Ce le-a transmis Lucescu tricolorilor la finalul campaniei. Vlad Dragomir: ”Știm că am greșit”

Foto 3/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Ce le-a transmis Lucescu tricolorilor la finalul campaniei. Vlad Dragomir: ”Știm că am greșit”
Foto: Sportpictures  |  

Robert Vîrdol , Cosmin Enache (foto/video), Gabriel Scarlat, Radu Orbean   |   Publicat: 19.11.2025 00:59   |  Actualizat: 19.11.2025 00:59

Meciul cu San Marino, câștigat cu scorul de 7-1, a fost ultimul din această campanie de calificare la Campionatul Mondial din 2026, iar mijlocașul Vlad Dragomir (26 de ani) a dezvăluit care este atmosfera din vestiar și ce le-a transmis selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani) la final.

În ciuda victoriei cu San Marino, România s-a clasat pe locul trei în Grupa H, la patru puncte de locul al doilea și șase de prima poziție. Astfel, tricolorii vor merge la barajul din luna martie doar datorită parcursului din Nations League.

Golurile au fost înscrise de Rossi (autogol), Baiaram, Man, Valentini (autogol), Hagi, Rațiu și Munteanu. Iar singurul gol al oaspeților a fost marca Giacopetti.

Vlad Dragomir: ”Până la urmă am luat cele trei puncte, chiar dacă nu au contat”

La final de meci, Vlad Dragomir a tras concluziile despre parcursul României din preliminariile Campionatului Mondial 2026.

”Victoria a fost de moral și acum suntem cu toți concentrați pe ce avem de făcut și o să ne pregătim pentru baraj. A fost greu, din punct de vedere al moralului, pentru că știi că joci și nu prea contează, doar să aduci o victorie pentru moral.

Nu am reușit ce ne-am propus, dar sunt sigur că o să ne pregătească și o să ne întărească pentru următorul meci. (n.r. Aveți vreo preferință în ceea ce privesc echipele care pot veni la baraj?) Eu personal nu, pentru că în ziua de astăzi poți să pierzi cu o echipă mică și să câștigi cu o echipă mare.

(n.r. Cum e atmosfera în vestiar după ce s-a întâmplat în această campanie?) Suntem uniți pentru că știm că forța grupului ne poate aduce succes. Știm ce s-a întâmplat, știm că am greșit și învățăm din chestia asta și să ne pregătim.

Foto 2/3

(n.r. Simțiți că puteți face un meci ca în prima repriză cu Bosnia sau ca cel cu Austria?) Da, simțim că putem să ducem 90 de minute, după în următorul meci putem să îl ducem la fel, sunt sigur. Să jucăm foarte bine și să dăm ce avem noi mai bun.

(n.r. Ce v-a spus Lucescu la final de campanie, este alături de voi și în martie?) Da, normal. Ne-a ridicat moralul, ne-a felicitat. Până la urmă am luat cele trei puncte, chiar dacă nu au contat, dar ne-am făcut treaba”, a declarat Vlad Dragomir la final de meci.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Un jucător important de la națională s-a întâlnit cu Prunea și i-a făcut o dezvăluire care l-a lăsat fără replică: ”Săracul avea probleme”

Mai rău decât naționala mare! România U21 a suferit eșec catastrofal în fața Spaniei

Componentul Generației de Aur, atac dur după eșecurile României: ”80% sunt puși politic sau pe cumetrie!”

Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”

De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”

Adrian Mutu a dat de pământ cu actuala generație a naționalei: ”Asta e problema. Gândiți-vă puțin!”

Cele mai citite

România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 23:38
1.
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
Echipa Națională  |  06 Octombrie 2026, 20:14
2.
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 14:47
3.
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”
Știri de ultimă oră din sport
Componentul Generației de Aur, atac dur după eșecurile României: ”80% sunt puși politic sau pe cumetrie!”
Componentul Generației de Aur, atac dur după eșecurile României: ”80% sunt puși politic sau pe cumetrie!”
Echipa Națională   |  06 Octombrie 2026, 21:32
Componentul Generației de Aur, atac dur după eșecurile României: ”80% sunt puși politic sau pe cumetrie!”
Victoria cu România a salvat un selecționer de la demitere!

Internațional   |  06 Octombrie 2026, 20:53
Victoria cu România a salvat un selecționer de la demitere!
Fernando Alonso pregătește revenirea la Dakar în 2027!

Auto   |  06 Octombrie 2026, 19:37
Fernando Alonso pregătește revenirea la Dakar în 2027!
Abandonul lui Russell de la Sepang complică planul celor de la Mercedes

Formula 1   |  06 Octombrie 2026, 18:29
Abandonul lui Russell de la Sepang complică planul celor de la Mercedes
Război la naționala Portugaliei: Cristiano Ronaldo va reveni doar dacă Jorge Jesus va fi demis!

Internațional   |  06 Octombrie 2026, 17:58
Război la naționala Portugaliei: Cristiano Ronaldo va reveni doar dacă Jorge Jesus va fi demis!
De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
exclusiv De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
Echipa Națională   |  06 Octombrie 2026, 17:23
De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
AS.RO Ce poate face cu banii milionarul care câștigă săptămânal peste 300.000 de euro: M-am simțit îndatorat
Ce poate face cu banii milionarul care câștigă săptămânal peste 300.000 de euro: M-am simțit îndatorat
RTV Cum va arăta guvernul lui Luca Niculescu. Nume BOMBĂ pe lista miniștrilor
Cum va arăta guvernul lui Luca Niculescu. Nume BOMBĂ pe lista miniștrilor
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață

Special   |  05 Octombrie 2026, 11:09
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 octombrie. Cristela Georgescu, la sediul DIICOT: ”Suntem o familie obișnuită și am fost supuși unor intervenții brutale”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 octombrie. A patra desemnare de premier. Nicușor Dan consultă din nou partidele la Cotroceni

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Cristiano Ronaldo, scrisoare-bombă! Clarifică scandalul de la națională și îl atacă direct pe Jorge Jesus: ”În 25 de ani de...
Internațional   |  23:42
Cristiano Ronaldo, scrisoare-bombă! Clarifică scandalul de la națională și îl atacă direct pe Jorge Jesus: ”În 25 de ani de carieră, niciodată nu am făcut asta”
exclusiv Un jucător important de la națională s-a întâlnit cu Prunea și i-a făcut o dezvăluire care l-a lăsat fără replică: ”Săracul...
Echipa Națională   |  22:59
Un jucător important de la națională s-a întâlnit cu Prunea și i-a făcut o dezvăluire care l-a lăsat fără replică: ”Săracul avea probleme”
Mai rău decât naționala mare! România U21 a suferit eșec catastrofal în fața Spaniei
Echipa Națională   |  22:15
Mai rău decât naționala mare! România U21 a suferit eșec catastrofal în fața Spaniei
Componentul Generației de Aur, atac dur după eșecurile României: ”80% sunt puși politic sau pe cumetrie!”
Echipa Națională   |  21:32
Componentul Generației de Aur, atac dur după eșecurile României: ”80% sunt puși politic sau pe cumetrie!”
Victoria cu România a salvat un selecționer de la demitere!
Internațional   |  20:53
Victoria cu România a salvat un selecționer de la demitere!
exclusiv Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
Echipa Națională   |  20:14
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
Fernando Alonso pregătește revenirea la Dakar în 2027!
Auto   |  19:37
Fernando Alonso pregătește revenirea la Dakar în 2027!
exclusiv Cum îl cheamă, de fapt, pe Giani Kiriță și când este ziua sa reală de naștere: ”Tata era mai euforic când m-am născut”
Diverse   |  19:00
Cum îl cheamă, de fapt, pe Giani Kiriță și când este ziua sa reală de naștere: ”Tata era mai euforic când m-am născut”