24 de ani fără "Patriarhul" presei de sport. Savurați un text de colecție al lui Ioan Chirilă, scris după calificarea României la Euro '84

I-a fost dat lui Mircea Lucescu să ducă la victorie echipa României în cea mai grea bătălie din istoria ei. I-a fost dat? În cazul lui, sensul predestinării nu-şi are rostul. Pentru că, mai mult ca oricând, el a construit această victorie cu o deliberare rare­ori întâlnită în poveştile fotbalului.

Se spune că Lucescu e director tehnic. Eroare! E, în primul rând, un "şef de bandă", cu tot ce are mai frumos această calitate pe uliţa copilăriei. A refuzat chiar de la început căile bătătorite. N-a stat în băncile cursanţilor care îşi rătăcesc mereu ascuţitorile.

A pornit la drum, spre Hunedoara, renunţând curajos la un viitor plin de promisiuni în cadrul clubului care l-a format. A simţit că trebuie să pornească altfel, fără să urce treaptă cu treaptă, după tipicuri care au sfârşit prin a fi o dogmă.

Mircea Lucescu și copiii de la Hunedoara

A pornit la drum dintr-un prea plin de idei despre fotbal, el, care a fost, de fapt, secundul lui Angelo încă de pe Wembley. A început să alerge cu copiii Hunedoarei, cu Mişa, cu Ando, cu Mircea Rednic, despre care s-a spus întotdeauna că e copilul lui - "tata cu părul ondulat, eu - la fel", cum spune micul Mircea, pe care el, Mircea bătrânul, l-a încredinţat spre creştere, de când nu mai sunt împreună, lui Loţi Bölöni, devenit şi el părinte adoptiv.

A început să alerge, cot la cot, cu copiii, ca să-i înveţe şi să înveţe alergând, conştient de faptul că totul se învaţă pe verde, tabla invitând mai mult la somn. A alergat mult, ca să simtă respiraţia celorlalţi, mereu mai fierbinte, printre aburii furnalelor, presimţind poate că va veni o zi când va juca în ceaţa petardelor, pe marile stadioane ale Europei.

Alf Ramsey a devenit antrenor al Angliei pentru că a urcat cu Ipswich-ul. Mircea Lucescu a venit la echipa naţională pentru că a făcut Corvinul. Şi ce mult şi-a iubit copiii!

Fără el, Rednic, de atâtea ori contestat, ar fi ajuns, poate, la Ghelar. Fără el, "cocostârcul" Andone s-ar fi întors la Alba, iar Klein, "mijlocaşul cu mersul în buestru" - am auzit această expresie - n-ar fi îm­brăcat niciodată tricoul naţionalei. Să nu mai vorbim de Gabor...

S-a răsturnat cu mașina pe Dealul Negru ca să vadă un meci

A fost, în primul rând, vorba de dragoste şi fidelitate. Dar a mai fost şi munca. O muncă depăşind toate normele. A fost pretutindeni acest director tehnic în trening, mereu la volanul maşinii sale, cu care s-a şi răsturnat o dată, ca să prindă repriza a doua a unui meci peste Dealul Negru.

A urcat într-un avion de marfă ca să ajungă în Cipru, şi să se întoarcă în aceeaşi seară, dar nu pentru a-şi regăsi familia, ci pentru a ajunge, repede-repede, la hotelul echipei - "pune-mi şi mie, nevastă, o cămaşă, iartă-mă, fug, vezi tu de Răzvan!".

Un iureş continuu, care a făcut ca ai săi să ducă dorul vieţii de la Hunedoara, "când tata mai venea şi pe acasă". A muncit şi a învăţat enorm. N-a omis nimic.

Poți învăța din orice, chiar și dintr-o răutate gratuită

În ajunul meciului de la Bratislava, a ţinut ca echipa să asculte, timp de o jumătate de oră, însemnările culese de Bela Horos, un pasionat documentarist, în legătură cu tot ce putea fi legat de meciul cu Cehoslovacia. "În fotbal, spune Lucescu, înveţi din orice. Şi de la oricine. Am spus după Wembley că echipa României îi datorează mult lui Bobby Charlton... Am învăţat mereu. De la Greenwood, de la Kubala, de la Covaci, nu mai vorbesc de nea Angelo. Dar nu numai de la ei. Poţi învăţa foarte mult şi dintr-o ironie care ţi-e adresată. Poţi învăţa enorm şi dintr-o răutate gratuită. Poţi descifra într-o declaraţie, după meci, mai mult decât într-un curs de fotbal, pentru că sunt vorbe la cald, adică vorbe adevărate".

Dacă s-ar putea pune într-un computer ideile care au circulat în mintea lui Mircea în aceşti doi ani, s-ar ajunge la cifra incalculabilă a boabelor mereu dublate pe tabla de şah. Dar acest exces de variante a sfârşit în sita unei selecţii foarte exacte.

Spunea cineva în avionul de întoarcere că "şeful de bandă" a analizat pentru acest superb Paris mai mult decât Korcinoi şi Kasparov la un loc. Iar cronicarul o confirmă, ca unul care i-a urmărit pe somnambulii Lucescu şi Rădulescu înainte de Suedia.

Enzo Bearzot, Havranek şi Arnesson erau marii favoriţi al acestei grupe "de foc'. A învins Lucescu, pentru că el, internaţionalul, a făcut abstracţie de cele 70 de tricouri ale sale şi a "prins" toată cibernetica modernă a fotbalului, sfârşind prin a-i pofti frumos în cuşcă pe leii numiţi Rossi, Corneliusson sau Vizek, acesta din urmă având şansa de a juca la Bucureşti împotriva unui Lucescu ca mulţi alţii, adică neinformat.

Bölöni și copilul căzut în fața tramvaiului

A fost o victorie a muncii şi a sufletului. În acest moment teribil care se numeşte Bratislava, „şeful de bandă“ i-a readus pe toţi. Pe inepuizabilii craioveni, dar şi pe "ieşitul din formă" Iorgulescu, pe "şchiopul" Klein, pe Gabor, însuşi, aruncându-i în faţa unei formații despre care ştia totul, inclusiv piciorul mai slab al fiecărui jucător în parte sau minutul în care va face ruptură musculară Zelenski.

Mircea Lucescu a învins pentru că şi-a iubit echipa. O dra­goste care provine din dragostea pentru fotbal. Pentru el, Dinu va fi Dinoaşcă indiferent de valurile vieţii, toţi cei de la Guadalajara vor fi prima lui familie - "trebuie să fac ceva pentru Mişu Mocanu, care merită mult mai mult".

Şi Mircea nu va spune niciodată că echipa lui de astăzi e mai bună decât cea de la Guadalajara, chiar dacă cei de astăzi au realizat, poate, cea mai bună performanţă din istoria fotbalului românesc.

30 noiembrie 1983. Un tânăr într-un demi bleumarin, în capul gol, siluetă firavă pe fondul vulcanului Bratislava, urmăreşte, în picioare, fără să respire, un meci pe care nu-l poate privi șezând.

Se vede că e calm, dar e un calm aparent. Bölöni cade, secerat. Tânărul elegant se repede pe teren de parcă ar vrea să salveze un copil căzut în fața tramvaiului.

Directorul tehnic redevenea "şeful de bandă". Era în joc toată viaţa lui dăruită fotbalu­lui.

Fotbalul a cucerit globul pentru că e copilăria din noi. Noi, fotbaliştii, suntem zeii Ioan Chirilă

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google