Fostul jucător de la FCSB a fost eliminat de la Survivor! Câți bani a încasat după 7 săptămâni în junglă
Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Fostul jucător de la FCSB a fost eliminat de la Survivor! Câți bani a încasat după 7 săptămâni în junglă
Vlad Stoica | Publicat: 23.02.2026 13:21 | Actualizat: 23.02.2026 14:49
Fostul atacant de la FCSB, Adi Petre (28 de ani), și‑a încheiat aventura în ”Survivor România” în ediția din 22 februarie 2026, iar eliminarea sa a surprins mulți dintre fanii emisiunii.
După un duel intens cu Lucian Popa, fotbalistul nu a reușit să obțină un loc mai departe în competiție și ”războinicul” a părăsit Republica Dominicană după şapte stage‑uri în arenele show‑ului difuzat de Antena 1.

Adi Petre, eliminat de la Survivor
Deși nu a ajuns până în finală, Petre nu a plecat cu mâna goală.
Concurenții la “Survivor” primesc bani pentru fiecare etapă supraviețuită, iar sportivul român avut un onorariu fix de 2.000 de euro pentru fiecare săptămână în care a rezistat, conform Cancan.
Astfel, după cele aproape două luni în care a făcut față probelor fizice și mentale, totalul primit de fostul jucător al roș‑albaștrilor se ridică la 14.000 de euro.
Ce a spus Adi Petre după eliminarea de la Survivor
Pe final, înainte de a părăsi competiția, Petre a oferit un mesaj sincer despre experiența trăită.
”E un sentiment ciudat cel care mă încearcă. Pe de o parte, mă resemnasem cu gândul că o să plec, pentru că a fost decizia mea, dar pe de altă parte, atunci când realizezi că chiar e momentul să pleci, că ai pierdut, te încarcă un sentiment de deznădejde (…) Singurul lucru care mă bucură este că mă voi întoarce acasă, la familie.
Familia este pentru mine cel mai important lucru și abia aștept să le iau în brațe pe Ariana, pe Anastasia, să le văd, să trăiesc momente alături de ele (…) Pentru mine, asta e cel mai important”, a spus fotbalistul legitimat în prezent la CS Păulești, în Liga a III-a.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






