exclusiv Radu Banciu l-a făcut praf pe CTP într-un singur cuvânt

Descrierea dură, dintr-un cuvânt, pe care i-a făcut-o Banciu lui CTP + Nici Simona Halep nu a fost ”iertată” Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Radu Banciu l-a făcut praf pe CTP într-un singur cuvânt
Descrierea dură, dintr-un cuvânt, pe care i-a făcut-o Banciu lui CTP + Nici Simona Halep nu a fost ”iertată”

Vlad Stoica   |   Publicat: 12.12.2024 21:12   |  Actualizat: 13.12.2024 09:17

Jurnalistul Radu Banciu a comentat în stilul său caracteristic cazurile recente de dopaj în tenis și reacția vehementă a Simonei Halep (33 de ani), fostul lider mondial. Gazda emisiunii iAM Banciu nu iartă niciunul din numele mari implicate în aceste cazuri.

  • Emisiunea iAM Banciu este în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 18:00, pe Youtube-ul iAMsport.ro.

Fost campioană de la Roland Garros și Wimbledon a criticat modul în care ITIA a judecat cazul Iga Swiatek, care a lipsit puțin de pe teren, în timp ce Halep a fost, practic, scoasă din tenis iar acum are mari probleme să mai revină la forma care a consacrat-o.

Totuși, Radu Banciu nu a fost impresionat de suferințele tenismenei din România.

Radu Banciu acid la adresa Simonei Halep. Nici CTP nu a fost iertat

Întrebat de unul dintre fani ce părere are de criticile aduse de Simona Halep forului care guvernează tenisul, Radu Banciu a răspuns prompt și a semnalat problemele cu care se confruntă acest sport și nu numai.

”Halep chițăie de invidie, cele două cazuri nu sunt comparabile. A scris și prostul de CTP legat de asta. Nu există comparație între Halep și Swiatek, nu înseamnă că fiecare dopat este identic. Nici Sinner nu poate fi trecut în aceeași categorie, nici măcar Sharapova.

Foto 2/2

În primul rând când prinzi un hoț din ăsta nu înseamnă că el a fost tot timpul cinstit și doar atunci a luat o pastilă sau a mâncat plastilină și era acolo o pastilă sau a mers la toaletă și i-a sărit în gură fără să vrea...

Nu există dopat prins o singură dată. Cât de prost să fii, să fii curat toată viața și singura dată când faci ceva ai fost prins. Nu există așa ceva, ei sunt dopați de o viață, ei știu în ce sport s-au băgat. Toți ăștia au fost lideri mondiali, nu poți ajunge acolo cu suc de afine bio de la Catanzarro.

Apoi vii să zici că a fost o întâmplare, mă demachiam și nu știu ce. Lasă-ne că știm cum e sportul ăsta”, a fost reacția lui Radu Banciu

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”

Fiica lui Ilie Bolojan s-a căsătorit. Cine este Daniel Bota, fostul fotbalist care a devenit ginerele fostului premier

A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

A plecat. Decizie rapidă luată de Gigi Becali după ce Mihai Stoica și-a dat demisia de la FCSB

Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”

Valeriu Iftime, legături controversate cu o afacere de 80 de milioane de lei din PNRR

Cele mai citite

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 16:40
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia

Auto   |  15 Noiembrie 2026, 13:43
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 12:25
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae

Auto   |  15 Noiembrie 2026, 11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 11:16
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 10:57
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”
AS.RO Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Formula 1   |  16:40
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
SuperLiga   |  15:52
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
Formula 1   |  15:17
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
Fotbal   |  14:50
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
UEFA a delegat un arbitru controversat la Bosnia - România! Cine va oficia partida de la Zenica
Echipa Națională   |  14:29
UEFA a delegat un arbitru controversat la Bosnia - România! Cine va oficia partida de la Zenica
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Auto   |  13:43
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”
Diverse   |  13:02
Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
Internațional   |  12:25