albilor” / ”Foarte fini Cîrjan și Musi”
Tottenham, egalată în prelungiri și se află pe loc retrogradabil cu 5 etape înainte de finalul sezonului

Premier League   |  18 Aprilie 2026, 22:51
Tottenham, egalată în prelungiri și se află pe loc retrogradabil cu 5 etape înainte de finalul sezonului
CSM a pierdut turul cu Esbjerg, însă totul se decide la București

Handbal   |  18 Aprilie 2026, 22:39
CSM a pierdut turul cu Esbjerg, însă totul se decide la București
Înfrângere surprinzătoare pentru Napoli, iar Cristi Chivu poate deveni campion al Italiei în următoarea etapă

Serie A   |  18 Aprilie 2026, 22:04
Înfrângere surprinzătoare pentru Napoli, iar Cristi Chivu poate deveni campion al Italiei în următoarea etapă
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO A lipsit de la înmormântarea lui Mircea Lucescu și a rupt tăcerea: Din păcate…
A lipsit de la înmormântarea lui Mircea Lucescu și a rupt tăcerea: Din păcate…
RTV Vlad Voiculescu, declarații ȘOCANTE, la 5 ani de la declanșarea pandemiei! Acuză statul că a falsificat numărul morților de COVID!
Vlad Voiculescu, declarații ȘOCANTE, la 5 ani de la declanșarea pandemiei! Acuză statul că a falsificat numărul morților de COVID!
Fotbalistul român transferat în Grecia a fost acuzat de patron că a venit accidentat la echipă: ”Ai vrut doar să ne iei banii!”
exclusiv Fotbalistul român transferat în Grecia a fost acuzat de patron că a venit accidentat la echipă: ”Ai vrut doar să ne iei banii!”
Special   |  16 Aprilie 2026, 23:44
Fotbalistul român transferat în Grecia a fost acuzat de patron că a venit accidentat la echipă: ”Ai vrut doar să ne iei banii!”
El este Nicu Miron, bărbatul de 56 de ani care și-a pierdut viața în urma incendiului dintr-un service auto. Ce s-a întâmplat, de fapt

Mesajul ferm al lui Sorin Grindeanu înainte de votul PSD: „Lucrurile nu mai pot continua”

Românii ar putea primi o zi liberă legală în plus. Angajații ar putea sta acasă încă o dată pe an

Flavor Flav, mesaj subtil pentru Trump. Invitația care a mutat aurul olimpic din Washington în Las Vegas

Focus pe garderoba Reginei Elisabeta a II-a! Arhiva vestimentară a fostului monarh este deschisă publicului „ca niciodată până acum”

Personalitatea zilei 24 februarie | Marga Barbu, povestea eleganței și forței ”Amazoanei filmului românesc”

A acceptat să discute cu Gigi Becali despre venirea la FCSB
SuperLiga   |  08:34
A acceptat să discute cu Gigi Becali despre venirea la FCSB
Deranjat că nu a fost convocat la echipa națională, fotbalistul român a aflat motivul absenței sale
Echipa Națională   |  08:01
Deranjat că nu a fost convocat la echipa națională, fotbalistul român a aflat motivul absenței sale
Ce aspect negativ a remarcat Zeljko Kopic în jocul lui Dinamo după succesul cu U Cluj: ”Am discutat astea la pauză”
SuperLiga   |  23:53
Ce aspect negativ a remarcat Zeljko Kopic în jocul lui Dinamo după succesul cu U Cluj: ”Am discutat astea la pauză”
Cristiano Bergodi, după primul eșec din play-off: ”Un meci mai puțin reușit” + Coubiș nu-și ia gândul de la titlu
SuperLiga   |  23:35
Cristiano Bergodi, după primul eșec din play-off: ”Un meci mai puțin reușit” + Coubiș nu-și ia gândul de la titlu
Alex Musi a dat cărțile pe față după victoria lui Dinamo contra liderului! Ce problemă medicală îl macină pe fotbalistul...
SuperLiga   |  23:33
Alex Musi a dat cărțile pe față după victoria lui Dinamo contra liderului! Ce problemă medicală îl macină pe fotbalistul ”câinilor”
Claudiu Niculescu, scos din minți de fotbalistul lui FCSB: ”Foarte agresiv”
SuperLiga   |  23:13
Claudiu Niculescu, scos din minți de fotbalistul lui FCSB: ”Foarte agresiv”
Dinamo - U Cluj 2-1! Adrian Florea și Remus Răureanu, opinii după prima victorie a ”câinilor” din play-off: ”Explozie de...
SuperLiga   |  23:04
Dinamo - U Cluj 2-1! Adrian Florea și Remus Răureanu, opinii după prima victorie a ”câinilor” din play-off: ”Explozie de goluri minunate ale roș-albilor” / ”Foarte fini Cîrjan și Musi”
Tottenham, egalată în prelungiri și se află pe loc retrogradabil cu 5 etape înainte de finalul sezonului
Premier League   |  22:51
Tottenham, egalată în prelungiri și se află pe loc retrogradabil cu 5 etape înainte de finalul sezonului
Rezultate / Clasamente