Mircea Lucescu a numit calitatea care îl făcea special pe Hagi: ”În afară de ce făcea tehnic sau tactic...”

Mircea Lucescu, antrenorul României din august 2024 Galerie foto(9) Galerie foto (9 fotografii): Mircea Lucescu a numit calitatea care îl făcea special pe Hagi: ”În afară de ce făcea tehnic sau tactic...”
Foto: Getty Images  |   Mircea Lucescu, antrenorul României din august 2024

Cristian Stan   |   Publicat: 15.11.2024 13:40   |  Actualizat: 15.11.2024 17:18

Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul României, a dezvăluit în cadrul unui podcast ce calitate l-a ajutat pe Gică Hagi (60 de ani) să ajungă la nivel înalt.

Hagi este considerat de majoritatea românilor drept cel mai bun fotbalist român din istorie, ”Regele” fiind debutat la echipa națională chiar de Mircea Lucescu.

”Il Luce” i-a deschis mijlocașului ofensiv drumul către prima reprezentativă cu ocazia unui amical disputat împotriva Norvegiei, la Oslo, unul încheiat la egalitate (0-0).

Atuul lui Hagi, în viziunea lui Mircea Lucescu

Actualul antrenor al României, care are ca obiectiv calificarea la Campionatul Mondial din 2026, i-a trecut la plusuri lui Hagi agresivitatea de pe terenul de joc.

Gică Hagi la EURO 2000

”Gică Hagi, pe teren, era extrem de agresiv pentru că își dorea să câștige. Dincolo de ceea ce făcea din punct de vedere tehnic, tactic, al organizării și toate celelalte aspecte, avea și o ambiție extraordinară”, a spus Mircea Lucescu la Un Podcast.

Mircea Lucescu l-a antrenat pe Hagi și la două echipe de club: Galatasaray (Turcia) și Brescia (Italia).

Hagi, golgheterul all-time al României

Gheorghe Hagi a participat pentru prima oară la un turneu final în 1984, pe vremea când avea doar 18 ani. La Europeanul desfășurat în Franța, naționala condusă de Lucescu se oprea în faza grupelor, cu un punct acumulat din duelurile cu Spania, Portugalia și Germania de Vest.

Apogeul lui Hagi în tricoul ”tricolorilor” avea să fie un deceniu mai târziu, la Campionatul Mondial din America. La ediția respectivă, România, condusă din teren de Hagi, avea să se oprească în sferturile de finală. Suedia avea să năruie visele fanilor și ale jucătorilor, la loviturile de departajare.

”Regele” avea să se retragă de la echipa națională după EURO 2000, unde ne-am oprit în sferturile de finală (0-2 cu Italia). În cei 16 ani pentru România, Hagi a adunat 35 goluri în 124 apariții.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cornel Dinu îl avertizează pe Hagi după eșecul cu Suedia: ”De aici și până la a crea o echipă națională e altceva”

Ce i-a spus Gică Hagi lui Ilie Dumitrescu după eșecul cu Suedia: ”Nu o să renunțe niciodată”

Jucătorii criticați de Șumudică după eșecul României cu Suedia: ”Nu l-au ajutat pe Hagi”

Sergej Barbarez le-a pus gând rău tricolorilor lui Hagi înainte de meciul direct

Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”

Iosif Rotariu nu se alătură criticilor după Suedia - România 2-1: ”Am văzut un plus la echipa națională!”

Cele mai citite

”Michael Schumacher este aici!” Pentru prima dată după 12 ani, Corinna Schumacher vorbește deschis despre soțul ei

Auto  |  24 Septembrie 2026, 11:58
1.
”Michael Schumacher este aici!” Pentru prima dată după 12 ani, Corinna Schumacher vorbește deschis despre soțul ei
Pe jumătate român, Elis Ștefan Bishesari va juca pentru altă națională. Ravelli: ”Incredibil de talentat”

Echipa Națională  |  25 Septembrie 2026, 10:57
2.
Pe jumătate român, Elis Ștefan Bishesari va juca pentru altă națională. Ravelli: ”Incredibil de talentat”
Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”

SuperLiga  |  26 Septembrie 2026, 10:59
3.
Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”
Știri de ultimă oră din sport
Antonelli n-a repetat miracolul de la Monza. ”Astăzi am pilotat ca bunica mea"

Formula 1   |  26 Septembrie 2026, 23:29
Antonelli n-a repetat miracolul de la Monza. ”Astăzi am pilotat ca bunica mea"
Russell îl pune în gardă pe Antonelli: ”Vreau să câștig toate cursele”

Formula 1   |  26 Septembrie 2026, 22:48
Russell îl pune în gardă pe Antonelli: ”Vreau să câștig toate cursele”
Cornel Dinu îl avertizează pe Hagi după eșecul cu Suedia: ”De aici și până la a crea o echipă națională e altceva”
Cornel Dinu îl avertizează pe Hagi după eșecul cu Suedia: ”De aici și până la a crea o echipă națională e altceva”
Echipa Națională   |  26 Septembrie 2026, 21:53
Cornel Dinu îl avertizează pe Hagi după eșecul cu Suedia: ”De aici și până la a crea o echipă națională e altceva”
Ce i-a spus Gică Hagi lui Ilie Dumitrescu după eșecul cu Suedia: ”Nu o să renunțe niciodată”
Ce i-a spus Gică Hagi lui Ilie Dumitrescu după eșecul cu Suedia: ”Nu o să renunțe niciodată”
Echipa Națională   |  26 Septembrie 2026, 20:32
Ce i-a spus Gică Hagi lui Ilie Dumitrescu după eșecul cu Suedia: ”Nu o să renunțe niciodată”
A câștigat patru titluri în România, dar ce a văzut în Ungaria l-a lăsat mască: ”Am avut propunere de acolo să rămân”
exclusiv A câștigat patru titluri în România, dar ce a văzut în Ungaria l-a lăsat mască: ”Am avut propunere de acolo să rămân”
Fotbal   |  26 Septembrie 2026, 19:51
A câștigat patru titluri în România, dar ce a văzut în Ungaria l-a lăsat mască: ”Am avut propunere de acolo să rămân”
Geely își continuă ofensiva pe piața noastră

Auto   |  26 Septembrie 2026, 19:24
Geely își continuă ofensiva pe piața noastră
AS.RO Ce a putut scrie Ion Ţiriac în testament. La cine va ajunge averea de 2,3 miliarde de dolari
Ce a putut scrie Ion Ţiriac în testament. La cine va ajunge averea de 2,3 miliarde de dolari
RTV Criminalul Valentinei, dat de gol de camerele de supraveghere. Unde se află ACUM Vlad, răsturnare de situație în anchetă
Criminalul Valentinei, dat de gol de camerele de supraveghere. Unde se află ACUM Vlad, răsturnare de situație în anchetă
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”

Special   |  23 Septembrie 2026, 10:06
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 septembrie. Cum arată Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Lista miniștrilor PNL-USR-UDMR merge sâmbătă în Parlament

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 24 septembrie. DIICOT a pus sechestru pe vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 23 septembrie. Nicușor Dan acuză Rusia de la tribuna ONU: ”A renunțat în mod deliberat la obligația sa fundamentală”

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

FCSB a scăpat de interdicția la transferuri după ce a plătit datoria către William Baeten
SuperLiga   |  00:05
FCSB a scăpat de interdicția la transferuri după ce a plătit datoria către William Baeten
Spectacol pe Wembley: 5 goluri în Anglia - Spania! Finlanda, 7 goluri cu San Marino. S-a încheiat prima etapă din Liga...
Internațional   |  23:54
Spectacol pe Wembley: 5 goluri în Anglia - Spania! Finlanda, 7 goluri cu San Marino. S-a încheiat prima etapă din Liga Națiunilor
Antonelli n-a repetat miracolul de la Monza. ”Astăzi am pilotat ca bunica mea"
Formula 1   |  23:29
Antonelli n-a repetat miracolul de la Monza. ”Astăzi am pilotat ca bunica mea"
Nuno Campos, mesaj care îi pune pe gânduri pe fanii lui Dinamo: ”Într-o zi voi ajunge acolo”
SuperLiga   |  23:07
Nuno Campos, mesaj care îi pune pe gânduri pe fanii lui Dinamo: ”Într-o zi voi ajunge acolo”
Russell îl pune în gardă pe Antonelli: ”Vreau să câștig toate cursele”
Formula 1   |  22:48
Russell îl pune în gardă pe Antonelli: ”Vreau să câștig toate cursele”
exclusiv CFR Cluj a ratat 800.000 de euro! Fanii au blocat afacerea
SuperLiga   |  22:25
CFR Cluj a ratat 800.000 de euro! Fanii au blocat afacerea
Cornel Dinu îl avertizează pe Hagi după eșecul cu Suedia: ”De aici și până la a crea o echipă națională e altceva”
Echipa Națională   |  21:53
Cornel Dinu îl avertizează pe Hagi după eșecul cu Suedia: ”De aici și până la a crea o echipă națională e altceva”
Omul care l-a făcut pe Marius Lăcătuș să lase 1.200.000 de euro pe masă: ”Să-mi interzică cineva...”
Fotbal   |  21:14