FOTO | Gest superb făcut de clubul Rapid față de Mircea Lucescu: "Antrenorul care a marcat istoria Giuleștiului"

Cadoul primit de Mircea Lucescu din partea clubului Rapid Galerie foto (1 fotografii): FOTO | Gest superb făcut de clubul Rapid față de Mircea Lucescu: "Antrenorul care a marcat istoria Giuleștiului"
Foto: iAMSport  |   Cadoul primit de Mircea Lucescu din partea clubului Rapid

Redactia   |   Publicat: 24.08.2023 23:14   |  Actualizat: 25.08.2023 09:12

Legendarul antrenor român, Mircea Lucescu (78 de ani), a avut parte de o surpriză din partea celor de la Rapid după partida jucată de Dinamo Kiev în Giulești, cu Besiktas.

Formația pregătită de tehnicianul român a pierdut, 2-3, și așteaptă returul din Turcia pentru a vedea dacă va reuși calificarea în grupele Conference League.

Mircea Lucescu, premiat de clubul Rapid

La finalul confruntării, cei de la Rapid au ținut să "salute" prezența lui Mircea Lucescu pe noua arenă din Giulești.

"Clubul Rapid și suporterii Rapidului salută prezența lui Mircea Lucescu pe stadionul în care domnia sa a cunoscut împreună cu noi atâtea satisfacții.

Noi nu uităm că Lucescu a construit Rapidul modern, un Rapid care a redevenit la vremea respectivă o forță și a atacat mereu performanța.

Bine ai revenit acasă, Mircea Lucescu! Giuleștiul te respectă și te salută!", a fost comunicatul de presă al celor de la Rapid.

Pe lângă vorbele frumoase, bucureștenii i-au oferit și un tricou, alături de un suvenir, o placă pe care era scris următorul mesaj.

"Cu deosebit respect, domnului Mircea Lucescu, antrenorul care a marcat istoria Giuleștiului! FC Rapid București 24.08.2023", a fost mesajul celor de la Rapid.

Cadoul primit de Mircea Lucescu din partea clubului Rapid

Ce a spus Mircea Lucescu înainte de meciul cu Besiktas

”Cred că am făcut o alegere foarte bună venind în România să jucăm acest meci, pentru că văd ușor-ușor simpatia publicului cum se îndreaptă spre jucătorii noștri.

Ei sunt obișnuiți mai bine de un an să joace fără suporteri. E incredibil! Până la urmă, ei pentru suporteri joacă, nu numai pentru ei înșiși.

Ne-au lipsit și ne lipsesc foarte mult în continuare. Trebuie să trecem peste momentele astea grele și să dăm suporterilor speranțe și satisfacții", a spus Mircea Lucescu.

Returul dintre Besiktas și Dinamo Kiev urmează să se joace joia viitoare, pe 31 august, de la ora 21:00.

Câștigătoarea dublei manșe dintre cele două grupări urmează să se califice în grupele Conference League.

Trupa lui Mircea Lucescu ar urma să joace eventualele următoare partide tot în România, pe stadionul din Giulești.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Marius Șumudică, propunere pentru Gică Hagi înaintea meciului cu Bosnia

FCSB a scăpat de interdicția la transferuri după ce a plătit datoria către William Baeten

Nuno Campos, mesaj care îi pune pe gânduri pe fanii lui Dinamo: ”Într-o zi voi ajunge acolo”

CFR Cluj a ratat 800.000 de euro! Fanii au blocat afacerea

Cornel Dinu îl avertizează pe Hagi după eșecul cu Suedia: ”De aici și până la a crea o echipă națională e altceva”

Omul care l-a făcut pe Marius Lăcătuș să lase 1.200.000 de euro pe masă: ”Să-mi interzică cineva...”

Cele mai citite

”Michael Schumacher este aici!” Pentru prima dată după 12 ani, Corinna Schumacher vorbește deschis despre soțul ei

Auto  |  24 Septembrie 2026, 11:58
1.
”Michael Schumacher este aici!” Pentru prima dată după 12 ani, Corinna Schumacher vorbește deschis despre soțul ei
Pe jumătate român, Elis Ștefan Bishesari va juca pentru altă națională. Ravelli: ”Incredibil de talentat”

Echipa Națională  |  25 Septembrie 2026, 10:57
2.
Pe jumătate român, Elis Ștefan Bishesari va juca pentru altă națională. Ravelli: ”Incredibil de talentat”
Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”

SuperLiga  |  26 Septembrie 2026, 10:59
3.
Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”
Știri de ultimă oră din sport
FCSB a scăpat de interdicția la transferuri după ce a plătit datoria către William Baeten
FCSB a scăpat de interdicția la transferuri după ce a plătit datoria către William Baeten
SuperLiga   |  27 Septembrie 2026, 00:05
FCSB a scăpat de interdicția la transferuri după ce a plătit datoria către William Baeten
Antonelli n-a repetat miracolul de la Monza. ”Astăzi am pilotat ca bunica mea"

Formula 1   |  26 Septembrie 2026, 23:29
Antonelli n-a repetat miracolul de la Monza. ”Astăzi am pilotat ca bunica mea"
Russell îl pune în gardă pe Antonelli: ”Vreau să câștig toate cursele”

Formula 1   |  26 Septembrie 2026, 22:48
Russell îl pune în gardă pe Antonelli: ”Vreau să câștig toate cursele”
CFR Cluj a ratat 800.000 de euro! Fanii au blocat afacerea
exclusiv CFR Cluj a ratat 800.000 de euro! Fanii au blocat afacerea
SuperLiga   |  26 Septembrie 2026, 22:25
CFR Cluj a ratat 800.000 de euro! Fanii au blocat afacerea
Cornel Dinu îl avertizează pe Hagi după eșecul cu Suedia: ”De aici și până la a crea o echipă națională e altceva”
Cornel Dinu îl avertizează pe Hagi după eșecul cu Suedia: ”De aici și până la a crea o echipă națională e altceva”
Echipa Națională   |  26 Septembrie 2026, 21:53
Cornel Dinu îl avertizează pe Hagi după eșecul cu Suedia: ”De aici și până la a crea o echipă națională e altceva”
Ce i-a spus Gică Hagi lui Ilie Dumitrescu după eșecul cu Suedia: ”Nu o să renunțe niciodată”

Echipa Națională   |  26 Septembrie 2026, 20:32
Ce i-a spus Gică Hagi lui Ilie Dumitrescu după eșecul cu Suedia: ”Nu o să renunțe niciodată”
AS.RO Ce a putut scrie Ion Ţiriac în testament. La cine va ajunge averea de 2,3 miliarde de dolari
Ce a putut scrie Ion Ţiriac în testament. La cine va ajunge averea de 2,3 miliarde de dolari
RTV Criminalul Valentinei, dat de gol de camerele de supraveghere. Unde se află ACUM Vlad, răsturnare de situație în anchetă
Criminalul Valentinei, dat de gol de camerele de supraveghere. Unde se află ACUM Vlad, răsturnare de situație în anchetă
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”

Special   |  23 Septembrie 2026, 10:06
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 septembrie. Cum arată Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Lista miniștrilor PNL-USR-UDMR merge sâmbătă în Parlament

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 24 septembrie. DIICOT a pus sechestru pe vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 23 septembrie. Nicușor Dan acuză Rusia de la tribuna ONU: ”A renunțat în mod deliberat la obligația sa fundamentală”

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Marius Șumudică, propunere pentru Gică Hagi înaintea meciului cu Bosnia
Echipa Națională   |  08:18
Marius Șumudică, propunere pentru Gică Hagi înaintea meciului cu Bosnia
Automobile Bavaria Group readuce o marcă legendară în România
Auto   |  08:12
Automobile Bavaria Group readuce o marcă legendară în România
FCSB a scăpat de interdicția la transferuri după ce a plătit datoria către William Baeten
SuperLiga   |  00:05
FCSB a scăpat de interdicția la transferuri după ce a plătit datoria către William Baeten
Spectacol pe Wembley: 5 goluri în Anglia - Spania! Finlanda, 7 goluri cu San Marino. S-a încheiat prima etapă din Liga...
Internațional   |  23:54
Spectacol pe Wembley: 5 goluri în Anglia - Spania! Finlanda, 7 goluri cu San Marino. S-a încheiat prima etapă din Liga Națiunilor
Antonelli n-a repetat miracolul de la Monza. ”Astăzi am pilotat ca bunica mea"
Formula 1   |  23:29
Antonelli n-a repetat miracolul de la Monza. ”Astăzi am pilotat ca bunica mea"
Nuno Campos, mesaj care îi pune pe gânduri pe fanii lui Dinamo: ”Într-o zi voi ajunge acolo”
SuperLiga   |  23:07
Nuno Campos, mesaj care îi pune pe gânduri pe fanii lui Dinamo: ”Într-o zi voi ajunge acolo”
Russell îl pune în gardă pe Antonelli: ”Vreau să câștig toate cursele”
Formula 1   |  22:48
Russell îl pune în gardă pe Antonelli: ”Vreau să câștig toate cursele”
exclusiv CFR Cluj a ratat 800.000 de euro! Fanii au blocat afacerea
SuperLiga   |  22:25