video exclusiv Interviu cu antrenorul Marius Alexe, chiar de ziua lui: ”Am avut peste 10 operații la ambele picioare”. Amintiri cu Borcea, șansa revenirii la Dinamo după promovare și cel mai dificil moment al carierei: ”Fotbalul mi-a dat înapoi plăcerea de a trăi”

Pe banca tehnică, un chip cunoscut fotbalului din România și dinamoviștilor: Marius Alexe. Chiar de ziua lui, 34 de ani, ce repede a trecut timpul!, acesta își continuă visul de după agățarea ghetelor în cui.

Antrenează, este înconjurat de copii în pauza meciului sau după, dă indicații și îi organizează. ”Domnu', domnu'” se aude constant din glasurile elevilor lui Alexe.

”Salutare! Am și uitat că trebuia să veniți”, ne întâmpină fostul ”câine”, cu un zâmbet pe buze.

”Vreți să mergem pe teren, la Viitorul? E 50 de metri mai încolo... dau și eu un suc și o pizza copiilor și începem”.

Ieri speranța suflării dinamoviste, astăzi, la început de drum. Mâine, poate, tehnician în ”Groapă”. Sau coordonator al Centrului de Copii și Juniori.

”Toată lumea din București știe că vreau să fac o colaborare cu Dinamo”, spune, la un moment dat, în timpul interviului.

Marius Alexe a făcut 34 de ani, dar parcă ieri impresiona la Astra, împrumutat cu Liviu Ganea, alt copil teribil crescut la Dinamo, și se întorcea în Ștefan cel Mare, de unde, peste ani, pleca în Italia, la Sassuolo.

Din păcate, a "ars" repede. Accidentările l-au tras în jos, dar tot răul spre bine: ”Am început mai devreme o carieră pe care mi-o conturasem”.

Despre greutățile vieții, Dinamo, diferența față de fotbalul din Italia și planuri de viitor, în interviul de mai jos.

”Am avut peste 10 operații la ambele picioare, nu mai aveam încredere în corpul meu”

Marius, în ziua în care împlinești 34 de ani, ne întâlnim pe terenul celor de la Viitorul București. Te găsim antrenor la copii și juniori, la școala de fotbal Udinese Academy. Cum ești?

În ultimii trei ani, mi-am petrecut mereu ziua alături de copilași. Anul trecut, eram în cantonament la Brașov. Mă bucur de această perioadă, de evoluția lor. Încercăm să devenim mai buni în fiecare zi. Este ceea ce-mi doream să fac când încă jucam și mă gândeam ce-o să fac după ce o să termin cu cariera de fotbalist.

34 de ani, dar ești retras cam de la 29 (n.r. – ultimul meci oficial al lui Alexe datează din 29 octombrie 2019, FC Argeș 2-2 Farul, în care a și marcat). Ți-e dor de fotbal la cel mai înalt nivel?

Da! E frustrant! Sau a fost. Prima perioadă când am luat această decizie, de a renunța, a fost frustrantă. Aveam o vârstă bună, aveam maturitate, experiență, însă n-am avut șansă. Am fost din accidentare în accidentare, momente dificile, recuperări continue. Nu am avut puterea să merg mai departe și cred că am luat decizia cea mai bună. Nu mai puteam da randamentul pe care-l dădeam când am început cariera, cum erau oamenii obișnuiți cu mine. Lumea începea să fie reticentă, apăreau criticile, bine, cu critica am crescut. Am zis, însă, că mai bine renunț și că încep mai devreme o carieră pe care mi-o conturasem.

Câte operații ai avut?

Peste 10 operații, la ambele picioare! Nu mai aveam încredere în corpul meu, simțeam că nu mai pot evolua la cel mai înalt nivel. Acum mă bucur de momente de 10-20 minute pe la antrenament, încerc să mă mai implic. Inclusiv la Călărași ne mai băgam la antrenamente. Nu mai pot face lucrurile la intensitatea la care o făceam.

Ai pornit de jos. Ai această academie, copii și juniori, și, la seniori, ai fost la Liga 3, la Dunărea Călărași. Mergi pe o creștere ”organică”.

Și ca fotbalist, eu am pornit de jos. Nu am ars nicio etapă. Copii și juniori, toate loturile naționale, Liga de Tineret, Liga 3 cu Dinamo 2, Liga 2 și după mi-am îndeplinit visul, am ajuns la prima echipă. Așa mi-am dorit să fie și ca antrenor. Am încercat să-mi pun în practică ideile cu copilașii. Alături de Adi Ropotan, ne-am pus în practică ideile aici, cu ei, și am făcut pasul la seniori. Am dus mult entuziasm, am făcut o echipă frumoasă la Călărași, care juca un fotbal bun. A fost începutul de carieră perfect pentru noi. Am dat de o echipă cu multă calitate.

”Am avut discuții cu Dinamo să venim la academie, dar ei voiau doar copiii, nu ne doreau pe mine și Adrian Ropotan”

Tu și Adi Ropotan sunteți ”copiii” lui Dinamo. Ați jucat la juniori, la echipa mare, clubul a luat bani pe voi ulterior. Vi s-a propus să mergeți la academia clubului?

Da, anul trecut am avut discuții cu Dinamo, echipa din prima ligă, unde noi am și jucat. După promovare au avut loc discuțiile. Acum sunt foarte mulți oameni în club care, poate, nu ne cunosc, n-au avut o discuție concretă cu noi. Au dus discuțiile într-o zonă negativă. Toată lumea din București știe că eu vreau să fac o colaborare cu Dinamo. Este un brand, a fost cel mai bun centru de copii și juniori din România. Dacă s-ar face o emulație și s-ar da această plăcere de a scoate fotbaliști din academie, cred că pot deveni un centru de formare pentru România.

Au fost doar discuții?

Da, destul de concrete, dar ei nu ne doreau pe mine și Adrian. Era o chestie mai mult de tip business. Să ia copiii și noi să nu facem parte din proiect. Ni s-a părut ieșit din comun. Noi, foarte pasionați, să nu facem parte din proiect, mai ales că am venit cu ideea.

Voi, jucători crescuți cu ADN-ul clubului.

Eu știam, de la copii și juniori, ce înseamnă un derby cu Steaua. Trecusem prin multe astfel de meciuri. Știam presiunea, ne era mult mai ușor. Acum, această atitudine pe care o avem, de la copii și juniori, trebuie dusă până la echipa mare.

”Aș fi putut juca cu siguranță și astăzi, chiar foarte bine”

Ai prins un Dinamo care era sus. Te așteptai să vezi un astfel de Dinamo acum?

La Dinamo, am prins acel club care investea în fotbaliști. Veneau cei mai buni fotbaliști. Aici veneau jucători mai buni sau apropiați valoric de cei care erau promovați din academie. Erau jucători cu calitate, antrenamente intense și mentalitatea de a câștiga fiecare meci, acasă sau deplasare, campionat sau Europa. S-au pierdut, din cauza situației financiare, aceste lucruri. Au venit jucători de pluton. A scăzut nivelul și s-a ajuns la o retrogradare care a durut. Situația actuală nu este ușoară. Însă brand-ul Dinamo nu va muri niciodată. Lumea o să fie aproape, noi, cei care am crescut aici, vom fi aproape.

Când te uiți la televizor, la meciurile te campionat, te gândești că ai mai fi putut juca azi?

Cu siguranță! Aș fi făcut-o foarte bine. Aveam vârsta perfectă, experiența cea mai bună. Dar știi cum e... mintea vrea, corpul nu poate. Trebuie să-i lăsăm pe cei mai tineri să-și arate calitățile, să muncească. E posibil să fi scăzut nivelul. Jucătorii străini care vin nu mai sunt de nivelul celor care veneau înainte. Erau mai buni, poate, decât fotbaliștii români. Brazilienii, italienii, foarte buni, de la FC Vaslui, de Zerbi, de la CFR.

”Ritmul și pregătirea din România sunt diferite de ceea ce se întâmplă în campionatele puternice. Organismul meu a cedat”

Povestește-mi despre transferul la Sassuolo. Cum s-a produs?

Eram într-un moment în care simțeam că trebuia să fac pasul. Era a doua perioadă de transferuri când doream să fac plec în străinătate. Nu oriunde, doar într-un campionat puternic. Aveam oferte și din alte campionate.

De unde?

Rusia, Turcia, Azerbaidjan. Din vest erau două formații. Eu voiam să joc în Italia sau Spania. La momentul respectiv, promovase Sassuolo în Serie A și, în Spania, Betis din Segunda. Erau discuții cu ambele. Eu am luat decizia cea mai rapidă. Oferta cea mai concretă a fost de la Sassuolo.

A fost o presiune să accepți din altă parte?

Nu, doar de la mine. Nu voiam să mai aștept. Era sfârșit de perioadă de mercato. Voiam să fac pasul doar într-un campionat puternic. Dacă nu, aș fi rămas la Dinamo. Momentul în care m-am transferat la Sassuolo a avut un impact foarte mare asupra mea, asupra creierului meu, evoluției mele. Dau timpul înapoi, se pare că ritmul și pregătirea din România sunt diferite de ceea ce se întâmplă în campionatele puternice. Acest timp de a te adapta nu l-am avut. Poate din acest motiv organismul meu a cedat.

”Man și Mihăilă pot face față în Serie A anul viitor”

De ce te-ai lovit când ai ajuns acolo prima oară?

Fotbalistic, cel mai mult, ritmul de antrenament. Mult mai ridicat! Exerciții fizice fără minge, diferite față de ce făceam noi. Intensitatea antrenamentelor, exerciții de pasare, posesie... intenstiate foarte mare. M-a surprins.

Erai pregătit să faci pasul?

Mental și fotbalistic, da. Când m-am dus și am văzut ce înseamnă o echipă nou-promovată în Serie A, cu o intensitate și ritm de joc mult mai mari de ce făcusem în România... După, ați văzut, au mai plecat jucători importanți din România și au mai avut nevoie de timp de adaptare în acele campionate. Este o diferență foarte mare.

Vedem, de câțiva ani, jucători români care joacă în Serie B. Man, Mihăilă.

Noi, atunci, nu ne gândeam. Încercam să sărim de etapa Serie B. Și Mihăilă, și Man au făcut bine. Toți au zis că au făcut un pas înapoi. Uite că n-a fost un pas înapoi, am luat lucrurile treptat. Evoluția lor este în creștere. Și ei au avut accidentări, ca mine, musculare, pentru că organismul n-a rezistat. Sigur pot face față anul viitor în prima ligă. Calități tehnice avem, dar calitățile fizice, de intensitate a jocului, a antrenamentelor, ne depășesc. Nu suntem pregătiți de asta de mici.

”Pe vremea aceea, aveam prime la meci, în cantonament, în amicale”

Ai prins vremurile acționarilor. Badea, Turcu, Borcea etc. Ai vreo amintire cu ei?

Când veneau la ședințe, arătam ca un grup. Și noi, și ei. Nu aveam o relație specială. Domnul Borcea venea și glumea cel mai mult cu mine, eu fiind un jucător crescut în spiritul lui Dinamo. Am rămas în relații foarte bune, ne mai vedem la mese, mai povestim. Dânsul venea, de multe ori, cu noi în cantonament, stătea aproape de noi, era o atmosferă bună.

O amintire cu el?

Venea în cantonament și era un moment foarte bun, eram pe primul loc în Liga 1 (n.r. – ianuarie 2012). Pe vremea aceea, în Antalya, se făceau turnee. Își dorea atât de mult să câștigăm toate meciurile că aveam prime la fiecare meci în cantonament, în amicale. Am și reușit să câștigăm un turneu, împotriva celor de la CSKA Sofia. Am câștigat finala, turneul și am luat o primă de joc, ceea ce, acum, nu mai există nici la meciurile în care te bați la campionat (n.r. – în februarie 2012, Dinamo a câștigat Cupa Taurus, turneu amical organizat în Antalya, după o finală în care s-a impus cu 2-1 în fața celor de la CSKA Sofia).

Ca o paralelă, Dinamo a trecut de la prime pentru turnee amicale la prime pentru evitarea retrogradării.

Da, sunt lucrurile de la o extremă la alta. Din acest motiv, poate, ne-am îndrăgostit de ceea ce înseamnă Dinamo. Ne bucuram de fiecare moment, de fiecare culoare de echipament. Era o plăcere să pleci în cantonament, să stai alături de colegi. Veneau oameni lângă echipă, te felicitau, iar acest lucru te bucura. Astăzi, dacă merg pe stradă, sunt oameni care mă apreciază pentru ce am făcut la Dinamo și asta mă flatează, chiar dacă a fost o perioadă destul de scurtă. Erau momente frumoase. Ne băteam pentru fiecare. Aveam prime și la jocurile de la antrenament. Era o motivație atât de mare... la fiecare joc de posesie sau de final de antrenament să-l câștigăm.

”Cel mai dificil moment a fost când a decedat tatăl meu. Fotbalul mi-a dat înapoi plăcerea de a trăi”

Care a fost cel mai dificil moment din carieră?

Când a decedat tatăl meu... eram într-o perioadă foarte bună. A fost ca o lovitură asupra creierului meu. Au fost 6-7 luni în care n-am mai avut cea mai bună evoluție. După aceea, ușor-ușor, mi-am revenit. Cel mai mult m-a ajutat familia. Mai presus de asta, fotbalul mi-a dat înapoi plăcerea de a trăi și de a mă dezvolta.

Ce influență a avut părintele asupra ta?

A fost omul care m-a dus la fotbal. Și el a jucat fotbal. El m-a împins, și el, la rândul lui, a fost împins de prieteni de-ai lui, și m-a dus la fotbal. Se bucura de fiecare moment. Era criticul meu. Nu prea a fost la antrenamente, nu cred că a văzut trei antrenamentele de-ale mele, dar n-a lipsit de la vreun meci. Venea doar la meci, acasă, deplasare. ”Nu vin la antrenament. Vreau să-ți văd evoluția la meci”. Mereu îmi spunea asta. După meci, dacă nu jucam bine, apărarea criticile, momentele de a învăța.

”Pe vremuri, era un vis să joci la Dinamo. Acum, jucătorii ajung prea ușor aici”

Era un vis să joci pentru Dinamo?

Pe vremuri, da. Era un vis și un moment foarte frumos.

Astăzi nu mai este?

Sunt, deja, 5-6 ani. Este mult mai ușor să ajungi la echipa mare la Dinamo și să joci. Sunt împinși, poate, prea devreme și prea mult. Noi intram, pe rând, să ne antrenăm cu echipa mare, să ne adaptăm ușor-ușor. Nu doar tinerii din academie sunt împinși la echipa mare, dar și ceilalți jucători ajung prea ușor aici. Înainte, era foarte greu să ajungi și să faci față la Dinamo.

”Înainte de a semna cu Sassuolo, am avut ofertă de la Steaua. Mă dorea Reghecampf”

Contează că, în organigrama clubului, sunt oameni asociați cu alte cluburi, rapidiști, steliști, și nu dinamoviști?

Da. În trecut, nu prea exista acest lucru. Odată ce dânșii își fac treaba foarte bine și ajută clubul să se salveze, nu cred că mai este o problemă. Știți cum este, eu, în trecut, am avut oferte de la Steaua (n.r. - FCSB). Discuții duse la o limită de a se face transferul, dar nu am putut să merg și n-o să pot să antrenez la ceva ce înseamnă Steaua. Mulți m-au criticat, că de ce am făcut asta. Eu am fost născut să joc pentru Dinamo, să cresc acolo, în aceste culori. N-o să pot face asta niciodată. După 2012, deja, au fost foarte mulți jucători care au jucat la ambele cluburi. De la Steaua (n.r. – FCSB) la Dinamo sau de la Dinamo la Steaua (n.r. - FCSB). S-au făcut aceste schimburi, în trecut foarte rare. Sunt mult mai dese acum. Se pot întâmpla și aceste lucruri odată ce nu mai sunt acei oameni crescuți în Dinamo. Eu, Marius Niculae, oameni crescuți în Dinamo, cred că ne era imposibil să ne ducem să jucăm la Steaua.

Când ai avut o fertă de la Steaua?

În săptămâna premergătoare semnării cu Sassuolo. Dânșii au stat în cantonament, au fost discuții...

Gigi Becali?

Nu dânsul, ci Laurențiu Reghecampf.

Te-a vrut la Steaua?

Da. Au fost discuții foarte concrete. Impresarii mei, domnii Giovanii și Victor Becali, mă întrebau dacă vreau să merg să joc acolo, că este alegerea mea.

Te-au presat?

Nu. Și dânșii sunt dinamoviști, iar eu nu-mi doream să fac acest pas.

Marius, pe final, spune-mi de Dinamo în situația actuală. Se salvează?

Au avut meciuri bune, câștigate, dar au și evoluat. Au o atitudine foarte bună. Trebuie să continue să strângă puncte și să pună presiune pe echipele din față. Dinamo se salvează. Sper să avem această șansă, de a fi și anul viitor în Liga 1.

• 2008-2015 este perioada în care Marius Alexe a aparținut de Dinamo. Ulterior, a mai evoluat la formațiile Sassuolo, Karabukspor (de două ori), Sport Podbrezova, Aris Limassol, Concordia Chiajna și FC Argeș.
• 161 de meciuri, 41 de goluri și 18 pase decisive a bifat Alexe, conform Transfermarkt, în tricoul lui Dinamo.
• 2 trofee a cucerit în ”Groapă”: Cupa României și Supercupa României, ambele în 2012.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.