Fostul selecționer al României vrea să revină la națională: ”Numele meu a fost mai puțin vehiculat, dar asta e situația”

Pițurcă a părăsit banca naționalei în 2014 Galerie foto (1 fotografii): Fostul selecționer al României vrea să revină la națională: ”Numele meu a fost mai puțin vehiculat, dar asta e situația”
Foto: Sport Pictures  |   Pițurcă a părăsit banca naționalei în 2014

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 04.07.2024 20:45   |  Actualizat: 04.07.2024 20:45

Victor Pițurcă (68 de ani), fostul selecționer al echipei naționale a României, a vorbit despre o posibilă revenire la cârma primei reprezentative, după ce contractul lui Edward Iordănescu (46 de ani) cu FRF a luat sfârșit.

Înțelegerea lui Edi Iordănescu cu FRF a luat sfârșit, după ce aventura tricolorilor la Campionatul European s-a terminat.

Selecționerul se află în negocieri cu conducerea Federației în ceea ce privește o eventuală prelungire a contractului, însă șefii trebuie să se gândească și la variante de rezervă.

Câteva nume vehiculate în presă pentru preluarea postului sunt Adrian Mutu, Loți Boloni sau Mircea Lucescu.

Victor Pițurcă, înapoi la națională

Victor Pițurcă, aflat ultima dată pe banca tehnică a Universității Craiova, în perioada septembrie 2019 - ianuarie 2020, a vorbit despre dorința sa de a pregăti din nou naționala tricoloră.

”(n.r. Reveniți?) Nu cred că există om, antrenor, care nu se gândește să revină. Sunt și eu ca ei. Vedem acum. Numele meu a fost mai puțin (n.r. vehiculat), dar asta e situația. Sunt și multe interese la mijloc...”, a declarat fostul selecționer la Digi Sport.

”Piți” a mai fost selecționerul României în trei mandate diferite: iunie 1998 - decembrie 1999; decembrie 2004 - aprilie 2009; iunie 2011 - octombrie 2014.

”Nu pot să remarc niciun jucător în mod deosebit”

De asemenea, tehnicianul a spus că nu a fost impresionat de niciun tricolor la această ediție de EURO. Doar Andrei Rațiu s-a făcut remarcat în ochii acestuia.

”Nu pot să remarc niciun jucător în mod deosebit. Man mă așteptam mult mai mult de la el, eu zic că e unul dintre cei mai valoroși jucători ai acestei generații. La nivelul acesta, jucătorii au și ei viteză și forță, el are nevoie de spații.

Mihăilă are nevoie să-și găsească spațiul liber. Nu trebuie să stea tot timpul în tușă. Poate să fie și mijlocaș în spatele vârfului. Eu am lucrat foarte mult cu el la finalizare. Fusese Mangia (n.r. Devis) înainte, nu făcuse un antrenament de finalizare cu el. După antrenament, făceau antrenorii secunzi pregătire cu el.

Florinel este un jucător foarte bun, însă la echipa națională n-a dat randamentul pe care l-a dat la echipa de club. Multă lume spune că nu e pregătit. Nu ești jucător de fotbal valoros dacă nu poți să faci ambele faze.

Rațiu, cu plusuri și minusuri. Rațiu a jucat foarte bine, e jucător remarcabil. E golul lui Niță, e greșeală de portar acolo, am jucat și noi fotbal, știm ce înseamnă. Ăsta e adevărul, chiar dacă Niță e un băiat cu caracter”, a adăugat Pițurcă.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

L-a desființat pe Ionuț Radu în direct: ”Suferi de sindromul personajului principal. Ești un semi-anonim”

Ionuț Radu a rupt tăcerea după scandalul de la echipa națională: ”Sănătatea mea nu este un subiect de negociere”

Marius Șumudică l-a distrus pe fotbalistul care l-a ignorat pe Gică Hagi: ”E strigător la cer!”

Florin Prunea crede că un tricolor nu mai vrea să joace pentru România: ”E un lucru pozitiv”

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Hagi nu și-a ascuns poziția în cazul lui Ionuț Radu: ”El a luat decizia”

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
2.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”

Special  |  08 Noiembrie 2026, 13:17
3.
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Știri de ultimă oră din sport
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”

Tenis   |  10 Noiembrie 2026, 21:08
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”

SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 20:19
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
exclusiv Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 19:58
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”

SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 18:21
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani

LaLiga   |  10 Noiembrie 2026, 17:42
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”

Diverse   |  10 Noiembrie 2026, 15:38
Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
special Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
Special   |  10 Noiembrie 2026, 13:34
Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
SuperLiga   |  23:47
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
Serie A   |  23:13
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
exclusiv ”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare:...
Diverse   |  22:41
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
Gigi Becali, avertisment dur pentru Mihai Stoica după dezastrul transferurilor de la FCSB! ”I-am dat putere de patron, dar a...
SuperLiga   |  21:56
Gigi Becali, avertisment dur pentru Mihai Stoica după dezastrul transferurilor de la FCSB! ”I-am dat putere de patron, dar a greșit” 
Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf
SuperLiga   |  21:35
Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Tenis   |  21:08
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
SuperLiga   |  20:19
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
exclusiv Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
SuperLiga   |  19:58