România și-a pierdut căpitanul după o repriză cu Kosovo
Galerie foto (1 fotografii): România și-a pierdut căpitanul după o repriză cu Kosovo
Daniela Nicolescu , Andrei Petrescu, Cătălin Stroia | Publicat: 15.11.2024 23:05 | Actualizat: 16.11.2024 00:29
Nicolae Stanciu (31 de ani), căpitanul echipei naționale, a rezistat doar o repriză în meciul dintre România și Kosovo, fiind înlocuit cu Darius Olaru (26 de ani), în actul secund.
România a primit vizita celor de la Kosovo, vineri, pe Arena Națională. Suporterii ”tricolorilor” au făcut o atmosferă excepțională, însă aceștia au trăit mari emoții în prima repriză.
Nicolae Stanciu, înlocuit cu Darius Olaru
În minutul 27, căpitanul Nicolae Stanciu a fost călcat involuntar de atacantul Vedat Muriqi. Mijlocașul celor de la Damac a alergat câțiva pași, însă s-a așezat pe gazon de durere, urmând să ceară îngrijiri medicale.
Chiar dacă a dus prima repriză la final, căpitanul României a resimțit accidentarea, iar Mircea Lucescu nu a vrut să își pună jucătorul într-o situație incomodă. Selecționerul l-a scos de pe teren la pauză, iar Darius Olaru, cu evoluții remarcabile la FCSB, a fost introdus de antrenor.
Olaru a debutat la echipa națională a României în 2021, sub comanda lui Mirel Rădoi. Mijlocașul campioanei a strâns 24 de meciuri în tricoul echipei naționale, însă nu a marcat încă pentru gruparea pregătită în acest moment de Mircea Lucescu.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






