Răzvan Burleanu a făcut retrospectiva fotbalului românesc din 2025: ”A fost un an bun, dar la prima reprezentativă am fi putut mai mult”

Răzvan Burleanu este președinte FRF din 2014 Galerie foto(7) Galerie foto (7 fotografii): Răzvan Burleanu a făcut retrospectiva fotbalului românesc din 2025: ”A fost un an bun, dar la prima reprezentativă am fi putut mai mult”
Foto: Sport Pictures  |   Răzvan Burleanu este președinte FRF din 2014

Redactia   |   Publicat: 29.12.2025 08:53   |  Actualizat: 29.12.2025 09:44

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, pentru AGERPRES, că anul 2025 a fost unul bun pentru fotbalul românesc, dar a recunoscut că la nivel de primă reprezentativă se putea mai mult, ţinând cont de faptul că România a încheiat preliminariile Cupei Mondiale 2026 pe locul al treilea în grupă, după Austria şi Bosnia-Herţegovina.

"2025 a fost un an bun pentru fotbalul românesc. Munca susţinută, integritatea, capacitatea de a inova, competenţele echipei, dinamismul şi curiozitatea au reprezentat elemente cheie în abordarea noastră în acest an. La nivel de primă reprezentativă am fi putut mai mult şi anume o calificare directă, dar recunoaştem în acelaşi timp că Austria, chiar dacă am învins-o la Bucureşti, a fost o echipă mai bună care a meritat să se califice direct", a spus preşedintele.

El a subliniat că echipa naţională trebuie să îşi continue drumul la barajul de calificare pentru că acum se află la doar doi paşi de Cupa Mondială.

"Nu aş spune că ne-a surprins complet (n.r. - evoluţia din preliminarii). Fotbalul internaţional este extrem de competitiv, iar diferenţele sunt din ce în ce mai mici. Am avut meciuri în care puteam mai mult, este adevărat, dar şi momente bune care arată potenţialul acestui grup. A fost o campanie dificilă, cu adversari puternici, iar ceea ce contează acum este capacitatea noastră de a reacţiona, de a învăţa şi de a merge mai departe uniţi. Drumul nostru nu s-a încheiat şi trebuie să credem şi să muncim până la final. Suntem la doi paşi de o calificare la Mondial, una pe care ne-o dorim de 28 de ani. Cred că această generaţie poate să ne-o ofere, aşa cum în 2024 ne-a oferit cea mai bună performanţă din ultimii 24 de ani", a precizat oficialul FRF.

Naționala României a terminat pe locul 3 grupa preliminară, cu 13 puncte

Răzvan Burleanu, despre mandatul lui Mircea Lucescu: "În acest moment există toată susţinerea din partea administraţiei FRF pentru proiectul început"

Întrebat dacă Mircea Lucescu are în continuare parte de susţinerea necondiţionată a conducerii FRF, având în vedere că inclusiv selecţionerul a lăsat să planeze incertitudinea asupra viitorului său la echipa naţională, Burleanu a răspuns:

"Mircea Lucescu este unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului românesc şi mondial. Are experienţă, autoritate şi o viziune clară. FRF susţine stabilitatea şi continuitatea, mai ales într-un context în care schimbările dese nu aduc performanţă. Avem un dialog constant şi deschis, iar în acest moment există toată susţinerea din partea administraţiei FRF pentru proiectul început".

Referitor la barajul cu Turcia din luna martie, care se va disputa la Istanbul, preşedintele FRF a explicat că echipa naţională a României poate face față presiunii, lucru demonstrat în ultimii ani.

"Este, fără îndoială, un meci extrem de dificil, într-o atmosferă incendiară. Dar cred că echipa naţională a demonstrat în ultimii ani că poate face faţă presiunii. Şansele sunt reale, iar cheia va fi atitudinea, disciplina tactică şi capacitatea de a gestiona momentele decisive ale jocului", a spus el.

Mircea Lucescu a revenit pe banca echipei naționale după o pauză de 38 de ani

"În 2026 ne vom convinge de jucătorii care sunt pregătiţi să facă pasul către prima reprezentativă"

Răzvan Burleanu consideră că selecţionata Under-21 a României, care a încheiat participarea la EURO cu trei înfrângeri, toate la limită, putea obţine mai mult, însă a precizat că important este de asemenea ca această generaţie să înceapă să alimenteze cu jucători prima reprezentativă:

"Rezultatele nu ne mulţumesc, dar contextul este şi el important. Am întâlnit adversari foarte puternici, iar diferenţele au fost minime. Aceşti jucători au arătat caracter, curaj şi potenţial. Da, se putea mai mult la nivel de rezultate, mai ales că ne-am obişnuit cu ele, dar pentru noi contează şi ca această generaţie să crească şi să alimenteze naţionala de seniori. În 2026 ne vom convinge de jucătorii care sunt pregătiţi să facă pasul către prima reprezentativă.

Mergând mai departe în zone mai puţin vizibile, dar extrem de importante, precum loturile naţionale de juniori, competiţiile de juniori, educaţie şi infrastructură, înregistrăm un progres vizibil care cu siguranţă va influenţa performanţa sportivă în următorii cinci ani. În 2025 am bifat a patra prezenţă consecutivă la un turneu final de U21. La U19 am ajuns pentru prima dată în semifinalele competiţiei europene. Iar în această toamnă am înregistrat din nou o premieră, toate loturile naţionale de U19 şi U17, băieţi şi fete, s-au calificat în faza premergătoare campionatelor europene.

Foto 7/7

Deoarece considerăm că educaţia este un element transformator pentru fotbalul românesc, am continuat investiţiile prin cursuri specifice în zona de management, pentru directori sportivi şi manageri de academii, pentru specialişti în scouting, analiză video şi de date. La nivel de dezvoltare a antrenorilor am organizat primul summit dedicat exclusiv celor care lucrează cu copii şi juniori, Youth Coaching Summit, şi am continuat să ne concentrăm pe licenţele speciale pentru aceştia, organizându-le chiar la nivel regional", a adăugat el.

"În 2025 am reuşit să demarăm un proiect major în zona de performanţă sportivă împreună cu cele mai bune academii din ţară"

Burleanu a subliniat de asemenea introducerea "orei de fotbal" în peste 640 de şcoli din ţară la nivelul claselor primare începând cu acest an.

"Tot în 2025 am reuşit să demarăm un proiect major în zona de performanţă sportivă împreună cu cele mai bune academii din ţară, numit Top Football Academies, prin care vom dezvolta un spaţiu de învăţare pentru cei mai talentaţi copii timp de 365 zile pe an, iar la nivel 'grassroots' am introdus 'Ora de fotbal' în peste 640 de şcoli din România la nivelul claselor primare. 2025 mai marchează un alt trend de creştere extrem de important, în competiţiile de juniori organizate de FRF, bifând un număr de 1.068 de echipe participante versus doar 182 în urmă cu 10 ani, ceea ce ne permite consolidarea unui sistem competiţional de peste 420 de meciuri pentru copii care se apucă de fotbal la 6-7 ani până fac pasul la seniori, trecând prin Liga de Tineret. Toate aceste elemente, dar şi altele din anii anteriori, au rolul de a consolida o fundaţie pe care să construim un viitor frumos pentru fotbalul românesc şi pentru ţara noastră", a precizat el.

Printre problemele întâmpinate de FRF în acest an la nivel administrativ se numără cele legate de contextul economic general, de costurile în creştere şi de necesitatea adaptării la aceste schimbări.

Foto 4/7

"Principalele provocări au fost legate de contextul economic general, de costurile în creştere şi de necesitatea adaptării la aceste schimbări, dar am reuşit să creăm o cultură organizaţională care are o capacitate uriaşă de a inova şi de a naviga prin momentele mai dificile. În acelaşi timp, am reuşit să continuăm digitalizarea, investiţiile în infrastructură şi educaţie şi în programele dedicate fotbalului de bază, ceea ce presupune un efort administrativ considerabil care susţine creşterea şi dezvoltarea fotbalului", a menţionat Burleanu.

Răzvan Burleanu, despre obiectivele FRF în 2026

În ceea ce priveşte obiectivele Federaţiei Române de Fotbal pentru 2026, Răzvan Burleanu a afirmat că acestea sunt legate de calificări la turneele finale pentru echipele naţionale, pentru echipele de club, calificări din grupele competiţiilor europene, iar pentru jucători, transferuri şi evoluţii în campionatele de top.

"2026 va fi începutul implementării unei strategii dedicate cluburilor care îşi propune să transforme în realitate în anii următorii o viziune comună: obiectivele cluburilor sunt obiectivele echipelor naţionale, iar obiectivele echipelor naţionale sunt obiectivele cluburilor. La nivel sportiv, acest lucru înseamnă calificări la turneele finale pentru echipele naţionale, pentru echipele de club, calificări din grupele competiţiilor europene, iar pentru jucători, transferuri şi evoluţii în campionatele de top.

La nivel administrativ, ne propunem să intrăm într-o etapă de accelerare care să susţină dezvoltarea sustenabilă a economiei fotbalului, prin stabilitate financiară la nivelul federaţiei, majorarea investiţiilor în educaţie, susţinerea dezvoltării infrastructurii fotbalistice, creşterea numărului copiilor şi juniorilor care joacă fotbal şi creşterea oportunităţilor pentru cei care îşi doresc o carieră în fotbalul profesionist, toate acestea pentru a contribui la construirea unui model organizaţional de referinţă pentru cluburile de fotbal din România, în contextul Europei Centrale şi de Est, în jurul perspectivei Fotbal - Comunitate - Business - Sustenabilitate", a menţionat oficialul FRF.

Foto 3/7

Burleanu a evitat să nominalizeze un fotbalist al anului, dar a precizat că cea mai bună performanţă din 2025 este semifinala jucată de selecţionata Under-19 a României la Campionatul European găzduit de ţara noastră.

"Este greu să nominalizez un singur nume, pentru că au fost mai mulţi jucători români care au avut evoluţii foarte bune, atât la club, cât şi la echipa naţională. Referitor la performanţa anului, voi menţiona semifinala jucată de România U19 la Campionatul European pe care l-am găzduit. E o generaţie de care trebuie să avem grijă pentru că sunt sigur că poate furniza mulţi jucători în fotbalul mare în următorii ani", a precizat Răzvan Burleanu.

Sursa Agerpres

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cornel Dinu, atac fără menajamente: ”Preș federal, servitor, numărător de cornere și așa-zis expert în fotbal!”

Concluzie ”apocaliptică” după România - Bosnia: 2-4: ”Hagi e un impostor, e o inepție să crezi în acești jucători!”

Ioan Ovidiu Sabău a explicat ce a lipsit României în înfrângerea cu Bosnia: ”Aici este problema”
Ioan Ovidiu Sabău a explicat ce a lipsit României în înfrângerea cu Bosnia: ”Aici este problema”
Ioan Ovidiu Sabău a explicat ce a lipsit României în înfrângerea cu Bosnia: ”Aici este problema”
Tricolorul distrus de Gigi Becali după rușinea cu Bosnia: ”Nu joacă la mine nici trei minute”
Tricolorul distrus de Gigi Becali după rușinea cu Bosnia: ”Nu joacă la mine nici trei minute”
Tricolorul distrus de Gigi Becali după rușinea cu Bosnia: ”Nu joacă la mine nici trei minute”
Gică Hagi și-a decis viitorul la națională! Ce hotărâre a luat după umilința de pe Arena Națională
Gică Hagi și-a decis viitorul la națională! Ce hotărâre a luat după umilința de pe Arena Națională
Gică Hagi și-a decis viitorul la națională! Ce hotărâre a luat după umilința de pe Arena Națională
Fostul președinte din SuperLiga a pus tunurile pe FRF, după eșecul cu Bosnia: ”Toată lumea să își depună mandatul”. Nici Hagi nu a scăpat de critici: ”Să spună adevărul”

Cele mai citite

S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
Echipa Națională  |  28 Septembrie 2026, 20:28
1.
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
SuperLiga  |  29 Septembrie 2026, 17:52
2.
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”
Ion Țiriac  |  27 Septembrie 2026, 15:02
3.
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”
Știri de ultimă oră din sport
Teoria conspirației din Brazilia: „Vinicius Junior ar fi fost ucis și înlocuit de CIA după Cupa Mondială”
Teoria conspirației din Brazilia: „Vinicius Junior ar fi fost ucis și înlocuit de CIA după Cupa Mondială”
CM 2026   |  30 Septembrie 2026, 08:46
Teoria conspirației din Brazilia: „Vinicius Junior ar fi fost ucis și înlocuit de CIA după Cupa Mondială”
Cornel Dinu, atac fără menajamente: ”Preș federal, servitor, numărător de cornere și așa-zis expert în fotbal!”
Cornel Dinu, atac fără menajamente: ”Preș federal, servitor, numărător de cornere și așa-zis expert în fotbal!”
Echipa Națională   |  29 Septembrie 2026, 23:44
Cornel Dinu, atac fără menajamente: ”Preș federal, servitor, numărător de cornere și așa-zis expert în fotbal!”
Dezvăluire incredibilă în cazul Manchester City: peste 1 miliard de euro!
Dezvăluire incredibilă în cazul Manchester City: peste 1 miliard de euro!
Premier League   |  29 Septembrie 2026, 21:33
Dezvăluire incredibilă în cazul Manchester City: peste 1 miliard de euro!
Legendarul San Siro va fi demolat! Stadion nou de 2,15 miliarde de euro pentru Inter și AC Milan
Legendarul San Siro va fi demolat! Stadion nou de 2,15 miliarde de euro pentru Inter și AC Milan
Serie A   |  29 Septembrie 2026, 20:55
Legendarul San Siro va fi demolat! Stadion nou de 2,15 miliarde de euro pentru Inter și AC Milan
FCSB, zdrobită 16-0 de Steaua!
FCSB, zdrobită 16-0 de Steaua!
Feminin   |  29 Septembrie 2026, 20:12
FCSB, zdrobită 16-0 de Steaua!
Concluzie ”apocaliptică” după România - Bosnia: 2-4: ”Hagi e un impostor, e o inepție să crezi în acești jucători!”
exclusiv Concluzie ”apocaliptică” după România - Bosnia: 2-4: ”Hagi e un impostor, e o inepție să crezi în acești jucători!”
Echipa Națională   |  29 Septembrie 2026, 19:50
Concluzie ”apocaliptică” după România - Bosnia: 2-4: ”Hagi e un impostor, e o inepție să crezi în acești jucători!”
AS.RO Pleca de acasă noaptea! Ilie Năstase a reacţionat după ce fosta lui soţie a ieşit la atac contra actualei, Ioana!
Pleca de acasă noaptea! Ilie Năstase a reacţionat după ce fosta lui soţie a ieşit la atac contra actualei, Ioana!
RTV Cum arată locuința din București a lui Ianis Hagi. Totul este foarte modern, simplu și elegant. Micuțul Giorgios se simte excelent aici, alături de părinții lui / GALERIE FOTO
Cum arată locuința din București a lui Ianis Hagi. Totul este foarte modern, simplu și elegant. Micuțul Giorgios se simte excelent aici, alături de părinții lui / GALERIE FOTO
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
exclusiv Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
Special   |  27 Septembrie 2026, 21:15
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 29 septembrie. Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. Curtea de Apel București a admis cererea DIICOT

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 28 septembrie. Ambasadorul SUA la București, după dezvăluirile despre Guvernul Bolojan: ”Democrația poate fi complicată”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 septembrie. Cum arată Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Lista miniștrilor PNL-USR-UDMR merge sâmbătă în Parlament

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

După FCSB și U Cluj, încă un club din SuperLiga îl vrea pe Stanciu. I-a pregătit un salariu imens
SuperLiga   |  09:08
După FCSB și U Cluj, încă un club din SuperLiga îl vrea pe Stanciu. I-a pregătit un salariu imens
Teoria conspirației din Brazilia: „Vinicius Junior ar fi fost ucis și înlocuit de CIA după Cupa Mondială”
CM 2026   |  08:46
Teoria conspirației din Brazilia: „Vinicius Junior ar fi fost ucis și înlocuit de CIA după Cupa Mondială”
A fost ”vindecat” de Gigi Becali, după ce a mers la palat să semneze cu FCSB: ”Am venit cu cârje, am plecat fără!”
SuperLiga   |  08:07
A fost ”vindecat” de Gigi Becali, după ce a mers la palat să semneze cu FCSB: ”Am venit cu cârje, am plecat fără!”
Cornel Dinu, atac fără menajamente: ”Preș federal, servitor, numărător de cornere și așa-zis expert în fotbal!”
Echipa Națională   |  23:44
Cornel Dinu, atac fără menajamente: ”Preș federal, servitor, numărător de cornere și așa-zis expert în fotbal!”
exclusiv ”Te-a sunat cineva de la FCSB în perioada asta?”. Andrei Prepeliță a dat cărțile pe față
SuperLiga   |  22:48
”Te-a sunat cineva de la FCSB în perioada asta?”. Andrei Prepeliță a dat cărțile pe față
EDITORIAL VICTOR VRÎNCEANU: Nu trebuie să fim supușii lui Hagi, dar nici călăii lui. Trebuie doar să fim corecți cu...
Editorialisti   |  22:08
EDITORIAL VICTOR VRÎNCEANU: Nu trebuie să fim supușii lui Hagi, dar nici călăii lui. Trebuie doar să fim corecți cu antrenorul naționalei!
Dezvăluire incredibilă în cazul Manchester City: peste 1 miliard de euro!
Premier League   |  21:33
Dezvăluire incredibilă în cazul Manchester City: peste 1 miliard de euro!
Legendarul San Siro va fi demolat! Stadion nou de 2,15 miliarde de euro pentru Inter și AC Milan
Serie A   |  20:55
Legendarul San Siro va fi demolat! Stadion nou de 2,15 miliarde de euro pentru Inter și AC Milan